Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Na obali rijeka babilonskih sjeđasmo i plakasmo spominjući se Siona;

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

o vrbe naokolo harfe svoje bijasmo povješali.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

I tada naši tamničari zaiskaše od nas da pjevamo, porobljivači naši zaiskaše da se veselimo: “Pjevajte nam pjesmu sionsku!”

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Kako da pjesmu Jahvinu pjevamo u zemlji tuđinskoj!

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Nek' se osuši desnica moja, Jeruzaleme, ako tebe zaboravim!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Nek' mi se jezik za nepce prilijepi ako spomen tvoj smetnem ja ikada, ako ne stavim Jeruzalem vrh svake radosti svoje!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Ne zaboravi, Jahve, sinovima Edoma kako su u dan kobni Jeruzalemov vikali oni: “Rušite! Srušite ga do temelja!”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Kćeri babilonska, pustošiteljice, blažen koji ti vrati milo za drago za sva zla što si nam ih nanijela!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Blažen koji zgrabi i smrska o stijenu tvoju dojenčad!