< Isaia 7 >

1 Şi s-a întâmplat în zilele lui Ahaz, fiul lui Iota, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Rezin, împăratul Siriei, şi Peca, fiul lui Remalia, împăratul Israelului, s-au urcat la Ierusalim să se războiască împotriva lui, dar nu l-au învins.
當烏齊雅的孫子,約堂的兒子阿哈次為猶大王時,阿蘭王勒斤和以色列王勒瑪里雅的兒子培卡黑,上來攻打耶路撒冷,但是不能攻陷。
2 Şi s-a spus casei lui David, zicând: Siria s-a unit cu Efraim. Şi inima lui şi inima poporului său a fost mişcată, precum copacii pădurii sunt mişcaţi de vânt.
有人報告達味家說:「阿蘭已經駐紮在厄弗辣因!」君王與人民都膽戰心驚,有如風中搖動的樹木。
3 Atunci DOMNUL i-a spus lui Isaia: Du-te înainte acum să întâlneşti pe Ahaz, tu şi Şear-Iaşub, fiul tău, la marginea apeductului iazului superior, pe drumul mare al câmpului înălbitorului;
上主對依撒意亞說:「你和你的兒子舍阿爾雅叔布出去,到上池的水溝盡頭,即漂工田間的大道上,去會見阿哈次;
4 Şi spune-i: Ia seama şi linişteşte-te; nu te teme, nici nu fi cu inima slabă din cauza celor două cozi ai acestor tăciuni care fumegă, din cauza mâniei înverşunate a lui Rezin cu Siria şi a fiului lui Remalia.
對他說:你必須審慎,保持鎮定,不必畏懼,不要因那兩個冒煙的火把頭-即勒斤、阿蘭和勒瑪里雅之子-的怒火而膽怯。
5 Pentru că Siria, Efraim şi fiul lui Remalia au ţinut sfat rău împotriva ta, spunând:
雖然阿蘭、厄弗辣因和勒瑪里雅的兒子同謀,迫害你說:
6 Să ne urcăm împotriva lui Iuda şi să îl chinuim şi să ne facem în el o spărtură şi să aşezăm un împărat în mijlocul lui, adică pe fiul lui Tabeal;
我們上猶大去,擾亂她,把她佔領過來歸於我們,並在那裏立塔貝耳的兒子為王;
7 Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Nu va rămâne în picioare, nici nu se va întâmpla.
但是吾主上主卻這樣說:這事決不能成立,亦不能發生!
8 Deoarece capul Siriei este Damascul şi capul Damascului este Rezin; şi în şaizeci şi cinci de ani Efraim va fi frânt, încât nu va fi un popor.
因為阿蘭的首都是大馬士革,大馬士革的首領是勒斤;
9 Şi capul lui Efraim este Samaria şi capul Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu veţi crede, cu siguranţă nu veţi fi întemeiaţi.
厄弗辣因的首都是撒瑪黎雅,撒瑪黎雅的首領是勒瑪里雅的兒子。【六年或五年以後,阿蘭將被消滅,厄弗辣因將要衰敗。】假使你們不肯相信,你們必然不能存立。」
10 Mai mult, DOMNUL a vorbit din nou lui Ahaz, spunând:
上主又對阿哈次說:「
11 Cere semn de la DOMNUL Dumnezeul tău; cere-l, fie în adânc, fie în înălţimea de deasupra. (Sheol h7585)
你向上主你的天主要求一個徵兆罷 !或求諸陰府深處,或求諸上天高處。」 (Sheol h7585)
12 Dar Ahaz a spus: Nu cer, nici nu îl ispitesc pe DOMNUL.
阿哈次回答說:「我不要求,我不願試探上主。」
13 Iar el a spus: Ascultaţi acum, casa lui David. Este un lucru mic pentru voi să obosiţi oamenii, dar veţi obosi şi pe Dumnezeul meu?
依撒意亞說:「達味的家族,你們聽著罷 !你們使人厭惡還不夠,還要使我的天主厭惡嗎﹖
14 De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, o fecioară va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu şi îi va pune numele, Emanuel.
因此,吾主要親自給你們一個徵兆:看,有位貞女要懷孕生子,給他起名叫厄瑪奴耳。
15 El va mânca unt şi miere, pentru a şti să refuze răul şi să aleagă binele.
到他知道棄惡揚善的時候,要吃乳酪和蜂蜜;
16 Căci înainte ca pruncul să ştie să refuze răul şi să aleagă binele, ţara pe care tu o deteşti va fi părăsită de amândoi împăraţii ei.
因為在這孩子尚未知道棄惡擇善以前,你在那兩個君王面前所擔心的國土,必將荒廢。
17 DOMNUL va aduce asupra ta şi asupra poporului tău şi asupra casei tatălui tău, zile ce nu au mai venit, din ziua în care Efraim a plecat din Iuda; [adică] pe împăratul Asiriei.
上主必使患難的日子臨於你、你的百姓和你的父家身上;這是從厄弗辣因叛離猶大那一天所未有過的,【即亞述王加禍的日子。】
18 Şi se va întâmpla, în acea zi, că DOMNUL va şuiera după musca care este în cea mai îndepărtată parte a râurilor Egiptului şi după albina ce este în ţara Asiriei.
那一日,上主要喚來埃及大河盡頭的蠅和亞述境內的蜂,
19 Şi vor veni şi toate se vor odihni în văile pustiite şi în crăpăturile stâncilor şi pe toţi spinii şi pe toate tufişurile.
牠們將要前來,一起落在荒谷、巖穴,以及一切荊棘叢中和一切水溝上。
20 În aceeaşi zi Domnul va rade cu o lamă angajată, adică cu cei de dincolo de râu, cu împăratul Asiriei, capul şi părul picioarelor şi de asemenea va mistui barba.
那一日,吾主要用由大河那邊借來的剃刀【即亞述王】剃去你的頭髮和恥毛,連鬍鬚也要刮掉。
21 Şi se va întâmpla, în acea zi, că un om va hrăni o viţea şi două oi;
到那一日,人僅能餵養一隻牛犢和兩隻母山羊,
22 Şi se va întâmpla din cauza abundenţei de lapte pe care îl vor da, că el va mânca unt, căci unt şi miere vor mânca toţi cei ce rămân în ţară.
因為出奶很多,人將以乳酪為食,因而境內所有的遺民,都將以乳酪和蜂蜜為食。
23 Şi se va întâmpla, în acea zi, că fiecare loc unde erau o mie de vii pentru o mie de arginţi, va fi [acoperit de] mărăcini şi spini.
到那一日,先前所有種植一千棵葡萄,值一千塊銀子的地方,必將叢生荊棘和蒺藜。
24 Cu săgeţi şi cu arcuri vor veni acolo, pentru că toată ţara va deveni mărăcini şi spini.
人往那裏去,必須攜帶弓箭,因為遍地都是荊棘和蒺藜。
25 Şi pe toate dealurile, care vor fi săpate cu cazmaua, acolo nu vor veni de frica mărăcinilor şi a spinilor, ci vor fi [un loc] unde vor trimite boi şi unde vor călca oile.
先前用鋤頭開墾的山地,沒有人敢到那裏,因為害怕荊棘蒺藜。那裏將成為放牛和羊群踐踏的地區。

< Isaia 7 >