Jobs 4
1 Då tok Elifaz frå Teman til ords og sagde:
Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2 «Vert du vel tykkjen um eg talar? Men kven kann halda ordi inne?
Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3 På rette veg du førde mange; dei trøytte hender styrkte du;
Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
4 med ord du hjelpte deim som snåva, og gav dei veike knei kraft.
Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
5 Men når det gjeld deg sjølv, du klagar; når deg det råkar, ræddast du!
Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
6 Di von du på di gudstru bygde og sette lit til last-laust liv.
Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
7 Tenk etter: Når vart skuldlaus tynt? Når gjekk rettvis mann til grunns?
Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
8 Stødt fann eg: dei som urett pløgde, og sådde naud, dei hausta slikt;
După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
9 dei stupte for Guds andedrag, gjekk for hans vreidestorm til grunns.
Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
10 Ja, løva skrik, og villdyr burar; ungløva fær sin tanngard knekt;
Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
11 og løva døyr av skort på rov; løvinna misser sine ungar.
Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
12 Ein løynleg tale til meg kom; i øyra mitt det stilt vart kviskra,
Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
13 som tankar i eit nattsyn kjem, når svevnen tung på folki kviler.
În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
14 Det kom ei rædsla yver meg, ei skjelving gjenom alle lemer;
Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15 ein gust meg yver panna strauk, og på min kropp seg håri reiste;
Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16 og noko stogga for mi åsyn; eg kunde ikkje klårt skilja; framfor mitt auga stod eit bilæt’, eg høyrde som ei røyst som kviskra:
A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
17 «Hev menneskjet vel rett for Gud? Er mannen rein framfor sin skapar?
Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18 Han sine tenarar ei trur og finn hjå sine englar lyte -
Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19 enn meir hjå folk i hus av leir; hjå deim som hev sin grunn i moldi, ein kann deim krasa, som eit mol.
Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20 Dei er frå morgon og til kveld; ein krasar deim - kven merkar det? - Og dei vert ikkje funne meir.
Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21 Når deira tjeldsnor vert rykt upp, dei døyr og ingen visdom fær.»
Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
