Job 7
1 L’homme n’a-t-il pas une vie de labeur sur la terre? Et ses jours ne sont-ils pas comme les jours d’un mercenaire?
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Comme l’esclave soupire après l’ombre, et comme le mercenaire attend son salaire,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 Ainsi j’ai eu pour partage des mois de déception, et des nuits de misère me sont assignées.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Si je me couche, alors je dis: Quand me lèverai-je et quand l’obscurité prendra-t-elle fin? et je suis excédé d’agitations jusqu’au point du jour.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Ma chair est couverte de vers et de croûtes de terre, ma peau se retire et suppure.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 Mes jours s’en vont plus vite qu’une navette, et finissent sans espérance.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Souviens-toi que ma vie n’est qu’un souffle: mon œil ne reverra pas le bien;
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 L’œil qui me regarde ne me reverra plus; tes yeux sont sur moi, et je ne suis plus.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 Il ne revient plus dans sa maison, et son lieu ne le reconnaît plus.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Aussi je ne retiendrai pas ma bouche; je parlerai dans la détresse de mon esprit, je discourrai dans l’amertume de mon âme.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Suis-je une mer, suis-je un monstre marin, que tu établisses des gardes autour de moi?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Quand je dis: Mon lit me consolera, ma couche allégera ma détresse,
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 Alors tu m’effraies par des songes, tu me terrifies par des visions,
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 Et mon âme choisit la suffocation, – plutôt la mort que mes os:
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 J’en suis dégoûté; je ne vivrai pas à toujours. Laisse-moi, car mes jours sont vanité.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 Qu’est-ce que l’homme que tu fasses grand cas de lui, et que ton cœur s’occupe de lui,
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 Et que tu le visites chaque matin, que tu l’éprouves à tout moment?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 Pourquoi ne détournes-tu pas les yeux de moi, et ne me laisses-tu pas tranquille jusqu’à ce que j’aie avalé ma salive?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 J’ai péché; – que t’ai-je fait? Toi qui observes l’homme, pourquoi m’as-tu placé pour être l’objet de tes coups, de sorte que je suis un fardeau à moi-même?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 Et pourquoi ne pardonnes-tu pas ma transgression, et ne fais-tu point passer mon iniquité? Car maintenant je me coucherai dans la poussière, et tu me chercheras, et je ne serai plus.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
