Job 30
1 Et maintenant, ceux qui sont plus jeunes que moi se moquent de moi, ceux dont j’aurais dédaigné de mettre les pères avec les chiens de mon troupeau.
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Même à quoi m’aurait servi la force de leurs mains? La vigueur a péri pour eux.
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Desséchés par la disette et la faim, ils s’enfuient dans les lieux arides, dès longtemps désolés et déserts;
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 Ils cueillent le pourpier de mer parmi les broussailles, et, pour leur pain, la racine des genêts.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 Ils sont chassés du milieu [des hommes], (on crie après eux comme après un voleur, )
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 Pour demeurer dans des gorges affreuses, dans les trous de la terre et des rochers;
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Ils hurlent parmi les broussailles, ils se rassemblent sous les ronces:
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Fils d’insensés, et fils de gens sans nom, ils sont chassés du pays.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 Et maintenant, je suis leur chanson et je suis le sujet de leur entretien.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Ils m’ont en horreur, ils se tiennent loin de moi, et n’épargnent pas à ma face les crachats;
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Car Il a délié ma corde et m’a affligé: ils ont jeté loin [tout] frein devant moi.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Cette jeune engeance se lève à ma droite; ils poussent mes pieds et préparent contre moi leur chemin pernicieux;
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Ils détruisent mon sentier, ils contribuent à ma calamité, sans que personne leur vienne en aide;
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Ils viennent comme par une large brèche, ils se précipitent au milieu du fracas.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Des terreurs m’assaillent, elles poursuivent ma gloire comme le vent, et mon état de sûreté est passé comme une nuée.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 Et maintenant, mon âme se répand en moi: les jours d’affliction m’ont saisi.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 La nuit perce mes os [et les détache] de dessus moi, et ceux qui me rongent ne dorment pas;
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Par leur grande force ils deviennent mon vêtement; ils me serrent comme le collet de ma tunique.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Il m’a jeté dans la boue, et je suis devenu comme la poussière et la cendre.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Je crie à toi, et tu ne me réponds pas; je me tiens là, et tu me regardes!
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Tu t’es changé pour moi en [ennemi] cruel; tu me poursuis avec la force de ta main.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Tu m’enlèves sur le vent, tu fais qu’il m’emporte, et tu dissous ma substance.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Car je sais que tu m’amènes à la mort, la maison de rassemblement de tous les vivants.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Toutefois, dans sa ruine, n’étend-il pas la main, et, dans sa calamité, ne jette-t-il pas un cri [de détresse]?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 N’ai-je pas pleuré sur celui pour qui les temps étaient durs, et mon âme n’a-t-elle pas été attristée pour le pauvre?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Car j’attendais le bien, et le mal est arrivé; je comptais sur la lumière, et l’obscurité est venue.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Mes entrailles bouillonnent et ne cessent pas; les jours d’affliction sont venus sur moi.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Je marche tout noirci, mais non par le soleil; je me lève dans l’assemblée, je crie;
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Je suis devenu le frère des chacals et le compagnon des autruches.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Ma peau devient noire [et se détache] de dessus moi, et mes os sont brûlés par la sécheresse;
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Et ma harpe est changée en deuil, et mon chalumeau est devenu la voix des pleureurs.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
