< गिन 4 >
1 और ख़ुदावन्द ने मूसा और हारून से कहा कि,
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Aaron, spunând:
2 “बनी लावी में से क़िहातियों को उनके घरानों और आबाई ख़ान्दानों के मुताबिक़,
Fă numărătoarea fiilor lui Chehat dintre fiii lui Levi, după familiile lor, după casa părinților lor,
3 तीस बरस से लेकर पचास बरस की उम्र तक के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में काम करने के लिए हैकल की ख़िदमत में शामिल हैं, उन सभों को गिनो।
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toți cei ce intră în oștire, să facă lucrarea în tabernacolul întâlnirii.
4 और ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में पाकतरीन चीज़ों की निस्बत बनी क़िहात का यह काम होगा,
Acesta să fie serviciul fiilor lui Chehat în tabernacolul întâlnirii, referitor la lucrurile preasfinte,
5 कि जब लश्कर रवाना हो तो हारून और उसके बेटे आएँ और बीच के पर्दे को उतारें और उससे शहादत के सन्दूक़ को ढाँकें,
Și când tabăra pleacă, Aaron și fiii săi să vină și să ia jos perdeaua acoperământului și să acopere chivotul mărturiei cu ea;
6 और उस पर तुख़स की खालों का एक ग़िलाफ़ डालें, और उसके ऊपर बिल्कुल आसमानी रंग का कपड़ा बिछाएँ, और उसमें उसकी चोबें लगाएँ।
Și să pună acolo acoperământul din piei de bursuci și să întindă deasupra lui o pânză în întregime de albastru și să îi pună drugii.
7 और नज़्र की रोटी की मेज़ पर आसमानी रंग का कपड़ा बिछाकर, उसके ऊपर तबाक़ और चमचे और उँडेलने के कटोरे और प्याले रख्खें; और दाइमी रोटी भी उस पर हो।
Și peste masa pâinii punerii înainte să întindă o pânză din albastru și să pună pe ea farfuriile și lingurile și bolurile și capacele ei cu care să le acopere și pâinea cea neîncetată să fie pe ea;
8 फिर वह उन पर सुर्ख़ रंग का कपड़ा बिछाएँ और उसे तुख़स की खालों के एक ग़िलाफ़ से ढाँकें, और मेज़ में उसकी चोबें लगा दें।
Și să întindă peste ele o pânză de stacojiu și să o acopere cu un acoperământ din piei de bursuci și să îi pună drugii.
9 फिर आसमानी रंग का कपड़ा लेकर उससे रोशनी देने वाले शमा'दान को, और उसके चराग़ों और गुलगीरों और गुलदानों और तेल के सब बर्तनों को, जो शमा'दान के लिए काम में आते हैं ढाँकें;
Și să ia o pânză de albastru și să acopere sfeșnicul luminii și lămpile lui și mucările lui și cenușarele lui și toate vasele lui de untdelemn, cu care ei îi servesc;
10 और उसको और उसके सब बर्तनों को तुख़स की खालों के एक ग़िलाफ़ के अन्दर रख कर उस ग़िलाफ़ को चौखटे पर धर दें।
Și să îl pună pe acesta și toate vasele lui într-un acoperământ din piei de bursuci și să îl pună pe un drug.
11 और ज़रीन मज़बह पर आसमानी रंग का कपड़ा बिछाएँ और उसे तुख़स की खालों के एक ग़िलाफ़ से ढाँकें और उसकी चोबें उसमें लगाएँ।
Și peste altarul de aur să întindă o pânză de albastru și să o acopere cu un acoperământ din piei de bursuci și să îi pună drugii;
12 और सब बर्तनों को जो हैकल की ख़िदमत के काम में आते हैं लेकर उनको आसमानी रंग के कपड़े में लपेटें और उनको तुख़स की खालों के एक ग़िलाफ़ से ढाँक कर चौखटे पर धरें।
Și să ia toate uneltele serviciului, cu care ei servesc în sanctuar și să le pună într-o pânză de albastru și să le acopere cu un acoperământ din piei de bursuci și să le pună pe un drug;
13 फिर वह मज़बह पर से सब राख को उठाकर उसके ऊपर अर्गवानी रंग का कपड़ा बिछाएँ।
Și să ia cenușa de pe altar și să întindă o pânză purpurie peste el;
14 उसके सब बर्तन जिनसे उसकी ख़िदमत करते हैं जैसे अंगीठियाँ और सेख़ें और बेल्चे और कटोरे, ग़र्ज़ मज़बह के सब बर्तन उस पर रख्खें, और उस पर तुख़स की खालों का एक ग़िलाफ़ बिछाएँ और मज़बह में चोबें लगा दें।
Și să pună pe el toate vasele lui, cu care ei servesc în jurul lui, cenușarele, cârligele de carne, lopețile și oalele, toate vasele altarului; și să întindă peste acestea un acoperământ din piei de bursuci și să îi pună drugii.
15 और जब हारून और उसके बेटे हैकल की और हैकल के सब अस्बाब को ढाँक चुकें, तब ख़ेमागाह के रवानगी के वक़्त बनी क़िहात उसके उठाने के लिए आएँ लेकिन वह हैकल को न छुएँ, ऐसा न हो कि वह मर जाएँ। ख़ेमा — ए — इजितमा'अ की यही चीज़ें बनी क़िहात के उठाने की हैं।
Și după ce Aaron și fiii săi vor fi terminat cu acoperământul sanctuarului și a tuturor vaselor sanctuarului, pe când tabăra este gata să plece înainte; după aceea, fiii lui Chehat să vină să care acestea, dar ei să nu atingă niciun lucru sfânt, ca nu cumva să moară. Aceste lucruri sunt sarcina fiilor lui Chehat în tabernacolul întâlnirii.
16 “और रोशनी के तेल, और ख़ुशबूदार ख़ुशबू और दाइमी नज़्र की क़ुर्बानी और मसह करने के तेल, और सारे घर, और उसके लवाज़िम और हैकल और उसके सामान की निगहबानी हारून काहिन के बेटे इली'एलियाज़र के ज़िम्मे हो।”
Și serviciului lui Eleazar, fiul preotului Aaron, îi aparține untdelemnul pentru lumină și tămâia dulce și darul de mâncare zilnic și untdelemnul ungerii și supravegherea întregului tabernacol și a tot ce este în el, în sanctuar și în vasele lui.
17 और ख़ुदावन्द ने मूसा और हारून से कहा कि;
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Aaron, spunând:
18 “तुम लावियों में से क़िहातियों के क़बीले के ख़ान्दानों को मुनक़ता' होने न देना;
Nu stârpiți tribul familiilor chehatiților dintre leviți;
19 बल्कि इस मक़सूद से कि जब वह पाकतरीन चीज़ों के पास आएँ तो ज़िन्दा रहें, और मर न जाएँ, तुम उनके लिए ऐसा करना कि हारून और उसके बेटे अन्दर आ कर उनमें से एक — एक का काम और बोझ मुक़र्रर कर दें।
Ci astfel să le faceți, ca ei să trăiască și să nu moară, când se apropie de lucrurile preasfinte, Aaron și fiii săi să intre și să rânduiască pe fiecare în serviciul lui și la sarcina lui.
20 लेकिन वह हैकल को देखने की ख़ातिर दम भर के लिए भी अन्दर न आने पाएँ, ऐसा न हो कि वह मर जाएँ।”
Dar ei să nu intre să se uite când lucrurile preasfinte sunt acoperite, ca nu cumva să moară.
21 फिर ख़ुदावन्द ने मूसा से कहा,
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
22 'बनी जैरसोन में से भी उनके आबाई ख़ान्दानों और घरानों के मुताबिक़,
Fă de asemenea numărătoarea fiilor lui Gherșon, prin toate casele părinților lor, după familiile lor;
23 तीस बरस से लेकर पचास बरस तक की उम्र के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में काम करने के लिए हैकल की ख़िदमत के वक़्त हाज़िर रहते हैं उन सभों को गिन।
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani să îi numeri; pe toți cei ce intră ca să împlinească serviciul, ca să facă lucrarea în tabernacolul întâlnirii.
24 जैरसोनियों के ख़ान्दानों का काम ख़िदमत करने और बोझ उठाने का है।
Acesta este serviciul familiilor gherșoniților, pentru a servi și pentru sarcini,
25 वह घर के पर्दों को, और ख़ेमा — ए — इजितमा'अ और उसके ग़िलाफ़ को, और उसके ऊपर के ग़िलाफ़ को जो तुख़स की खालों का है, और ख़ेमा — ए — इजितमा'अ के दरवाज़े के पर्दे को,
Și ei să care covoarele tabernacolului și tabernacolul întâlnirii, acoperământul său și acoperământul pieilor de bursuci care este deasupra acestuia și perdeaua pentru ușa tabernacolului întâlnirii,
26 और घर और मज़बह के चारों तरफ़ के सहन के पर्दों को, और सहन के दरवाज़े के पर्दे को और उनकी रस्सियों को, और ख़िदमत के सब बर्तनों को उठाया करें; और इन चीज़ों से जो — जो काम लिया जाता है वह भी यही लोग किया करें।
Și perdelele curții și perdeaua pentru ușa porții curții, care este lângă tabernacol și lângă altar de jur împrejur și frânghiile lor și toate uneltele serviciului lor și tot ce este făcut pentru ei, astfel să servească ei.
27 जैरसोनियों की औलाद का ख़िदमत करने और बोझ उठाने का सारा काम हारून और उसके बेटों के हुक्म के मुताबिक़ हो, और तुम उनमें से हर एक का बोझ मुक़र्रर करके उनके सुपुर्द करना।
La rânduirea lui Aaron și a fiilor săi să fie tot serviciul fiilor gherșoniților, în toate sarcinile lor și în tot serviciul lor și să numiți în grija lor toate însărcinările lor.
28 ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में बनी जैरसोन के ख़ान्दानों का यही काम रहे और वह हारून काहिन के बेटे ऐतामर के मातहत होकर ख़िदमत करें।
Acesta este serviciul familiilor fiilor lui Gherșon în tabernacolul întâlnirii și însărcinarea lor să fie sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
29 “और बनी मिरारी में से उनके आबाई ख़ान्दानों और घरानों के मुताबिक़,
Cât despre fiii lui Merari, să îi numeri după familiile lor, după casa părinților lor.
30 तीस बरस से लेकर पचास बरस तक की उम्र के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में काम करने के लिए हैकल की ख़िदमत के वक़्त हाज़िर रहते हैं उन सभों को गिन।
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani să îi numeri, pe fiecare bărbat care intră în serviciu, ca să facă lucrarea tabernacolului întâlnirii.
31 और ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में जिन चीज़ों के उठाने की ख़िदमत उनके ज़िम्मे हो वह यह हैं: घर के तख़्ते और उसके बेंडे, और सुतून और सुतूनों के ख़ाने,
Și aceasta este datoria sarcinii lor, conform cu tot serviciul lor în tabernacolul întâlnirii, scândurile tabernacolului și drugii lor și stâlpii lor și soclurile lor.
32 और चारों तरफ़ के सहन के सुतून और उनके सब आलात और सारे सामान; और जो चीज़ें उनके उठाने के लिए तुम मुक़र्रर करो उनमें से एक — एक का नाम लेकर उसे उनके सुपुर्द करो।
Și stâlpii curții de jur împrejur și soclurile lor și țărușii lor și frânghiile lor, cu toate uneltele lor și cu tot serviciul lor și după nume să numărați uneltele datoriei sarcinii lor.
33 बनी मिरारी के ख़ान्दानों को जो कुछ ख़िदमत ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में हारून काहिन के बेटे ऐतामर के मातहत करना है वह यही है।”
Acesta este serviciul familiilor fiilor lui Merari, conform cu tot serviciul lor, în tabernacolul întâlnirii, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
34 चुनाँचे मूसा और हारून और जमा'अत के सरदारों ने क़िहातियों की औलाद में से उनके घरानों और आबाई ख़ान्दानों के मुताबिक़,
Și Moise și Aaron și mai marele adunării au numărat pe fiii chehatiților după familiile lor și după casa părinților lor,
35 तीस बरस की उम्र से लेकर पचास बरस की उम्र तक के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में काम करने के लिए हैकल की ख़िदमत में शामिल थे, उन सभों की गिन लिया;
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care intră în serviciu, pentru lucrarea în tabernacolul întâlnirii;
36 और उनमें से जितने अपने घरानों के मुवाफ़िक़ गिने गए वह दो हज़ार सात सौ पचास थे।
Și cei numărați dintre ei după familiile lor erau două mii șapte sute cincizeci.
37 क़िहातियों के ख़ान्दानों में से जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में ख़िदमत करते थे उन सभों का शुमार इतना ही है; जो हुक्म ख़ुदावन्द ने मूसा के ज़रिए' दिया था उसके मुताबिक़ मूसा और हारून ने उनको गिना।
Aceștia au fost cei numărați din familiile chehatiților, toți cei ce pot face serviciul în tabernacolul întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat conform poruncii DOMNULUI prin mâna lui Moise.
38 और बनी जैरसोन में से अपने घरानों और आबाई ख़ान्दानों के मुताबिक़,
Și cei numărați dintre fiii lui Gherșon, după toate familiile lor și după casa părinților lor,
39 तीस बरस से लेकर पचास बरस की उम्र तक के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में काम करने के लिए हैकल की ख़िदमत में शामिल थे, वह सब गिने गए;
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care intră în serviciu, pentru lucrarea în tabernacolul întâlnirii,
40 और जितने अपने घरानों और आबाई ख़ान्दानों के मुताबिक़ गिने गए वह दो हज़ार छ: सौ तीस थे।
Cei numărați dintre ei, după toate familiile lor, după casa părinților lor, au fost două mii șase sute treizeci.
41 इसलिए बनी जैरसोन के ख़ान्दानों में से जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में ख़िदमत करते थे और जिनको मूसा और हारून ने ख़ुदावन्द के हुक्म के मुताबिक़ शुमार किया वह इतने ही थे।
Aceștia sunt cei numărați din familiile fiilor lui Gherșon, dintre toți cei ce pot face serviciul în tabernacolul întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat conform poruncii DOMNULUI.
42 और बनी मिरारी के घरानों में से अपने घरानों और आबाई ख़ान्दानों के मुताबिक़,
Și cei numărați din familiile fiilor lui Merari, după toate familiile lor, după casa părinților lor,
43 तीस बरस से लेकर पचास बरस की उम्र तक के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में काम करने के लिए हैकल की ख़िदमत में शामिल थे,
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care intră în serviciu, pentru lucrarea în tabernacolul întâlnirii,
44 वह सब गिने गए; और जितने उनमें से अपने घरानों के मुवाफ़िक़ गिने गए वह तीन हज़ार दो सौ थे।
Cei numărați dintre ei după familiile lor, erau trei mii două sute.
45 इसलिए ख़ुदावन्द के उस हुक्म के मुताबिक़ जो उसने मूसा के ज़रिए' दिया था, जितनों को मूसा और हारून ने बनी मिरारी के ख़ान्दानों में से गिना वह यही हैं।
Aceștia sunt cei numărați din familiile fiilor lui Merari, pe care Moise și Aaron i-au numărat conform cuvântului DOMNULUI prin mâna lui Moise.
46 अलग़रज़ लावियों में से जिनको मूसा और हारून और इस्राईल के सरदारों ने उनके घरानों और आबाई ख़ान्दानों के मुताबिक़ गिना,
Toți cei numărați dintre leviți, pe care Moise și Aaron și mai marele lui Israel i-au numărat, după familiile lor și după casa părinților lor,
47 या'नी तीस बरस से लेकर पचास बरस की उम्र तक के जितने ख़ेमा — ए — इजितमा'अ में ख़िदमत करने और बोझ उठाने के काम के लिए हाज़िर होते थे,
De la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, fiecare bărbat care a venit să facă serviciul lucrării și serviciul sarcinii sale în tabernacolul întâlnirii,
48 उन सभों का शुमार आठ हज़ार पाँच सौ अस्सी था।
Și cei numărați dintre ei au fost opt mii cinci sute optzeci.
49 वह ख़ुदावन्द के हुक्म के मुताबिक़ मूसा के ज़रिए' अपनी अपनी ख़िदमत और बोझ उठाने के काम के मुताबिक़ गिने गए। यूँ वह मूसा के ज़रिए' जैसा ख़ुदावन्द ने उसको हुक्म दिया था गिने गए।
Conform cu porunca DOMNULUI au fost numărați prin mâna lui Moise, fiecare om conform serviciului său și conform sarcinii sale; astfel au fost numărați de el, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.