< 1 कुरिन्थियों 4 >
1 आदमी हम को मसीह का ख़ादिम और ख़ुदा के हिक्मत का मुख़्तार समझे।
Așa să ne socotească cineva, ca servitori ai lui Cristos și administratori ai misterelor lui Dumnezeu.
2 और यहाँ मुख़्तार में ये बात देखी जाती है के दियानतदार निकले।
Și mai mult, se cere între administratori ca un om să fie găsit credincios.
3 लेकिन मेरे नज़दीक ये निहायत छोटी बात है कि तुम या कोई इंसानी अदालत मुझे परखे: बल्कि मैं ख़ुद भी अपने आप को नहीं परखता।
Dar pentru mine este ceva foarte mic să fiu judecat de voi sau de judecata omului; mai mult, nici eu nu mă judec.
4 क्यूँकि मेरा दिल तो मुझे मलामत नहीं करता मगर इस से मैं रास्तबाज़ नहीं ठहरता, बल्कि मेरा परखने वाला ख़ुदावन्द है।
Fiindcă nu știu nimic prin mine însumi; totuși nu prin aceasta sunt declarat drept; dar cel ce mă judecă este Domnul.
5 पस जब तक ख़ुदावन्द न आए, वक़्त से पहले किसी बात का फ़ैसला न करो; वही तारीकी की पोशीदा बातें रौशन कर देगा और दिलों के मन्सूबे ज़ाहिर कर देगा और उस वक़्त हर एक की ता'रीफ़ ख़ुदा की तरफ़ से होगी।
De aceea nu judecați nimic înainte de vreme, până când vine Domnul, care deopotrivă va scoate la lumină lucrurile ascunse ale întunericului și va arăta sfaturile inimilor; și atunci fiecare va avea laudă de la Dumnezeu.
6 ऐ भाइयों! मैने इन बातों में तुम्हारी ख़ातिर अपना और अपुल्लोस का ज़िक्र मिसाल के तौर पर किया है, ताकि तुम हमारे वसीले से ये सीखो कि लिखे हुए से बढ़ कर न करो और एक की ताईद में दूसरे के बरख़िलाफ़ शेख़ी न मारो।
Iar acestea, fraților, le-am transpus într-o prefigurare la mine însumi și Apolo pentru voi, ca să învățați prin noi să nu gândiți despre oameni peste ceea ce este scris, ca nu cumva vreunul dintre voi să se îngâmfe de dragul unuia împotriva altuia.
7 तुझ में और दूसरे में कौन फ़र्क़ करता है? और तेरे पास कौन सी ऐसी चीज़ है जो तू ने दूसरे से नहीं पाई? और जब तूने दूसरे से पाई तो फ़ख़्र क्यूँ करता है कि गोया नहीं पाई?
Fiindcă cine te deosebește [de alții]? Și ai ceva ce nu ai primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu ai fi primit?
8 तुम तो पहले ही से आसूदा हो और पहले ही से दौलतमन्द हो और तुम ने हमारे बग़ैर बादशाही की: और क़ाश कि तुम बादशाही करते ताकि हम भी तुम्हारे साथ बादशाही करते।
Sunteți deja sătui, sunteți deja bogați, ați domnit ca împărați fără noi; și aș dori ca voi să domniți, ca și noi să domnim împreună cu voi,
9 मेरी दानिस्त में ख़ुदा ने हम रसूलों को सब से अदना ठहराकर उन लोगों की तरह पेश किया है जिनके क़त्ल का हुक्म हो चुका हो; क्यूँकि हम दुनिया और फ़रिश्तों और आदमियों के लिए एक तमाशा ठहरे।
Fiindcă gândesc că Dumnezeu ne-a prezentat pe noi, apostolii, ultimii, ca rânduiți la moarte, pentru că suntem făcuți un spectacol lumii și îngerilor și oamenilor.
10 हम मसीह की ख़ातिर बेवक़ूफ़ हैं मगर तुम मसीह में अक़्लमन्द हो: हम कमज़ोर हैं और तुम ताक़तवर तुम इज़्ज़त दार हो: और हम बे'इज़्ज़त।
Noi suntem proști pentru Cristos, dar voi sunteți înțelepți în Cristos; noi suntem slabi, dar voi sunteți tari; voi sunteți demni de cinste, dar noi suntem disprețuiți.
11 हम इस वक़्त तक भुखे प्यासे नंगे हैं और मुक्के खाते और आवारा फिरते हैं।
Chiar până în această oră, deopotrivă flămânzim și însetăm și suntem goi și loviți cu pumnii și nu avem locuință sigură;
12 और अपने हाथों से काम करके मशक़्क़त उठाते हैं लोग बुरा कहते हैं हम दुआ देते हैं वो सताते हैं हम सहते हैं।
Și muncim, lucrând cu mâinile noastre; fiind ocărâți, binecuvântăm; fiind persecutați, răbdăm;
13 वो बदनाम करते हैं हम मिन्नत समाजत करते हैं हम आज तक दुनिया के कूड़े और सब चीज़ों की झड़न की तरह हैं।
Fiind defăimați, ne rugăm; suntem făcuți ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor până în această zi.
14 मैं तुम्हें शर्मिन्दा करने के लिए ये नहीं लिखता: बल्कि अपना प्यारा बेटा जानकर तुम को नसीहत करता हूँ।
Nu vă scriu acestea ca să vă rușinez, ci ca pe fiii mei preaiubiți vă avertizez.
15 क्यूँकि अगर मसीह में तुम्हारे उस्ताद दस हज़ार भी होते तोभी तुम्हारे बाप बहुत से नहीं: इसलिए कि मैं ही इन्जील के वसीले से मसीह ईसा में तुम्हारा बाप बना।
Fiindcă deși aveți zece mii de îndrumători în Cristos, totuși nu aveți mai mulți părinți; fiindcă în Cristos Isus eu v-am născut prin evanghelie.
16 पस मैं तुम्हारी मिन्नत करता हूँ कि मेरी तरह बनो।
De aceea vă implor, fiți urmași ai mei.
17 इसी वास्ते मैंने तीमुथियुस को तुम्हारे पास भेजा; कि वो ख़ुदावन्द में मेरा प्यारा और दियानतदार बेटा है और मेरे उन तरीक़ों को जो मसीह में हैं तुम्हें याद दिलाएगा; जिस तरह मैं हर जगह हर कलीसिया में ता'लीम देता हूँ।
Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este fiul meu preaiubit și credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele, care sunt în Cristos, așa cum îi învăț pretutindeni în fiecare biserică.
18 कुछ ऐसी शेख़ी मारते हैं गोया कि तुम्हारे पास आने ही का नहीं।
Dar unii sunt îngâmfați, ca și cum nu aș veni la voi.
19 लेकिन ख़ुदावन्द ने चाहा तो मैं तुम्हारे पास जल्द आऊँगा और शेख़ी बाज़ों की बातों को नहीं, बल्कि उनकी क़ुदरत को मा'लूम करूँगा।
Dar voi veni în curând la voi, dacă Domnul voiește; și voi cunoaște nu vorbirile celor îngâmfați, ci puterea.
20 क्यूँकि ख़ुदा की बादशाही बातों पर नहीं, बल्कि क़ुदरत पर मौक़ूफ़ है।
Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere.
21 तुम क्या चाहते हो कि मैं लकड़ी लेकर तुम्हारे पास आऊँ या मुहब्बत और नर्म मीज़ाजी से?
Ce voiți? Să vin la voi cu un toiag, sau în dragoste și în duhul blândeții?