Неемія 4
1 І сталося, як почув Санваллат, що ми будуємо того мура, то він запалився гнівом, і дуже розгнівався, і сміявся з юдеїв.
Dar s-a întâmplat că, atunci când Sanbalat a auzit că noi am construit zidul, s-a înfuriat și s-a aprins mult și a batjocorit pe iudei.
2 І говорив він перед своїми брата́ми та самарійським ві́йськом і сказав: „Що́ це роблять ці мізерні юдеї? Чи їм це позоставлять? Чи бу́дуть вони прино́сити жертву? Чи закі́нчать цього дня? Чи ожи́влять вони ці камі́ння з куп по́роху, а вони ж — попа́лені?“
Și a vorbit înaintea fraților săi și a armatei Samariei și a spus: Ce fac acești iudei slabi? Se vor întări ei? Vor sacrifica ei? Vor termina ei într-o zi? Vor reînvia ei pietrele din grămezile de moloz care sunt arse?
3 А аммоні́тянин Товійя був при ньому й сказав: „Та й що́ вони будують? Якщо вийде лисиця, то вона зробить дірку в їхній камінній стіні́!“
Și Tobia amonitul era lângă el și a spus: Ceea ce ei construiesc dacă doar o vulpe s-ar urca, ar dărâma zidul lor de piatră.
4 „Почуй, Боже наш, що ми стали пого́рдою, і поверни їхню га́ньбу на голову їхню, і дай їх на здо́бич у край поло́ну!
Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem disprețuiți; și întoarce ocara lor asupra capului lor și dă-i ca pradă în țara captivității;
5 І не закрий їхньої провини, а їхній гріх нехай не буде стертий з-перед лиця Твого, бо вони обра́зили будівничих!“
Și nu acoperi nelegiuirea lor și să nu fie șters păcatul lor dinaintea ta, pentru că ei te-au provocat la mânie înaintea celor care construiesc.
6 І збудува́ли ми того мура, і був пов'я́заний увесь той мур аж до половини його́. А серце народу було, щоб да́лі робити!
Astfel am construit noi zidul; și tot zidul a fost îmbinat până la jumătatea lui, pentru că poporul avea inimă să muncească.
7 І сталося, як почув Санвалла́т, і Товійя, і араби, і аммонітяни, і ашдодяни, що направляється єрусалимський мур, що ви́ломи в стіні стали затарасо́вуватися, то дуже запали́лися гнівом.
Dar s-a întâmplat, când au auzit Sanbalat și Tobia și arabii și amoniții și asdodiții că zidurile Ierusalimului erau ridicate și că spărturile începeau să fie astupate, că s-au înfuriat foarte tare,
8 І змо́вилися вони всі ра́зом, щоб іти воювати з Єрусалимом, та щоб учинити йому замі́шання.
Și au uneltit toți împreună să vină și să lupte împotriva Ierusalimului și să îl împiedice.
9 І ми молилися до нашого Бога, і поставили проти них сторо́жу вдень та вночі, перед ними.
Totuși noi ne-am făcut rugăciunea către Dumnezeul nostru și am pus o gardă împotriva lor zi și noapte, din cauza lor.
10 І сказав Юда: „Осла́бла сила носія́, а зва́лищ багато, — і ми не зможемо да́лі будувати мура!“
Și Iuda a spus: Puterea purtătorilor de poveri este slăbită și este mult moloz; astfel încât nu suntem în stare să construim zidul.
11 А наші нена́висники говорили: „Вони не знатимуть і не побачать, як ми при́йдемо до сере́дини їх, і позабива́ємо їх, та її спи́нимо працю!“
Și potrivnicii noștri au spus: Nu vor ști, nici nu vor vedea, până vom ajunge în mijlocul lor și îi vom ucide și vom face ca lucrarea să înceteze.
12 І сталося, як прихо́дили ті юде́яни, що сиділи при них, то говорили нам про це разі́в десять, зо всіх місць, де вони пробува́ли.
Și s-a întâmplat că, atunci când iudeii, care locuiau lângă ei, au venit, ne-au spus de zece ori: Oriunde vă veți întoarce, ei vor fi peste voi.
13 Тоді поставив я сторо́жу здо́лу того місця за муром у пече́рах. І поставив я народ за їхніми ро́дами, з їхніми меча́ми, їхніми ра́тищами та їхніми лу́ками.
De aceea am pus în locurile mai de jos în spatele zidului și în locurile mai înalte, chiar eu am așezat poporul după familiile lor cu săbiile lor, cu sulițele lor și cu arcurile lor.
14 І розглянув я це, і встав і сказав я до шляхе́тних, і до заступників, і до решти наро́ду: „Не бійтеся перед ними! Згадайте Господа великого та грізно́го, і воюйте за ваших братів, ваших синів, дочо́к ваших, жіно́к ваших та за доми́ ваші!“
Și m-am uitat și m-am ridicat și am spus nobililor și conducătorilor și restului poporului: Nu vă temeți de ei; amintiți-vă de DOMNUL, care este mare și înfricoșător, și luptați pentru frații voștri, fiii voștri și fiicele voastre, soțiile voastre și casele voastre.
15 І сталося, як почули наші вороги́, що нам те відо́ме, то Господь зламав їхній за́дум, і всі ми верну́лися до муру, кожен до праці своєї.
Și s-a întâmplat, când dușmanii noștri au auzit că ni s-a făcut cunoscut și că Dumnezeu făcuse sfatul lor de nimic, că noi ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea sa.
16 І було́ від того дня, що половина моїх юнакі́в робили працю, а половина їх міцно тримала списи, щити́, і луки та па́нцері, а зверхники стояли позад Юдиного дому.
Și s-a întâmplat, de atunci înainte, că jumătate din servitorii mei lucrau în lucrare și cealaltă jumătate din ei purtau deopotrivă sulițele, scuturile și arcurile și armurile; și conducătorii erau în spatele întregii case a lui Iuda.
17 Будівни́чі працювали на мурі, а носії́ наладо́вували тяга́р, — вони однією рукою робили працю, а однією міцно тримали списа.
Cei care construiau zidul și cei care purtau poveri, cu cei care încărcau, fiecare cu o mână lucra în lucrare și cu cealaltă ținea o armă.
18 А в кожного будівничого його меч був прив'я́заний на сте́гнах його, і так вони будували, а біля мене був сурма́ч.
Deoarece cei care construiau, fiecare își avea sabia lui încinsă la șold și astfel construia. Și cel care suna din trâmbiță era lângă mine.
19 І сказав я до шляхе́тних, до заступників та до решти наро́ду: „Праця велика й просто́ра, а ми повідді́лювані на мурі, дале́ко один від о́дного.
Și am spus nobililor și conducătorilor și restului poporului: Lucrarea este mare și întinsă și noi suntem împrăștiați pe zid, departe unul de altul.
20 Тому то в місце, де почуєте голос сурми́, туди негайно збирайтеся до нас. Бог наш буде воювати для нас!“
Oriunde veți auzi sunetul trâmbiței, să vă adunați într-acolo la noi; Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.
21 І так ми робили працю, і половина їх міцно тримала списи від сходу ранньої зорі аж до поя́влення зір.
Astfel noi munceam în lucrare; și jumătate din ei purtau sulițele de la ridicarea dimineții până când stelele apăreau.
22 Також того ча́су сказав я до наро́ду: „Кожен з юнако́м своїм нехай ночують у сере́дині Єрусалиму, і бу́дуть вони для нас уночі — сторо́жею, а вдень — на працю“.
Tot astfel în acel timp am spus poporului: Fiecare cu servitorul său să găzduiască în Ierusalim, ca noaptea să ne fie gardă, și ziua să muncească.
23 І ні я, ані брати мої, ані юнаки́ мої, ані сторожі́, що були за мною, ми не здіймали своєї оде́жі, — кожен мав свою зброю при своє́му стегні́.
Astfel nici eu, nici frații mei, nici servitorii mei, nici bărbații de gardă care mă urmau, niciunul dintre noi nu ne-am dezbrăcat de hainele noastre, fiecare se dezbrăca doar pentru spălare.
