Йов 7
1 Хіба чоловік на землі — не на службі військо́вій? І його дні — як дні на́ймита!
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Як раб, спра́гнений тіні, і як наймит чекає заплати за працю свою,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 так місяці ма́рности да́но в спа́док мені, та ночі терпі́ння мені відлічили.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Коли я кладусь, то кажу́: „Коли встану?“І тя́гнеться вечір, і переверта́ння із бо́ку на бік їм до ранку.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Зодягло́сь моє тіло черво́ю та стру́пами в по́росі, шкіра моя затверді́ла й бридка́.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 А дні мої стали швидчі́ші за тка́цького чо́вника, і в марно́тній надії минають вони.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Пам'ятай, що життя моє — вітер, моє око вже більш не побачить добра́.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 Не побачить мене око того, хто бачив мене, Твої очі поглянуть на мене — та немає мене.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 не верта́ється вже той до дому свого́, та й його не пізнає вже місце його.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Тож не стримаю я своїх уст, говоритиму в у́тиску духа свого, нарікати я буду в гірко́ті своєї душі:
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Чи я море чи мо́рська потво́ра, що Ти надо мною сторо́жу поставив?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Коли я кажу́: „Нехай по́стіль потішить мене, хай думки́ мої ложе моє забере“,
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 то Ти снами лякаєш мене, і виді́ннями стра́шиш мене
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 І душа моя пра́гне заду́шення, смерти хо́чуть мої кості.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 Я обри́див життям. Не повіки ж я жи́тиму! Відпусти ж Ти мене, бо марно́та оці мої дні!
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 Що таке чоловік, що його Ти підно́сиш, що серце Своє прикладаєш до ньо́го?
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 Ти щора́нку за ним назираєш, щохвилі його Ти дослі́джуєш.
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 Як довго від мене ще Ти не відве́рнешся, не пу́стиш мене проковтну́ти хоч сли́ну свою?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Я згрішив. Що ж я маю робити, о Сто́роже лю́дський? Чому́ Ти поклав мене ціллю для Себе, — і я стався собі тягаре́м?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 І чому́ Ти не про́стиш мойого гріха́, і не відкинеш провини моєї? А тепер я до по́роху ляжу, і Ти бу́деш шукати мене, — та немає мене“.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
