Йов 14
1 Люди́на, що від жінки наро́джена, короткоде́нна та повна печа́лями:
Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.
2 вона виходить, як квітка — й зів'я́не, і втікає, мов тінь, — і не зостається.
Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.
3 І на такого Ти очі Свої відкрива́єш, і водиш на суд із Собою його́!
Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?
4 Хто чистого ви́вести може з нечистого? Ані один!
Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.
5 Якщо ви́значені його дні, число його місяців — в Тебе, якщо Ти призна́чив для нього мету́, що її не пере́йде, —
Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;
6 відвернися від нього — і він заспоко́їться, і буде він тішитися своїм днем, як той на́ймит.
Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.
7 Бо дерево має наді́ю: якщо буде стя́те, то силу отримає зно́ву, і па́рост його не загине;
Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.
8 якщо постарі́є в землі його корінь і в по́росі вмре його пень,
Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,
9 то від во́дного за́паху знов зацвіте́, і пу́стить галу́ззя, немов саджане́ць!
Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.
10 А помре чоловік — і зникає, а сконає люди́на — то де ж вона є?
Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?
11 Як вода витікає із о́зера, а рі́чка спада́є та сохне,
Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,
12 так і та люди́на покладе́ться — й не встане, — аж до закі́нчення неба не збудяться лю́ди та не прокинуться зо́ сну свого.
Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.
13 О, якби Ти в шео́лі мене заховав, коли б Ти мене приховав, аж поки мине́ться Твій гнів, коли б час Ти призна́чив мені́, — та й про мене згадав! (Sheol h7585)
O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine! (Sheol h7585)
14 Як помре чоловік, то чи він оживе? Буду мати наді́ю по всі дні свойого життя, аж поки не при́йде замі́на для мене!
Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.
15 Кликав би Ти, — то я відпові́в би Тобі, за чин Своїх рук сумував би,
Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.
16 бо кроки мої рахував би тепер, а мойого гріха́ не стеріг би, —
Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?
17 провина моя була б запеча́тана в ву́злику, і Ти закрив би моє беззаконня.
Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.
18 Але́ гора справді впаде́, а ске́ля зсува́ється з місця свого́,
Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.
19 каміння стирає вода, її зли́ва споло́щує порох землі, — так надію того́ Ти губиш.
Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.
20 Ти силою схо́пиш наза́вжди його́, — і відхо́дить, Ти міняєш обличчя його́ — й відсилаєш його́.
Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.
21 Чи сини́ його славні, того він не знає, чи в при́крому стані — того він не відає.
Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.
22 Боліє він тільки тоді, коли тіло на ньо́му, коли в ньому душа — тоді ту́жить“.
Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.
