Екклезіяст 6
1 Є ще зло, що я бачив під сонцем, і багато його між людьми́:
Este un rău pe care l-am văzut sub soare și acesta este obișnuit printre oameni:
2 Ось люди́на, що Бог їй багатство дає, і маєтки та славу, і недостатку ні в чо́му, чого́ зажадає, не чує вона для своєї душі, але Бог не дав вла́ди їй те спожива́ти, — бо чужа люди́на те поїсть: Це марно́та й неду́га тяжка́!
Un om căruia Dumnezeu i-a dat bogății, avere și onoare, încât nu îi lipsește nimic pentru sufletul său din tot ce dorește, totuși Dumnezeu nu îi dă putere să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă; aceasta este deșertăciune și aceasta este o boală rea.
3 Якби сотню дітей наплоди́в чоловік, і прожи́в пречисле́нні літа́, і дні віку його були довгі, але не наси́тилась добрим душа його, а до того не мав би й належного по́хорону, то кажу́: недоно́скові краще від нього!
Dacă un om naște o sută de copii și trăiește mulți ani, încât zilele anilor lui sunt multe iar sufletul lui nu s-a săturat cu bine și de asemenea nu are îngropare, eu spun, că un făt lepădat este mai bun decât el.
4 Бо в марно́ті прийшов він, і в те́мряву йде, і в те́мряві сховане буде іме́ння його, —
Pentru că el vine cu deșertăciune și pleacă în întuneric și numele lui va fi acoperit cu întuneric.
5 ані сонця не бачив він, ані пізнав: йому́ спокійніше від того!
Mai mult, el nu a văzut soarele, nici nu a cunoscut vreun lucru; acesta are mai multă odihnă decât celălalt.
6 А коли б він жив дві́чі по тисячі літ, та не бачив добра́, — то хіба не до місця одно́го все йде?
Da, chiar dacă de două ori ar trăi o mie de ani, totuși nu ar vedea niciun bine; nu merg toți în același loc?
7 Увесь труд люди́ни — для рота її, і пожада́ння її не випо́внюються.
Toată munca omului este pentru gura lui și totuși pofta nu se satură.
8 Бо що більшого має мудрець, ніж безглуздий, що має убогий над те, що перед живими уміє ходити?
Căci ce are înțeleptul mai mult decât prostul? Ce are săracul, care știe să umble înaintea celor vii?
9 Краще бачити очима, аніж мандрува́ти жада́ннями, — і тако́ж це марно́та та ло́влення вітру...
Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea dorinței; aceasta este de asemenea deșertăciune și chinuire a duhului.
10 Що було́, тому йме́ння його вже нада́не давно, і відо́ме, що він чоловік, і він не може правува́тися з сильнішим від нього,
Ceea ce a fost, deja a primit un nume, și se știe că este om; nici nu se va certa cu cel ce este mai tare decât el.
11 бо багато рече́й, що марно́ту примно́жують, але яка ко́ристь від них для люди́ни?
Văzând că sunt multe lucruri care înmulțesc deșertăciunea, cu ce este omul mai bun?
12 Бо хто знає, що́ добре люди́ні в житті, за небагатьох днів марно́го життя її, які пробуває вона, немов тінь? Та й що́ хто розкаже люди́ні, що́ буде під сонцем по ній?
Căci cine cunoaște ce este bine pentru om în această viață, în toate zilele vieții sale deșerte pe care el le petrece ca o umbră? Căci cine poate spune unui om ce va fi după el sub soare?
