Екклезіяст 4
1 І знов я побачив всі у́тиски, що чинились під сонцем, — і сльоза́ ось ути́скуваних, та немає для них потіши́теля, і наси́лля з руки, що їх гно́блять, і немає для них потіши́теля.
Astfel m-am întors și am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; și iată, lacrimile celor oprimați și nu au avut mângâietor; și de partea opresorilor lor era putere; dar ei nu au avut mângâietor.
2 І я похвалив тих померлих, що давно повмирали, більш від живих, що живуть дотепе́р.
De aceea am lăudat pe morții care sunt deja morți, mai mult decât pe viii care sunt încă vii.
3 А краще від них від обох тій люди́ні, що досі іще не була́, що не бачила чину лихого, що робився під сонцем!
Da, mai bine decât amândoi este cel care încă nu este, care încă nu a văzut lucrarea rea făcută sub soare.
4 І я бачив ввесь труд та ввесь у́спіх учи́нку, виклика́є заздрість одно́го до о́дного, — і це все марно́та та ло́влення вітру!.
Din nou, am luat în considerare toată osteneala și fiecare lucrare dreaptă, pentru aceasta un om este invidiat de aproapele său. Aceasta este de asemenea deșertăciune și chinuire a duhului.
5 Нерозумний сидить, склавши руки свої, та жере́ своє тіло, —
Prostul își încrucișează mâinile și își mănâncă propria carne.
6 краща повна долоня споко́ю за повні дві жмені кло́поту та за ло́влення вітру!
Mai bine este o mână plină, cu liniște, decât amândouă mâinile pline, dar cu osteneală și chinuire a duhului.
7 І зно́ву я бачив марно́ту під сонцем:
Atunci m-am întors și am văzut deșertăciune sub soare.
8 Буває само́тній, і не має ніко́го він іншого, сина чи брата у ньо́го нема, та немає кінця всьому зуси́ллю його, і не наси́титься око багатством його, і він не пові́сть: „Та для кого дба́ю і позбавляю добра свою душу?“Марно́та й оце, і даремна робота воно.
Este unul singur și nu este un al doilea; da, el nu are nici copil, nici frate, totuși nu este sfârșit la toată munca lui, nici nu se satură ochiul lui cu bogății, nici nu spune: Pentru cine muncesc eu și îmi văduvesc sufletul de bine? Aceasta este de asemenea deșertăciune, da, este osteneală grea.
9 Краще двом, як одному, бо мають хорошу заплату за труд свій,
Doi sunt mai buni decât unul, pentru că au o bună răsplată pentru munca lor.
10 і якби вони впали, піді́йме одне́ свого друга! Та горе одно́му, як він упаде́, й нема дру́гого, щоб підве́сти його.
Căci dacă ar cădea se ridică unul pe altul; dar vai celui ce este singur când cade, pentru că el nu are pe un altul să îl ridice.
11 Також коли вдвох покладу́ться, то тепло їм буде, а я́к же зогрі́тись одно́му?
Din nou, dacă doi se culcă împreună, le este cald; dar cum poate unul singur să se încălzească?
12 А коли б хто напав на одно́го, то вдвох вони стануть на нього, — і нитка потрійна не скоро пірве́ться!
Și dacă cineva îl învinge pe unul, doi i se vor împotrivi; și o frânghie împletită în trei nu se rupe repede.
13 Ліпший убогий та мудрий юна́к, аніж цар стари́й та нерозумний, що вже осторо́г не приймає,
Mai bine este un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și prost, care refuză să se mai lase avertizat.
14 бо виходить юнак і з в'язни́ці, щоб зацарюва́ти, хоч у царстві своїм народивсь він убогим!
Căci din închisoare el iese să domnească; după cum la fel cel născut în împărăția sa devine sărac.
15 Я бачив усіх живих, що ходять під сонцем, на боці цього́ юнака́, — цього дру́гого, що став він на місце його.
Am luat în considerare pe toți cei vii care umblă sub soare, împreună cu al doilea copil care se va ridica în locul lui.
16 Немає кінця всьому лю́дові, всьо́му, що був перед ним, та й насту́пні не втішаться ним, — бо й це теж марно́та та ло́влення вітру!
Fără sfârșit este tot poporul și toți ce au fost înaintea lor; de asemenea cei ce vor veni mai pe urmă nu se vor bucura de el. Cu adevărat și aceasta este deșertăciune și chinuire a duhului.
