Eyüp 7
1 “Yeryüzünde insan yaşamı savaşı andırmıyor mu, Günleri gündelikçinin günlerinden farklı mı?
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Gölgeyi özleyen köle, Ücretini bekleyen gündelikçi gibi,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 Miras olarak bana boş aylar verildi, Payıma sıkıntılı geceler düştü.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Yatarken, ‘Ne zaman kalkacağım’ diye düşünüyorum, Ama gece uzadıkça uzuyor, Gün doğana dek dönüp duruyorum.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Bedenimi kurt, kabuk kaplamış, Çatlayan derimden irin akıyor.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 “Günlerim dokumacının mekiğinden hızlı, Umutsuz tükenmekte.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Ey Tanrı, yaşamımın bir soluk olduğunu anımsa, Gözüm bir daha mutluluk yüzü görmeyecek.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 Şu anda bana bakan gözler bir daha beni görmeyecek, Senin gözlerin üzerimde olacak, Ama ben yok olacağım.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 Bir daha evine dönmez, Bulunduğu yer artık onu tanımaz.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 “Bu yüzden sessiz kalmayacak, İçimdeki sıkıntıyı dile getireceğim; Canımın acısıyla yakınacağım.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Ben deniz ya da deniz canavarı mıyım ki, Başıma bekçi koydun?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Yatağım beni rahatlatır, Döşeğim acılarımı dindirir diye düşündüğümde,
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 Beni düşlerle korkutuyor, Görümlerle yıldırıyorsun.
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 Öyle ki, boğulmayı, Ölmeyi şu yaşama yeğliyorum.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 Yaşamımdan tiksiniyor, Sonsuza dek yaşamak istemiyorum; Çek elini benden, çünkü günlerimin anlamı kalmadı.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 “İnsan ne ki, onu büyütesin, Üzerinde kafa yorasın,
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 Her sabah onu yoklayasın, Her an onu sınayasın?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 Gözünü üzerimden hiç ayırmayacak mısın, Tükürüğümü yutacak kadar bile beni rahat bırakmayacak mısın?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Günah işledimse, ne yaptım sana, Ey insan gözcüsü? Niçin beni kendine hedef seçtin? Sana yük mü oldum?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 Niçin isyanımı bağışlamaz, Suçumu affetmezsin? Çünkü yakında toprağa gireceğim, Beni çok arayacaksın, ama ben artık olmayacağım.”
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
