யோபு 29
Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
2 ௨ “கடந்துபோன வருடங்களிலும், தேவன் என்னைக் காப்பாற்றிவந்த நாட்களிலும் எனக்கு உண்டாயிருந்த ஒழுங்கு இப்பொழுது இருந்தால் நலமாயிருக்கும்.
O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
3 ௩ அப்பொழுது அவர் தீபம் என் தலையின்மேல் பிரகாசித்தது; அவர் அருளின வெளிச்சத்தினால் இருளைக் கடந்துபோனேன்.
Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
6 ௬ என் பாதங்களை நான் நெய்யினால் கழுவினேன்; கன்மலைகளிலிருந்து எனக்காக எண்ணெய் நதிபோல ஓடிவந்தது; அந்தச் செல்வநாட்களின் ஒழுங்கு இப்போதிருந்தால் நலமாயிருக்கும்.
Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
13 ௧௩ அழிந்துபோக இருந்தவனுடைய ஆசீர்வாதம் என்மேல் வந்தது; விதவையின் இருதயத்தைக் கெம்பீரிக்கச் செய்தேன்.
Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 ௧௪ நீதியை அணிந்துகொண்டேன்; அது என் ஆடையாயிருந்தது; என் நியாயம் எனக்குச் சால்வையும் தலைப்பாகையுமாக இருந்தது.
Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
[Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
17 ௧௭ நான் அநியாயக்காரருடைய கடைவாய்ப் பற்களை உடைத்து, அவர்கள் பறித்ததை அவர்கள் பற்களிலிருந்து பிடுங்கினேன்.
Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
23 ௨௩ மழைக்குக் காத்திருக்கிறதுபோல் எனக்குக் காத்திருந்து, பின் மாரிக்கு ஆசையுள்ளவர்கள்போல தங்கள் வாயை ஆவென்று திறந்திருந்தார்கள்.
Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
24 ௨௪ நான் அவர்களைப் பார்த்து சிரிக்கும்போது, அவர்கள் துணிகரங்கொள்ளவில்லை; என் முகக்களையை மாறவைக்கவும் இல்லை.
[Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
25 ௨௫ அவர்கள் வழியில்போக எனக்கு விருப்பமாகும்போது, நான் தலைவனாய் அமர்ந்து, படைக்குள் ராஜாவைப்போலவும், துக்கித்தவர்களைத் தேற்றுகிறவனாகவும் இருந்தேன்.
Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
