Job 30
1 Mas ahora los más mozos de días que yo, se rien de mí, cuyos padres yo desdeñara de ponerlos con los perros de mi ganado,
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Porque ¿para qué había yo menester la fuerza de sus manos, en los cuales pereció el tiempo?
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Por causa de la pobreza y de la hambre solos: que huían a la soledad, al lugar tenebroso, asolado y desierto.
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 Que cogían malvas entre los árboles, y raíces de enebros para calentarse.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 Eran echados de entre las gentes, y todos les daban grita como a ladrón.
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 Que habitaban en las barrancas de los arroyos, en las cavernas de la tierra, y en las piedras.
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Que bramaban entre las matas, y se congregaban debajo de las espinas.
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Hijos de viles, y hombres sin nombre: mas bajos que la misma tierra.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 Y ahora yo soy su canción, y soy hecho a ellos refrán.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Abomínanme, aléjanse de mí; y aun de mi rostro no detuvieron su saliva.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Porque Dios desató mi cuerda, y me afligió; y quitaron el freno delante de mi rostro.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 A la mano derecha se levantaron los muchachos; rempujaron mis pies, y pisaron sobre mí las sendas de su contrición.
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Mi senda derribaron: aprovecháronse de mi quebrantamiento; contra los cuales no hubo ayudador.
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Vinieron como por portillo ancho: revolviéronse por mi calamidad.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Turbaciones se convirtieron sobre mí: combatieron como un viento mi voluntad, y mi salud como nube que pasa.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 Y ahora mi alma está derramada en mí: días de aflicción me han comprendido.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 De noche taladra sobre mí mis huesos, y mis pulsos no reposan.
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Con la grandeza de la fuerza del dolor mi vestidura es mudada; cíñeme como el collar de mi ropa.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Derribóme en el lodo, y soy semejante al polvo, y a la ceniza.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Clamo a ti, y no me oyes: me presento, y no me echas de ver.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Háste tornado cruel para mí: con la fortaleza de tu mano me amenazas.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Levantásteme, e hicísteme cabalgar sobre el viento, y derretiste en mí el ser.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Porque yo conozco que me tornas a la muerte, y a la casa determinada a todo viviente.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Mas él no extenderá la mano contra el sepulcro; ¿clamarán los sepultados cuando él los quebrantare?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 ¿No lloré yo al afligido, y mi alma no se entristeció sobre el menesteroso?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Cuando esperaba el bien, entonces me vino el mal; y cuando esperaba la luz, vino la oscuridad.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Mis entrañas hierven, y no reposan: previniéronme días de aflicción.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Denegrido anduve, y no por el sol: levantéme en la congregación, y clamé.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Hermano fui de los dragones, y compañero de las hijas del avestruz.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Mi cuero está denegrido sobre mí, y mis huesos se secaron con sequedad.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Y mi arpa se tornó en luto, y mi órgano en voz de lamentantes.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
