< 1 Reyes 3 >

1 Y Salomón hizo parentesco con Faraón rey de Egipto, porque tomó por mujer la hija de Faraón, y trájola en la ciudad de David, entre tanto que acababa de edificar su casa, y la casa de Jehová, y los muros de Jerusalem al derredor.
Şi Solomon s-a înrudit prin căsătorie cu Faraon, împăratul Egiptului, şi a luat pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până avea să termine de zidit casa lui şi casa DOMNULUI şi zidul Ierusalimului de jur împrejur.
2 Hasta entonces el pueblo sacrificaba en los altos; porque aun no había casa edificada al nombre de Jehová hasta aquellos tiempos.
Numai că poporul sacrifica pe înălţimi, deoarece nu era zidită o casă numelui DOMNULUI până în acele zile.
3 Mas Salomón amó a Jehová andando en la institución de su padre David, solamente sacrificaba, y quemaba olores en altos.
Şi Solomon îl iubea pe DOMNUL, umblând în statutele lui David, tatăl său, numai că sacrifica şi ardea tămâie pe înălţimi.
4 E iba el rey a Gabaón, porque aquel era el alto principal, y sacrificaba allí: mil holocaustos sacrificaba Salomón sobre aquel altar.
Şi împăratul a mers la Gabaon pentru a sacrifica acolo, pentru că aceasta era înălţimea cea mare; o mie de ofrande arse a oferit Solomon pe acel altar.
5 Y aparecióse Jehová a Salomón en Gabaón una noche en sueños, y dijo Dios: Pide lo que quisieres, que yo te dé.
La Gabaon, DOMNUL i-a apărut lui Solomon într-un vis noaptea; şi Dumnezeu a spus: Cere ce doreşti să îţi dau.
6 Y Salomón dijo: Tú hiciste gran misericordia a tu siervo David mi padre, de la manera que él anduvo delante de ti con verdad, con justicia, y con rectitud de corazón para contigo: y tú le has guardado esta tu grande misericordia, que le diste un hijo que se asentase en su trono, como parece en este día.
Şi Solomon a spus: Tu ai arătat servitorului tău David, tatăl meu, mare milă, conform umblării lui înaintea ta în adevăr şi în dreptate şi în integritate a inimii faţă de tine; şi ai păstrat pentru el această mare bunătate, că i-ai dat un fiu să şadă pe tronul său, aşa cum este în această zi.
7 Ahora pues, Jehová Dios mío, tú has puesto a mí tu siervo por rey en lugar de David mi padre: y yo soy mozo pequeño, que ni sé entrar, ni salir:
Şi acum, DOAMNE Dumnezeul meu, tu l-ai făcut pe servitorul tău împărat în locul lui David, tatăl meu; şi eu sunt doar un copil mic; nu ştiu cum să ies sau să intru.
8 Y tu siervo está en medio de tu pueblo, al cual tú elegiste: un pueblo grande, que ni se puede contar, ni numerar por su multitud.
Şi servitorul tău este în mijlocul poporului tău pe care l-ai ales, un popor mare, care nu poate fi numărat nici socotit din cauza mulţimii lui.
9 Da pues a tu siervo corazón dócil para juzgar a tu pueblo: para entender entre lo bueno y lo malo: porque ¿quién podrá gobernar este tu pueblo tan grande?
Dă de aceea servitorului tău o inimă care înţelege pentru a judeca pe poporul tău, ca să discern între bine şi rău, pentru că cine poate judeca pe acest mare popor al tău?
10 Y agradó delante de Adonaí, que Salomón pidiese esto.
Şi vorbirea i-a plăcut DOMNULUI, că Solomon a cerut acest lucru.
11 Y díjole Dios: Porque has demandado esto, y no pediste para ti muchos días, ni pediste para ti riquezas, ni pediste la vida de tus enemigos, mas demandaste para ti inteligencia para oír juicio:
Şi Dumnezeu i-a spus: Pentru că ai cerut acest lucru şi nu ai cerut pentru tine viaţă lungă, nici nu ai cerut bogăţii pentru tine, nici nu ai cerut viaţa duşmanilor tăi, ci ai cerut pentru tine înţelegere pentru a discerne judecata,
12 He aquí, yo lo he hecho conforme a tus palabras: he aquí que yo te he dado corazón sabio y entendido tanto, que no haya habido antes de ti otro como tú, ni después de ti se levante otro como tú.
Iată, am făcut conform cuvintelor tale; iată, ţi-am dat o inimă înţeleaptă şi care înţelege, astfel încât nu a fost nimeni ca tine înaintea ta, nici nu se va ridica după tine vreunul ca tine.
13 Y aun también las cosas que no pediste, te he dado: riquezas y gloria, que entre los reyes ninguno haya como tú en todos tus días.
Şi ţi-am dat de asemenea ceea ce nu ai cerut: deopotrivă bogăţii şi onoare, astfel încât nu va fi nimeni printre împăraţi ca tine în toate zilele tale.
14 Y si anduvieres en mis caminos, guardando mis estatutos y mis mandamientos, como tu padre David anduvo, yo alargaré tus días.
Şi dacă vei umbla în căile mele, pentru a păzi statutele mele şi poruncile mele, precum David, tatăl tău, a umblat, atunci îţi voi lungi zilele.
15 Y como Salomón despertó, vio que era sueño: y vino a Jerusalem, y presentóse delante del arca del concierto de Jehová, y sacrificó holocaustos, e hizo pacíficos: e hizo banquete a todos sus siervos.
Şi Solomon s-a trezit; şi, iată, acesta a fost un vis. Şi a venit la Ierusalim şi a stat în picioare înaintea chivotului legământului DOMNULUI şi a oferit ofrande arse şi a oferit ofrande de pace şi a făcut un ospăţ tuturor servitorilor săi.
16 En aquella sazón vinieron dos mujeres rameras al rey, y presentáronse delante de él.
Atunci au venit acolo două femei curve, la împărat, şi au stat în picioare înaintea lui.
17 Y dijo la una mujer: ¡Ay! señor mío, yo y esta mujer morábamos en una misma casa: y yo parí en casa con ella.
Şi o femeie a spus: O domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam într-o singură casă; şi eu am născut un copil cu ea în casă.
18 Y aconteció, que al tercero día después que yo parí, esta parió también: y morábamos nosotras ambas, que ninguno de fuera estaba en casa, sino nosotras dos en una casa.
Şi s-a întâmplat, a treia zi după ce am născut, că a născut şi această femeie; şi noi eram împreună; nu era niciun străin cu noi în casă, în afară de noi amândouă în casă.
19 Y una noche el hijo de esta mujer murió, porque ella se acostó sobre él.
Şi copilul acestei femei a murit noaptea, pentru că ea s-a culcat pe el.
20 Y esta se levantó a media noche, y tomóme mi hijo de junto a mí, estando yo tu sierva durmiendo, y púsole a su lado, y púsome a mi lado su hijo muerto.
Şi ea s-a sculat la miezul nopţii şi a luat pe fiul meu de lângă mine pe când roaba ta dormea şi l-a culcat la sânul ei şi l-a culcat pe copilul ei mort la sânul meu.
21 Y como yo me levanté por la mañana para dar el pecho a mi hijo, he aquí que estaba muerto. Y yo le miré por la mañana, y, he aquí que no era mi hijo, que yo había parido.
Şi după ce m-am sculat dimineaţa să alăptez pe copilul meu, iată, era mort; dar când m-am uitat atent la el dimineaţa, iată, nu era fiul meu, pe care îl născusem.
22 Entonces la otra mujer dijo: No: mi hijo es el que vive, y tu hijo es el muerto. Y la otra volvió a decir: No: tu hijo es el muerto, y mi hijo es el que vive. Y de esta manera hablaban delante del rey.
Şi cealaltă femeie a spus: Ba nu, ci fiul meu este cel viu şi cel mort este fiul tău. Şi aceasta a spus: Nu; ci fiul tău este cel mort şi cel viu este fiul meu. Astfel vorbeau ele înaintea împăratului.
23 El rey entonces dijo: Esta dice: Mi hijo es el que vive, y tu hijo es el muerto. Y la otra dice: No, mas el tuyo es el muerto, y mi hijo es el que vive.
Atunci a spus împăratul: Una spune: Acesta este fiul meu care trăieşte şi fiul tău este cel mort; şi cealaltă spune: Ba nu; ci fiul tău este cel mort şi fiul meu este cel viu.
24 Entonces dijo el rey: Traédme una espada: y trajeron al rey una espada.
Şi împăratul a spus: Aduceţi-mi o sabie. Şi au adus o sabie înaintea împăratului.
25 Y el rey dijo: Partíd por medio el niño vivo, y dad la mitad a la una, y la otra mitad a la otra.
Şi împăratul a spus: Tăiaţi pe copilul cel viu în două şi daţi jumătate uneia şi jumătate celeilalte.
26 Entonces aquella mujer cuyo era el hijo vivo, dijo al rey (porque sus entrañas se le encendieron por su hijo, y dijo): ¡Ay! señor mío, dad a esta el niño vivo, no le matéis. Y la otra dijo: Ni a mí, ni a ti, sino partídle.
Atunci a vorbit împăratului femeia al căreia era copilul cel viu, pentru că tânjea în adâncurile ei după fiul ei, şi a spus: O domnul meu, dă-i ei copilul cel viu şi nicidecum să nu îl ucizi. Dar cealaltă a spus: Să nu fie nici al meu nici al tău, tăiaţi-l.
27 Entonces el rey respondió, y dijo: Dad a esta el hijo vivo, y no le matéis: ella es su madre.
Atunci împăratul a răspuns şi a zis: Daţi-i celei dintâi copilul cel viu şi nicidecum să nu îl ucideţi, ea este mama lui.
28 Y todo Israel oyó aquel juicio, que había juzgado el rey, y hubieron temor del rey, porque vieron que había en él sabiduría de Dios para juzgar.
Şi tot Israelul a auzit de judecata pe care împăratul o judecase; şi s-au temut de împărat, pentru că au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, pentru a face judecată.

< 1 Reyes 3 >