Job 7
1 ¿No es el destino del hombre en la tierra una lucha? ¿No son sus días como los de un jornalero,
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Como el esclavo que anhela la sombra o como un jornalero que espera su pago?
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 Así yo heredé meses sin provecho y me fueron asignadas noches de aflicción.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Cuando estoy acostado digo: ¿Cuándo me levantaré? Y la noche se alarga, y me lleno de inquietudes hasta el alba.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Mi carne está cubierta de gusanos y de costras de polvo. Mi piel se agrieta y supura.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 Mis días se me van más veloces que la lanzadera y se me acaban sin esperanza.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Acuérdate que mi vida es un soplo. Mis ojos no volverán a ver el bien.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 El ojo del que me ve ya no me verán. Tus ojos se fijarán en mí, pero no existiré.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 No regresa a su vivienda y ya no lo reconoce su lugar.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Por tanto, no refrenaré mi boca. Hablaré en la angustia de mi espíritu. Me quejaré en la amargura de mi alma.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 ¿Soy yo el mar o el monstruo marino para que asignes guardia sobre mí?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Si digo: Me consolará mi lecho, mi cama aliviará mi queja,
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 entonces me aterras con sueños y me turbas con visiones.
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 De manera que mi alma prefiere la asfixia, la muerte más bien que mis huesos.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 Repugno la vida. No voy a vivir para siempre. Déjame, mis días son vanidad.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 ¿Qué es el hombre para que lo engrandezcas, para que te preocupes por él,
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 para que lo examines cada mañana y lo pruebes en todo momento?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 ¿Hasta cuándo no apartarás tu mirada de mí, ni me soltarás para que trague saliva?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Si pequé, ¿cuál [daño] te hago a Ti, oh Guardián de los hombres? ¿Por qué me pones como blanco tuyo hasta convertirme en una carga para mí mismo?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 ¿Por qué no quitas mi rebelión y perdonas mi iniquidad? Porque ahora me acostaré en el polvo. Tú me buscarás, pero no estaré.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
