Job 7

1 “¿No es la vida de los seres humanos como una condena a trabajos forzados? ¿No pasan sus días como los de un jornalero?

Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?

2 Como un esclavo que anhela un poco de sombra, como un obrero que espera ansiosamente el día de la paga,

Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,

3 me han tocado meses de vacío y noches de miseria.

Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.

4 Cuando me acuesto me pregunto: ‘¿Cuándo me levantaré?’ Pero la noche sigue y sigue, y doy vueltas en la cama hasta el amanecer.

Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.

5 Mi cuerpo está cubierto de gusanos y sucio; mi piel está agrietada, con llagas que supuran.

Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.

6 Mis días pasan más rápido que la lanzadera de un tejedor y llegan a su fin sin esperanza.

Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.

7 Recuerda que mi vida es sólo un soplo; no volveré a ver la felicidad.

Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.

8 Los que me miran ya no me verán; sus ojos me buscarán, pero yo me habré ido.

Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.

9 Cuando una nube desaparece, se va, al igual que quien baja al Seol no vuelve a subir. (Sheol h7585)

Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)

10 Nunca volverán a casa, y la gente que conocían los olvidará.

Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.

11 “Entonces no, no me callaré; hablaré en la agonía de mi espíritu; me quejaré en la amargura de mi alma.

De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.

12 ¿Acaso soy el mar, o soy un monstruo marino para que ustedes tengan que cuidarme?

Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?

13 Si me digo a mí mismo: ‘Me sentiré mejor si me acuesto en mi cama’, o ‘me servirá recostarme en mi sofá’,

Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;

14 entonces me asustas tanto con sueños y con visiones

Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,

15 que prefiero ser estrangulado; prefiero morir antes que convertirme en un simple saco de huesos.

Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.

16 “¡Odio mi vida! Sé que no viviré mucho tiempo. Déjame en paz porque mi vida es sólo un soplo.

Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.

17 ¿Por qué los seres humanos son tan importantes para ti? ¿Por qué te preocupas tanto por ellos

Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?

18 que los vigilas cada mañana y los examinas a cada momento? ¿No dejarás nunca de mirarme?

Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?

19 ¿No me dejarás nunca en paz el tiempo suficiente para recuperar el aliento?

Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?

20 ¿Qué he hecho mal? ¿Qué te he hecho, Vigilante de la Humanidad? ¿Por qué me has convertido en tu objetivo, de tal modo que soy una carga hasta para mí mismo?

Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?

21 Si es así, ¿por qué no perdonas mis pecados y quitas mi culpa? Ahora mismo voy a tumbarme en el polvo, y aunque me busques, me habré ido”.

Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.