Job 7

1 Mar ni določen čas za človeka na zemlji? Mar niso njegovi dnevi prav tako podobni najemnikovim dnevom?

Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?

2 Kakor si služabnik iskreno želi sence in kakor najemnik gleda za nagrado svojega dela,

Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,

3 tako sem prisiljen, da posedujem mesece ničnosti in naporne noči so mi določene.

Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.

4 Ko se uležem, rečem: ›Kdaj bom vstal in bo noč minila? Poln sem premetavanja sem ter tja do jutranjega svitanja.

Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.

5 Moje meso je pokrito z ličinkami in grudami prahu; moja koža je razpokana in postala je gnusna.

Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.

6 Moji dnevi so bolj nagli kakor tkalski čolniček in preživeti so brez upanja.

Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.

7 Oh, spomnite se, da je moje življenje veter. Moje oko ne bo več videlo dobrega.

Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.

8 Oko tistega, ki me je videlo, me ne bo več videlo. Tvoje oči so na meni, mene pa ni.

Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.

9 Kakor je oblak použit in izginil proč, tako kdor gre dol h grobu, ne bo več prišel gor. (Sheol h7585)

Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)

10 Ne bo se več vrnil k svojemu domu niti ga njegov kraj ne bo več poznal.

Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.

11 Zato ne bom zadrževal svojih ust; govoril bom v tesnobi svojega duha, pritoževal se bom v grenkobi svoje duše.

De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.

12 Mar sem morje ali kit, da ti postavljaš stražo nad menoj?

Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?

13 Ko rečem: ›Moja postelja me bo tolažila, moje ležišče bo lajšalo mojo pritožbo, ‹

Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;

14 takrat me ti strašiš s sanjami in me prek videnj spravljaš v grozo,

Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,

15 tako da moja duša raje izbira dušenje in smrt, kakor pa moje življenje.

Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.

16 To se mi gabi. Ne bi hotel živeti večno. Pustite me samega, kajti moji dnevi so ničevost.

Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.

17 Kaj je človek, da bi ga ti poveličeval? In da bi svoje srce naravnal nanj?

Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?

18 Da bi ga ti obiskoval vsako jutro in ga preizkušal vsak trenutek?

Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?

19 Kako dolgo ne boš odšel od mene niti me ne boš pustil samega, dokler ne pogoltnem svoje sline?

Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?

20 Grešil sem. Kaj ti bom storil, oh ti, varuh ljudi? Zakaj si me postavil kakor znamenje zoper tebe, tako da sem breme samemu sebi?

Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?

21 Zakaj ne odpustiš mojega prestopka in ne odvzameš moje krivičnosti? Kajti sedaj bom spal v prahu in iskal me boš zjutraj, toda mene ne bo.«

Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.