2 karinthinaH 3
1 vayaM kim AtmaprazaMsanaM punarArabhAmahe? yuSmAn prati yuSmatto vA pareSAM keSAJcid ivAsmAkamapi kiM prazaMsApatreSu prayojanam Aste?
Începem oare să ne lăudăm din nou? Sau avem nevoie, ca unii, de scrisori de laudă către voi sau de la voi?
2 yUyamevAsmAkaM prazaMsApatraM taccAsmAkam antaHkaraNeSu likhitaM sarvvamAnavaizca jJeyaM paThanIyaJca|
Voi sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii,
3 yato 'smAbhiH sevitaM khrISTasya patraM yUyapeva, tacca na masyA kintvamarasyezvarasyAtmanA likhitaM pASANapatreSu tannahi kintu kravyamayeSu hRtpatreSu likhitamiti suspaSTaM|
fiind descoperit că sunteți o scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table care sunt inimi de carne.
4 khrISTenezvaraM pratyasmAkam IdRzo dRDhavizvAso vidyate;
O astfel de încredere avem în Hristos față de Dumnezeu, prin Hristos,
5 vayaM nijaguNena kimapi kalpayituM samarthA iti nahi kintvIzvarAdasmAkaM sAmarthyaM jAyate|
nu că ne-ar ajunge ceva de la noi înșine, ca să dăm socoteală de la noi înșine, ci că ne este de la Dumnezeu,
6 tena vayaM nUtananiyamasyArthato 'kSarasaMsthAnasya tannahi kintvAtmana eva sevanasAmarthyaM prAptAH| akSarasaMsthAnaM mRtyujanakaM kintvAtmA jIvanadAyakaH|
care ne-a făcut și pe noi destoinici, ca slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului. Căci litera ucide, dar Duhul dă viață.
7 akSarai rvilikhitapASANarUpiNI yA mRtyoH sevA sA yadIdRk tejasvinI jAtA yattasyAcirasthAyinastejasaH kAraNAt mUsaso mukham isrAyelIyalokaiH saMdraSTuM nAzakyata,
Dar dacă slujba morții, scrisă și gravată pe pietre, a venit cu slavă, încât copiii lui Israel nu puteau să privească cu stăruință la fața lui Moise, din pricina slavei feței lui, care era trecătoare,
8 tarhyAtmanaH sevA kiM tato'pi bahutejasvinI na bhavet?
nu va fi oare slujba Duhului cu mult mai multă slavă?
9 daNDajanikA sevA yadi tejoyuktA bhavet tarhi puNyajanikA sevA tato'dhikaM bahutejoyuktA bhaviSyati|
Căci dacă slujba condamnării are glorie, slujba dreptății depășește cu mult mai mult în glorie.
10 ubhayostulanAyAM kRtAyAm ekasyAstejo dvitIyAyAH prakharatareNa tejasA hInatejo bhavati|
Căci, cu siguranță, ceea ce a fost făcut glorios nu a fost făcut glorios în această privință, din cauza gloriei care întrece.
11 yasmAd yat lopanIyaM tad yadi tejoyuktaM bhavet tarhi yat cirasthAyi tad bahutaratejoyuktameva bhaviSyati|
Căci dacă ceea ce trece a fost cu glorie, cu atât mai mult ceea ce rămâne este în glorie.
12 IdRzIM pratyAzAM labdhvA vayaM mahatIM pragalbhatAM prakAzayAmaH|
De aceea, având o astfel de nădejde, ne folosim de o mare îndrăzneală în vorbire,
13 isrAyelIyalokA yat tasya lopanIyasya tejasaH zeSaM na vilokayeyustadarthaM mUsA yAdRg AvaraNena svamukham AcchAdayat vayaM tAdRk na kurmmaH|
și nu ca Moise, care și-a pus un văl pe față, ca să nu privească cu stăruință copiii lui Israel la sfârșitul a ceea ce era pe cale să treacă.
14 teSAM manAMsi kaThinIbhUtAni yatasteSAM paThanasamaye sa purAtano niyamastenAvaraNenAdyApi pracchannastiSThati|
Dar mintea lor a fost împietrită, căci până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, același văl rămâne, pentru că în Cristos el trece.
15 tacca na dUrIbhavati yataH khrISTenaiva tat lupyate| mUsasaH zAstrasya pAThasamaye'dyApi teSAM manAMsi tenAvaraNena pracchAdyante|
Dar până în ziua de azi, când se citește Moise, un văl stă pe inima lor.
16 kintu prabhuM prati manasi parAvRtte tad AvaraNaM dUrIkAriSyate|
Dar de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este îndepărtat.
17 yaH prabhuH sa eva sa AtmA yatra ca prabhorAtmA tatraiva muktiH|
Or, Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
18 vayaJca sarvve'nAcchAditenAsyena prabhostejasaH pratibimbaM gRhlanta AtmasvarUpeNa prabhunA rUpAntarIkRtA varddhamAnatejoyuktAM tAmeva pratimUrttiM prApnumaH|
Dar noi toți, văzând cu fața descoperită slava Domnului ca într-o oglindă, ne transformăm în același chip, din slavă în slavă, ca de la Domnul, Duhul.
