< ဣဗြိဏး 11 >
1 ဝိၑွာသ အာၑံသိတာနာံ နိၑ္စယး, အဒၖၑျာနာံ ဝိၐယာဏာံ ဒရ္ၑနံ ဘဝတိ၊
Iar credința este substanța lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute.
2 တေန ဝိၑွာသေန ပြာဉ္စော လောကား ပြာမာဏျံ ပြာပ္တဝန္တး၊
Fiindcă prin aceasta bătrânii au obținut o bună mărturie.
3 အပရမ် ဤၑွရသျ ဝါကျေန ဇဂန္တျသၖဇျန္တ, ဒၖၐ္ဋဝသ္တူနိ စ ပြတျက္ၐဝသ္တုဘျော နောဒပဒျန္တဲတဒ် ဝယံ ဝိၑွာသေန ဗုဓျာမဟေ၊ (aiōn )
Prin credință înțelegem că au fost urzite lumile prin cuvântul lui Dumnezeu, așa că lucrurile care sunt văzute nu au fost făcute din lucruri care se văd. (aiōn )
4 ဝိၑွာသေန ဟာဗိလ် ဤၑွရမုဒ္ဒိၑျ ကာဗိလး ၑြေၐ္ဌံ ဗလိဒါနံ ကၖတဝါန် တသ္မာစ္စေၑွရေဏ တသျ ဒါနာနျဓိ ပြမာဏေ ဒတ္တေ သ ဓာရ္မ္မိက ဣတျသျ ပြမာဏံ လဗ္ဓဝါန် တေန ဝိၑွာသေန စ သ မၖတး သန် အဒျာပိ ဘာၐတေ၊
Prin credință, Abel i-a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu nespus mai bun decât Cain, sacrificiul prin care el a obținut mărturia că a fost drept, Dumnezeu mărturisind despre darurile lui; și prin aceasta, deși mort, încă vorbește.
5 ဝိၑွာသေန ဟနောက် ယထာ မၖတျုံ န ပၑျေတ် တထာ လောကာန္တရံ နီတး, တသျောဒ္ဒေၑၑ္စ ကေနာပိ န ပြာပိ ယတ ဤၑွရသ္တံ လောကာန္တရံ နီတဝါန်, တတ္ပြမာဏမိဒံ တသျ လောကာန္တရီကရဏာတ် ပူရွွံ သ ဤၑွရာယ ရောစိတဝါန် ဣတိ ပြမာဏံ ပြာပ္တဝါန်၊
Prin credință a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea; și nu a fost găsit, deoarece Dumnezeu l-a strămutat; fiindcă înainte de strămutarea lui, a avut această mărturie, că i-a plăcut lui Dumnezeu.
6 ကိန္တု ဝိၑွာသံ ဝိနာ ကော'ပီၑွရာယ ရောစိတုံ န ၑက္နောတိ ယတ ဤၑွရော'သ္တိ သွာနွေၐိလောကေဘျး ပုရသ္ကာရံ ဒဒါတိ စေတိကထာယာမ် ဤၑွရၑရဏာဂတဲ ရွိၑွသိတဝျံ၊
Iar fără credință este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel.
7 အပရံ တဒါနီံ ယာနျဒၖၑျာနျာသန် တာနီၑွရေဏာဒိၐ္ဋး သန် နောဟော ဝိၑွာသေန ဘီတွာ သွပရိဇနာနာံ ရက္ၐာရ္ထံ ပေါတံ နိရ္မ္မိတဝါန် တေန စ ဇဂဇ္ဇနာနာံ ဒေါၐာန် ဒရ္ၑိတဝါန် ဝိၑွာသာတ် လဘျသျ ပုဏျသျာဓိကာရီ ဗဘူဝ စ၊
Prin credință, Noe, fiind avertizat de Dumnezeu despre lucrurile ce încă nu se vedeau, împins de teamă, a pregătit o arcă pentru salvarea casei sale, prin care el a condamnat lumea și a devenit moștenitor al dreptății, care este prin credință.
8 ဝိၑွာသေနေဗြာဟီမ် အာဟူတး သန် အာဇ္ဉာံ ဂၖဟီတွာ ယသျ သ္ထာနသျာဓိကာရသ္တေန ပြာပ္တဝျသ္တတ် သ္ထာနံ ပြသ္ထိတဝါန် ကိန္တု ပြသ္ထာနသမယေ က္က ယာမီတိ နာဇာနာတ်၊
Prin credință, Avraam, după ce a fost chemat să meargă la locul pe care avea să îl primească mai apoi drept moștenire, a ascultat; și a mers, neștiind încotro mergea.
9 ဝိၑွာသေန သ ပြတိဇ္ဉာတေ ဒေၑေ ပရဒေၑဝတ် ပြဝသန် တသျား ပြတိဇ္ဉာယား သမာနာံၑိဘျာမ် ဣသှာကာ ယာကူဗာ စ သဟ ဒူၐျဝါသျဘဝတ်၊
Prin credință a locuit el temporar în țara promisiunii, ca într-o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacob, co-moștenitori ai aceleiași promisiuni.
10 ယသ္မာတ် သ ဤၑွရေဏ နိရ္မ္မိတံ သ္ထာပိတဉ္စ ဘိတ္တိမူလယုက္တံ နဂရံ ပြတျဲက္ၐတ၊
Fiindcă el căuta o cetate care are temelii, al cărei ziditor și făcător este Dumnezeu.
11 အပရဉ္စ ဝိၑွာသေန သာရာ ဝယောတိကြာန္တာ သန္တျပိ ဂရ္ဘဓာရဏာယ ၑက္တိံ ပြာပျ ပုတြဝတျဘဝတ်, ယတး သာ ပြတိဇ္ဉာကာရိဏံ ဝိၑွာသျမ် အမနျတ၊
Prin credință și Sara însăși a primit putere pentru conceperea seminței și a născut un copil, deși îi trecuse vârsta, fiindcă l-a socotit credincios pe cel ce promisese.
12 တတော ဟေတော ရ္မၖတကလ္ပာဒ် ဧကသ္မာတ် ဇနာဒ် အာကာၑီယနက္ၐတြာဏီဝ ဂဏနာတီတား သမုဒြတီရသ္ထသိကတာ ဣဝ စာသံချာ လောကာ ဥတ္ပေဒိရေ၊
De aceea chiar dintr-unul și acela ca și mort, s-au născut o mulțime ca stelele cerului, și nenumărați ca nisipul de pe țărmul mării.
13 ဧတေ သရွွေ ပြတိဇ္ဉာယား ဖလာနျပြာပျ ကေဝလံ ဒူရာတ် တာနိ နိရီက္ၐျ ဝန္ဒိတွာ စ, ပၖထိဝျာံ ဝယံ ဝိဒေၑိနး ပြဝါသိနၑ္စာသ္မဟ ဣတိ သွီကၖတျ ဝိၑွာသေန ပြာဏာန် တတျဇုး၊
Toți aceștia au murit în credință, fără să fi primit lucrurile promisiunilor, ci, văzându-le de departe, au și fost convinși despre ele, le-au și îmbrățișat și au mărturisit că erau străini și locuitori temporari pe pământ.
14 ယေ တု ဇနာ ဣတ္ထံ ကထယန္တိ တဲး ပဲတၖကဒေၑော 'သ္မာဘိရနွိၐျတ ဣတိ ပြကာၑျတေ၊
Fiindcă toți cei ce spun astfel de lucruri, arată clar că ei caută o patrie.
15 တေ ယသ္မာဒ် ဒေၑာတ် နိရ္ဂတာသ္တံ ယဒျသ္မရိၐျန် တရှိ ပရာဝရ္တ္တနာယ သမယမ် အလပ္သျန္တ၊
Și, într-adevăr, dacă și-ar fi amintit de patria aceea de unde au ieșit, ar fi avut ocazia să se întoarcă.
16 ကိန္တု တေ သရွွောတ္ကၖၐ္ဋမ် အရ္ထတး သွရ္ဂီယံ ဒေၑမ် အာကာင်္က္ၐန္တိ တသ္မာဒ် ဤၑွရသ္တာနဓိ န လဇ္ဇမာနသ္တေၐာမ် ဤၑွရ ဣတိ နာမ ဂၖဟီတဝါန် ယတး သ တေၐာံ ကၖတေ နဂရမေကံ သံသ္ထာပိတဝါန်၊
Dar acum, ei doresc o patrie mai bună, care este cerească; de aceea Dumnezeu nu se rușinează să fie numit Dumnezeul lor; fiindcă le-a pregătit o cetate.
17 အပရမ် ဣဗြာဟီမး ပရီက္ၐာယာံ ဇာတာယာံ သ ဝိၑွာသေနေသှာကမ် ဥတ္သသရ္ဇ,
Prin credință, Avraam, când a fost încercat, l-a oferit pe Isaac; și cel ce a primit promisiunile l-a oferit pe singurul său fiu născut,
18 ဝသ္တုတ ဣသှာကိ တဝ ဝံၑော ဝိချာသျတ ဣတိ ဝါဂ် ယမဓိ ကထိတာ တမ် အဒွိတီယံ ပုတြံ ပြတိဇ္ဉာပြာပ္တး သ ဥတ္သသရ္ဇ၊
Despre care s-a spus: Pentru că în Isaac îți va fi numită sămânța;
19 ယတ ဤၑွရော မၖတာနပျုတ္ထာပယိတုံ ၑက္နောတီတိ သ မေနေ တသ္မာတ် သ ဥပမာရူပံ တံ လေဘေ၊
Socotind că Dumnezeu a fost în stare să îl învie chiar dintre morți, de unde, printr-o prefigurare, l-a și primit.
20 အပရမ် ဣသှာက် ဝိၑွာသေန ယာကူဗ် ဧၐာဝေ စ ဘာဝိဝိၐယာနဓျာၑိၐံ ဒဒေါ်၊
Prin credință, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob și Esau referitor la lucrurile ce vor veni.
21 အပရံ ယာကူဗ် မရဏကာလေ ဝိၑွာသေန ယူၐဖး ပုတြယောရေကဲကသ္မဲ ဇနာယာၑိၐံ ဒဒေါ် ယၐ္ဋျာ အဂြဘာဂေ သမာလမ္ဗျ ပြဏနာမ စ၊
Prin credință, Iacob, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe amândoi fiii lui Iosif și s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.
22 အပရံ ယူၐဖ် စရမကာလေ ဝိၑွာသေနေသြာယေလွံၑီယာနာံ မိသရဒေၑာဒ် ဗဟိရ္ဂမနသျ ဝါစံ ဇဂါဒ နိဇာသ္ထီနိ စာဓိ သမာဒိဒေၑ၊
Prin credință, Iosif, când i s-a apropiat sfârșitul, a amintit despre ieșirea copiilor lui Israel și a dat poruncă referitor la oasele sale.
23 နဝဇာတော မူသာၑ္စ ဝိၑွာသာတ် တြာန် မာသာန် သွပိတၖဘျာမ် အဂေါပျတ ယတသ္တော် သွၑိၑုံ ပရမသုန္ဒရံ ဒၖၐ္ဋဝန္တော် ရာဇာဇ္ဉာဉ္စ န ၑင်္ကိတဝန္တော်၊
Prin credință, Moise, după ce s-a născut, a fost ascuns trei luni de către părinții lui, pentru că au văzut că era un copil frumos; și nu s-au temut de porunca împăratului.
24 အပရံ ဝယးပြာပ္တော မူသာ ဝိၑွာသာတ် ဖိရော်ဏော ဒေါ်ဟိတြ ဣတိ နာမ နာင်္ဂီစကာရ၊
Prin credință, Moise, când a crescut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25 ယတး သ က္ၐဏိကာတ် ပါပဇသုခဘောဂါဒ် ဤၑွရသျ ပြဇာဘိး သာရ္ဒ္ဓံ ဒုးခဘောဂံ ဝဝြေ၊
Alegând mai degrabă să sufere necaz cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure pentru o vreme de plăcerile păcatului.
26 တထာ မိသရဒေၑီယနိဓိဘျး ခြီၐ္ဋနိမိတ္တာံ နိန္ဒာံ မဟတီံ သမ္ပတ္တိံ မေနေ ယတော ဟေတေား သ ပုရသ္ကာရဒါနမ် အပဲက္ၐတ၊
Considerând ocara lui Cristos [ca] bogății mai mari decât tezaurele aflate în Egipt, fiindcă se uita la răsplătire.
27 အပရံ သ ဝိၑွာသေန ရာဇ္ဉး ကြောဓာတ် န ဘီတွာ မိသရဒေၑံ ပရိတတျာဇ, ယတသ္တေနာဒၖၑျံ ဝီက္ၐမာဏေနေဝ ဓဲရျျမ် အာလမ္ဗိ၊
Prin credință, a părăsit Egiptul, netemându-se de furia împăratului, fiindcă a îndurat, ca văzând pe cel care este invizibil.
28 အပရံ ပြထမဇာတာနာံ ဟန္တာ ယတ် သွီယလောကာန် န သ္ပၖၑေတ် တဒရ္ထံ သ ဝိၑွာသေန နိသ္တာရပရွွီယဗလိစ္ဆေဒနံ ရုဓိရသေစနဉ္စာနုၐ္ဌိတာဝါန်၊
Prin credință, a ținut paștele și stropirea sângelui, ca nu cumva cel ce nimicea pe întâii născuți să se atingă de ei.
29 အပရံ တေ ဝိၑွာသာတ် သ္ထလေနေဝ သူဖ္သာဂရေဏ ဇဂ္မုး ကိန္တု မိသြီယလောကာသ္တတ် ကရ္တ္တုမ် ဥပကြမျ တောယေၐု မမဇ္ဇုး၊
Prin credință, au trecut ca pe uscat prin Marea Roșie, în care egiptenii, încercând să o treacă, s-au înecat.
30 အပရဉ္စ ဝိၑွာသာတ် တဲး သပ္တာဟံ ယာဝဒ် ယိရီဟေား ပြာစီရသျ ပြဒက္ၐိဏေ ကၖတေ တတ် နိပပါတ၊
Prin credință, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile.
31 ဝိၑွာသာဒ် ရာဟဗ္နာမိကာ ဝေၑျာပိ ပြီတျာ စာရာန် အနုဂၖဟျာဝိၑွာသိဘိး သာရ္ဒ္ဓံ န ဝိနနာၑ၊
Prin credință, curva Rahab nu a pierit cu cei care nu au crezut, fiindcă primise spionii cu pace.
32 အဓိကံ ကိံ ကထယိၐျာမိ? ဂိဒိယောနော ဗာရကး ၑိမ္ၑောနော ယိပ္တဟော ဒါယူဒ် ၑိမူယေလော ဘဝိၐျဒွါဒိနၑ္စဲတေၐာံ ဝၖတ္တာန္တကထနာယ မမ သမယာဘာဝေါ ဘဝိၐျတိ၊
Și ce să mai spun? Fiindcă nu mi-ar ajunge timpul să istorisesc despre Ghedeon și Barac și Samson și Iefta și despre David și Samuel și de profeți,
33 ဝိၑွာသာတ် တေ ရာဇျာနိ ဝၑီကၖတဝန္တော ဓရ္မ္မကရ္မ္မာဏိ သာဓိတဝန္တး ပြတိဇ္ဉာနာံ ဖလံ လဗ္ဓဝန္တး သိံဟာနာံ မုခါနိ ရုဒ္ဓဝန္တော
Care, prin credință, au supus împărății, au lucrat dreptate, au obținut promisiuni, au închis gurile leilor,
34 ဝဟ္နေရ္ဒာဟံ နိရွွာပိတဝန္တး ခင်္ဂဓာရာဒ် ရက္ၐာံ ပြာပ္တဝန္တော ဒေါ်ရ္ဗ္ဗလျေ သဗလီကၖတာ ယုဒ္ဓေ ပရာကြမိဏော ဇာတား ပရေၐာံ သဲနျာနိ ဒဝယိတဝန္တၑ္စ၊
Au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, au fost întăriți prin slăbiciune, au devenit viteji în luptă, au pus pe fugă armatele străine.
35 ယောၐိတး ပုနရုတ္ထာနေန မၖတာန် အာတ္မဇာန် လေဘိရေ, အပရေ စ ၑြေၐ္ဌောတ္ထာနသျ ပြာပ္တေရာၑယာ ရက္ၐာမ် အဂၖဟီတွာ တာဍနေန မၖတဝန္တး၊
Femeile i-au primit înapoi pe morții lor prin înviere; iar alții au fost torturați, neacceptând eliberarea, ca să obțină o înviere mai bună;
36 အပရေ တိရသ္ကာရဲး ကၑာဘိ ရ္ဗန္ဓနဲး ကာရယာ စ ပရီက္ၐိတား၊
Și alții au suferit încercare prin batjocuri și biciuiri, da, chiar mai mult, prin lanțuri și închisoare;
37 ဗဟဝၑ္စ ပြသ္တရာဃာတဲ ရှတား ကရပတြဲ ရွာ ဝိဒီရ္ဏာ ယန္တြဲ ရွာ က္လိၐ္ဋား ခင်္ဂဓာရဲ ရွာ ဝျာပါဒိတား၊ တေ မေၐာဏာံ ဆာဂါနာံ ဝါ စရ္မ္မာဏိ ပရိဓာယ ဒီနား ပီဍိတာ ဒုးခါရ္တ္တာၑ္စာဘြာမျန်၊
Au fost uciși cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost ispitiți, au murit uciși de sabie, au rătăcit în piei de oaie și de capre, fiind lipsiți, nenorociți, chinuiți;
38 သံသာရော ယေၐာမ် အယောဂျသ္တေ နိရ္ဇနသ္ထာနေၐု ပရွွတေၐု ဂဟွရေၐု ပၖထိဝျာၑ္ဆိဒြေၐု စ ပရျျဋန်၊
(Ei, de care lumea nu era demnă); au rătăcit în pustiuri și în munți și în peșteri și crăpăturile pământului.
39 ဧတဲး သရွွဲ ရွိၑွာသာတ် ပြမာဏံ ပြာပိ ကိန္တု ပြတိဇ္ဉာယား ဖလံ န ပြာပိ၊
Și toți aceștia, obținând o bună mărturie prin credință, nu au primit lucrurile promisiunii,
40 ယတသ္တေ ယထာသ္မာန် ဝိနာ သိဒ္ဓါ န ဘဝေယုသ္တထဲဝေၑွရေဏာသ္မာကံ ကၖတေ ၑြေၐ္ဌတရံ ကိမပိ နိရ္ဒိဒိၑေ၊
Dumnezeu pregătind ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie făcuți desăvârșiți fără noi.