Faptele 4

1 Pe când vorbeau ei poporului, au venit la ei preoții, căpetenia templului și saducheii,

2 care erau supărați că ei învățau poporul și propovăduiau în Iisus învierea din morți.

3 Au pus mâna pe ei și i-au pus în arest până a doua zi, căci era deja seară.

4 Dar mulți dintre cei care au auzit cuvântul au crezut și numărul lor a ajuns să fie cam cinci mii.

5 Dimineața, s-au adunat la Ierusalim conducătorii, bătrânii și cărturarii lor.

6 Marele preot Ana era acolo, împreună cu Caiafa, cu Ioan, cu Alexandru și cu toți cei care erau rude cu marele preot.

7 După ce au așezat pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor, i-au întrebat: “Cu ce putere sau în ce nume ați făcut aceasta?”

8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: “Căpeteniile poporului și bătrânii lui Israel,

9 dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om olog, și pentru că omul acesta a fost vindecat,

10 să știți voi toți și tot poporul lui Israel că, în numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care L-ați răstignit și pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, omul acesta stă aici înaintea voastră, întreg în el.

11 El este “piatra care a fost considerată de voi, zidarii, ca fiind fără valoare, și care a devenit capul unghiului”.

12 În nimeni altcineva nu este mântuire, pentru că nu există sub cer un alt nume sub cer, dat între oameni, prin care să fim mântuiți!”

13 Când au văzut îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, și au înțeles că erau oameni neînvățați și neștiutori, s-au mirat. Ei au recunoscut că fuseseră cu Isus.

14 Văzând că omul care fusese vindecat stătea cu ei, nu au putut spune nimic împotrivă.

15 Dar, după ce le-au poruncit să iasă deoparte din consiliu, s-au sfătuit între ei,

16 spunând: “Ce să le facem acestor oameni? Pentru că, într-adevăr, s-a făcut prin ei o minune remarcabilă, după cum pot vedea cu ochiul liber toți cei care locuiesc în Ierusalim, și nu putem nega acest lucru.

17 Dar, pentru ca acest lucru să nu se răspândească mai departe în popor, să-i amenințăm, ca de acum înainte să nu mai vorbească nimănui în acest nume.”

18 Ei i-au chemat și le-au poruncit să nu vorbească deloc și să nu învețe în numele lui Isus.

19 Dar Petru și Ioan le-au răspuns: “Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să vă ascultăm pe voi și nu pe Dumnezeu,

20 căci noi nu putem să nu spunem ce am văzut și ce am auzit.”

21 După ce i-au amenințat și mai mult, i-au lăsat să plece, fără să găsească o cale de a-i pedepsi, din cauza poporului, căci toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse.

22 Căci omul asupra căruia s-a făcut această minune de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

23 După ce li s-a dat drumul, au venit în ceata lor și au povestit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii.

24 După ce au auzit, și-au înălțat glasul către Dumnezeu într-un glas și au zis: “Doamne, Tu ești Dumnezeu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele;

25 care, prin gura robului Tău David, ai zis: “Doamne, Tu ești Dumnezeu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele; care, prin gura robului Tău David, ai spus 'De ce se înfurie națiunile, Și popoarele uneltesc un lucru deșert?

26 Împărații pământului iau atitudine, și conducătorii complotează împreună, împotriva Domnului și împotriva Hristosului Său”.

27 Căci, în adevăr, atât Irod, cât și Ponțiu Pilat, cu neamurile și cu poporul lui Israel, s-au adunat împotriva robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns,

28 ca să facă tot ce a hotărât mâna Ta și sfatul Tău să se întâmple.

29 Acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă-le slujitorilor tăi să rostească cuvântul tău cu toată îndrăzneala,

30 în timp ce tu îți întinzi mâna pentru a vindeca și pentru ca semnele și minunile să se facă prin numele sfântului tău slujitor Isus.”

31 După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul unde erau adunați. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au rostit cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.

32 Mulțimea celor ce au crezut era de o inimă și de un suflet. Nici unul dintre ei nu pretindea că ceva din lucrurile pe care le poseda îi aparținea, ci aveau toate lucrurile în comun.

33 Cu mare putere, apostolii dădeau mărturie despre învierea Domnului Isus. Mare har era peste ei toți.

34 Nu era printre ei nici unul care să ducă lipsă, căci toți cei care erau proprietari de terenuri sau de case le vindeau și aduceau veniturile din lucrurile vândute

35 și le puneau la picioarele apostolilor; și se făcea împărțirea la fiecare, după cum avea nevoie.

36 Iosif, care era numit de apostoli și Barnaba (care înseamnă, în traducere: Fiul încurajării), levit, om din Cipru,

37 care aveaun câmp, l-a vândut, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.