2 Corinteni 3
1 Începem oare să ne lăudăm din nou? Sau avem nevoie, ca unii, de scrisori de laudă către voi sau de la voi?
Am I beginning again to "recommend" myself? Or do I need, as some do, letters of commendation either to you or from you?
2 Voi sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii,
You are my letter, written on my heart, known and read by all men.
3 fiind descoperit că sunteți o scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table care sunt inimi de carne.
Since all can see that you are a letter of Christ transcribed by men, written not with ink, but with the Spirit of the living God, not on tablets of stone, but on human hearts as tablets.
4 O astfel de încredere avem în Hristos față de Dumnezeu, prin Hristos,
Such confidence I have through Christ before God.
5 nu că ne-ar ajunge ceva de la noi înșine, ca să dăm socoteală de la noi înșine, ci că ne este de la Dumnezeu,
Not that I am sufficient in myself to reach any conclusion in my own wisdom; but my sufficiency is from God.
6 care ne-a făcut și pe noi destoinici, ca slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului. Căci litera ucide, dar Duhul dă viață.
It is he who has also made me sufficient as a minister of a new covenant; not of a letter but of a spirit; for the letter kills, but the spirit makes alive.
7 Dar dacă slujba morții, scrisă și gravată pe pietre, a venit cu slavă, încât copiii lui Israel nu puteau să privească cu stăruință la fața lui Moise, din pricina slavei feței lui, care era trecătoare,
If, however, the administration of death, written with letters and engraved on stones, began in glory, so that the children of Israel could not gaze steadily on the face of Moses, because of the glory of his face - a glory even then fading -
8 nu va fi oare slujba Duhului cu mult mai multă slavă?
how much more shall the ministry of the Spirit abide in glory?
9 Căci dacă slujba condamnării are glorie, slujba dreptății depășește cu mult mai mult în glorie.
For if the ministry of condemnation had glory, far more is the ministry of righteousness radiant in glory.
10 Căci, cu siguranță, ceea ce a fost făcut glorios nu a fost făcut glorios în această privință, din cauza gloriei care întrece.
Indeed that which once was glorious has lost its glory, because of the glory which surpasses it.
11 Căci dacă ceea ce trece a fost cu glorie, cu atât mai mult ceea ce rămâne este în glorie.
For if that which was fading came in glory, far more will that which ever abides be glorious.
12 De aceea, având o astfel de nădejde, ne folosim de o mare îndrăzneală în vorbire,
Therefore, cherishing such a hope, I use great freedom of speech.
13 și nu ca Moise, care și-a pus un văl pe față, ca să nu privească cu stăruință copiii lui Israel la sfârșitul a ceea ce era pe cale să treacă.
I do not do as Moses did, who used to cover his face with a veil to keep the children of Israel from beholding the passing of a fading glory.
14 Dar mintea lor a fost împietrită, căci până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, același văl rămâne, pentru că în Cristos el trece.
Nay, their minds were made dull; for to this very day, at the public reading of the Old Testament, the same veil rests thereon, because it is not revealed to them that in Christ the veil is taken away.
15 Dar până în ziua de azi, când se citește Moise, un văl stă pe inima lor.
Yes, to this very day, whenever Moses is read, a veil lies on their hearts;
16 Dar de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este îndepărtat.
but when their heart turns to our Lord the veil is stripped away.
17 Or, Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
(The Lord means the Spirit, and where the Spirit of the Lord abides there is freedom.)
18 Dar noi toți, văzând cu fața descoperită slava Domnului ca într-o oglindă, ne transformăm în același chip, din slavă în slavă, ca de la Domnul, Duhul.
And we all, with unveiled faces, reflecting like a mirror the glory of the Lord, are ourselves continually being transformed into the same likeness, from glory to glory, as by the Lord, the Spirit.
