< Zaharia 9 >
1 Povara cuvântului DOMNULUI în ţara Hadrac; şi Damascul va fi odihna acestuia; când ochii omului, precum şi a tuturor triburilor lui Israel, vor fi spre DOMNUL.
ヱホバの言詞の重負ハデラクの地に臨むダマスコはその止る所なりヱホバ世の人を眷みイスラエルの一切の支派を眷みたまへばなり
2 Şi Hamatul de asemenea va avea graniţă cu el, Tirul şi Sidonul, deşi acesta este foarte înţelept.
之に界するハマテも然りツロ、シドンも亦はなはだ怜悧ければ同じく然るべし
3 Şi Tirul şi-a construit o întăritură şi şi-a îngrămădit argint ca ţărâna şi aur fin ca noroiul străzilor.
ツロは自己のために城郭を構へ銀を塵のごとくに積み金を街衢の土のごとくに積めり
4 Iată, Domnul îl va lepăda şi îi va lovi puterea în mare şi va fi mistuit de foc.
視よ主これを攻取り海にて之が力を打ほろぼしたまふべし是は火にて焚うせん
5 Ascalonul va vedea şi se va teme; Gaza, de asemenea va vedea şi se va întrista foarte mult şi Ecronul de asemenea, pentru că speranţa lui va fi ruşinată; şi împăratul va pieri din Gaza şi Ascalonul nu va fi locuit.
アシケロンこれを見て懼れガザもこれを見て太く慄ふエクロンもその望む所の者辱しめらるるに因て亦然りガザには王絶えアシケロンには住者なきに至らん
6 Şi un bastard va locui în Asdod, iar eu voi stârpi mândria filistenilor.
アシドドにはまた雑種の民すまん我ペリシテ人が誇る所の者を絶べし
7 Şi voi îndepărta sângele lui din gura lui şi urâciunile lui dintre dinţii lui; dar cel care rămâne, chiar el, va fi pentru Dumnezeul nostru şi va fi ca un guvernator în Iuda, şi Ecronul ca un iebusit.
我これが口より血を取除き之が齒の間より憎むべき物を取除かん是も遺りて我儕の神に歸しユダの牧伯のごとくに成べしまたエクロンはヱブス人のごとくになるべし
8 Iar eu voi aşeza tabăra lângă casa mea, din cauza armatei, din cauza celui care trece şi din cauza celui care se întoarce; şi opresorul nu va mai trece printre ei, pentru că acum am văzut cu ochii mei.
我わが家のために陣を張て敵軍に當り之をして往來すること無らしめん虐遇者かさねて逼ること無るべし我いま我目をもて親ら見ればなり
9 Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului, iată, Împăratul tău vine la tine; el este drept şi având salvare; umil şi călărind pe o măgăriţă şi un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
シオンの女よ大に喜べヱルサレムの女よ呼はれ視よ汝の王汝に來る彼は正義して拯救を賜はり柔和にして驢馬に乗る即ち牝驢馬の子なる駒に乗るなり
10 Şi voi stârpi carul din Efraim şi calul din Ierusalim şi arcul de război va fi stârpit; şi el va vorbi păgânilor de pace; şi locul domniei lui va fi de la mare până la mare şi de la râu până la marginile pământului.
我エフライムより車を絶ちヱルサレムより馬を絶ん戰爭弓も絶るべし彼國々の民に平和を諭さん其政治は海より海に及び河より地の極におよぶべし
11 Iar cât despre tine, prin sângele legământului tău, am trimis pe prizonierii tăi din groapa în care nu este apă.
汝についてはまた汝の契約の血のために我かの水なき坑より汝の被俘人を放ち出さん
12 Întoarceţi-vă la întăritură, voi, prizonieri ai speranţei; chiar astăzi vestesc că îţi voi răsplăti dublu;
望を懷く被俘人よ汝等城に歸れ我今日もなほ告て言ふ我かならず倍して汝等に賚ふべし
13 După ce l-am încordat pe Iuda pentru mine, după ce, cu Efraim, am umplut arcul şi i-am ridicat pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecie, şi te-am făcut ca sabia unui bărbat puternic.
我ユダを張て弓となしエフライムを矢となして之につがへんシオンよ我汝の人々を振起してギリシヤの人々を攻しめ汝をして大丈夫の劍のごとくならしむべし
14 Şi DOMNUL va fi văzut deasupra lor şi săgeata sa va ieşi ca fulgerul: şi Domnul DUMNEZEU va suna trâmbiţa şi va merge cu vârtejurile de vânt de la sud.
ヱホバこれが上に顯れてその箭を電光のごとくに射いだしたまはん主ヱホバ喇叭を吹ならし南の暴風に乗て出來まさん
15 DOMNUL oştirilor îi va apăra şi ei vor nimici şi vor supune cu pietre de praştie; şi vor bea şi vor face un zgomot ca de la vin; şi vor fi umpluţi precum vasele adânci şi precum colţurile altarului.
萬軍のヱホバ彼らを護りたまはん彼等は食ふことを爲し投石器の石を踏つけん彼等は飮ことを爲し酒に醉るごとくに聲を擧ん其これに盈さるることは血を盛る鉢のごとく祭壇の隅のごとくなるべし
16 Şi Domnul DUMNEZEUL lor îi va salva în acea zi, ca pe turma poporului său; căci vor fi ca pietrele unei coroane, ridicată ca un însemn peste ţara sa.
彼らの神ヱホバ當日に彼らを救ひその民を羊のごとくに救ひたまはん彼等は冠冕の玉のごとくになりて其地に輝くべし
17 Iată, cât de mare este bunătatea sa şi cât de mare este frumuseţea sa! Grânele îi vor înveseli pe tineri şi vinul nou pe fecioare.
その福祉は如何計ぞや其美麗は如何計ぞや穀物は童男を長ぜしめ新酒は童女を長ぜしむ