< Zaharia 1 >

1 În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, a venit cuvântul DOMNULUI la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul profetului Ido, spunând:
ダリヨスの二年八月のヱホバの言イドの子ベレキヤの子なる預言者ゼカリヤに臨めり云く
2 DOMNUL s-a înfuriat pe părinţii voştri.
ヱホバいたく汝らの父等を怒りたまへり
3 De aceea spune-le: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Întoarceţi-vă la mine, spune DOMNUL oştirilor şi eu mă voi întoarce la voi, spune DOMNUL oştirilor.
萬軍のヱホバかく言ふと汝かれらに告よ萬軍のヱホバ言ふ汝ら我に歸れ萬軍のヱホバいふ我も汝らに歸らん
4 Nu fiţi ca părinţii voştri, la care au strigat profeţii dinainte, spunând: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Întoarceţi-vă acum de la căile voastre rele şi de la faptele voastre rele; dar nu au auzit, nici nu mi-au dat ascultare, spune DOMNUL.
汝らの父等のごとくならざれ前の預言者等かれらに向ひて呼はりて言り萬軍のヱホバかく言たまふ請ふ汝らその惡き道を離れその惡き行を棄てて歸れと然るに彼等は聽ず耳を我に傾けざりきヱホバこれを言ふ
5 Părinţii voştri, unde sunt ei? Şi profeţii, trăiesc ei pentru totdeauna?
汝らの父等は何處にありや預言者たち永遠に生んや
6 Dar cuvintele mele şi statutele mele pe care le-am poruncit servitorilor mei, profeţii, nu i-au apucat ele pe părinţii voştri? Şi ei s-au întors şi au spus: Precum DOMNUL oştirilor a gândit să ne facă, conform căilor noastre şi conform faptelor noastre, astfel s-a purtat el cu noi.
然ながら我僕なる預言者等に我が命じたる吾言とわが法度とは汝らの父等に追及たるに非ずや然ゆゑに彼らかへりて言り萬軍のヱホバ我らの道に循ひ我らの行に循ひて我らに爲んと思ひたまひし事を我らに爲たまへりと
7 În ziua a douăzeci şi patra a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, a venit cuvântul DOMNULUI la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul profetului Ido, spunând:
ダリヨスの二年十一月すなはちセバテといふ月の二十四日にヱホバの言イドの子ベレキヤの子なる預言者ゼカリヤに臨めり云く
8 Am văzut în noapte şi iată, un om călărind pe un cal roşu şi stătea între pomii de mirt care erau jos; şi în urma lui erau acolo cai roşii, pestriţi şi albi.
我夜觀しに一箇の人赤馬に乗て谷の裏なる鳥拈樹の中に立ちその後に赤馬駁馬白馬をる
9 Atunci am spus: Ce sunt aceştia, domnul meu? Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: Îţi voi arăta ce sunt aceştia.
我わが主よ是等は何ぞやと問けるに我と語ふ天の使われにむかひて是等の何なるをわれ汝に示さんと言り
10 Şi bărbatul care stătea între pomii de mirt a răspuns şi a zis: Aceştia sunt cei pe care DOMNUL i-a trimis să umble încoace şi încolo pe pământ.
鳥拈樹の中に立る人答へて言けるは是等は地上を遍く歩かしめんとてヱホバの遣したまひし者なりと
11 Şi ei au răspuns îngerului DOMNULUI, care stătea între pomii de mirt, şi au zis: Noi am umblat încoace şi încolo pe pământ şi, iată, tot pământul şade liniştit şi este în odihnă.
彼ら答へて鳥拈樹の中に立るヱホバの使に言けるは我ら地上を行めぐり觀しに全地は穩にして安し
12 Atunci îngerul DOMNULUI a răspuns şi a zis: DOAMNE al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, împotriva cărora te-ai indignat aceşti şaptezeci de ani?
ヱホバの使こたへて言ふ萬軍のヱホバよ汝いつまでヱルサレムとユダの邑々を恤みたまはざるか汝はこれを怒りたまひてすでに七十年になりぬと
13 Şi DOMNUL a răspuns îngerului care vorbea cu mine, cuvinte bune şi cuvinte mângâietoare.
ヱホバ我と語ふ天の使に嘉事慰事をもて答へたまへり
14 Astfel îngerul care vorbea cu mine îndeaproape, mi-a zis: Strigă, spunând: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Sunt gelos, cu o mare gelozie, pentru Ierusalim şi pentru Sion.
かくて我と語ふ天の使我に言けるは汝呼はりて言へ萬軍のヱホバかく言たまふ我ヱルサレムのためシオンのために甚だしく心を熱して嫉妬おもひ
15 Şi mă înfurii pe păgânii care sunt în tihnă; fiindcă eu eram numai puţin înfuriat iar ei au ajutat nenorocirii.
安居せる國々の民を太く怒る其は我すこしく怒りしに彼ら力を出して之に害を加へたればなり
16 De aceea astfel spune DOMNUL: M-am întors la Ierusalim cu îndurări; casa mea va fi construită în el, spune DOMNUL oştirilor, şi o frânghie de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim.
ヱホバかく言ふ是故に我憐憫をもてヱルサレムに歸る萬軍のヱホバのたまふ我室その中に建られ量繩ヱルサレムに張られん
17 Strigă totuşi, spunând: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Cetăţile mele, prin prosperitate, vor fi împrăştiate peste tot şi DOMNUL va mângâia încă Sionul şi va alege încă Ierusalimul.
汝また呼はりて言へ萬軍のヱホバかく宣ふ我邑々には再び嘉物あふれんヱホバふたたびシオンを慰め再びヱルサレムを簡びたまふべしと
18 Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut şi iată, patru coarne.
かくて我目を擧て觀しに四の角ありければ
19 Şi am spus îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Şi el mi-a răspuns: Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.
我に語ふ天の使に是等は何なるやと問しに彼われに答へけるは是等はユダ、イスラエルおよびヱルサレムを散したる角なりと
20 Şi DOMNUL mi-a arătat patru tâmplari.
時にヱホバ四箇の鍛冶を我に見し給へり
21 Atunci eu am zis: Ce vin aceştia să facă? Iar el a vorbit, spunând: Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, astfel încât niciun om nu şi-a ridicat capul; dar aceştia au venit să le sperie, ca să alunge coarnele neamurilor care şi-au înălţat cornul împotriva ţării lui Iuda pentru a o împrăştia.
我是等は何を爲んとて來れるやと問しに斯こたへ給へり是等の角はユダを散して人にその頭を擧しめざりし者なるが今この四箇の者來りて之を威しかのユダの地にむかひて角を擧て之を散せし諸國の角を擲たんとす

< Zaharia 1 >