< Romani 1 >

1 Pavel, rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu,
ⲁ̅ⲡⲁⲩⲗⲟⲥ ⳿ⲫⲃⲱⲕ ⳿ⲛⲒⲏ̅ⲥ̅ Ⲡⲭ̅ⲥ̅ ⲡⲓⲁⲡⲟⲥⲧⲟⲗⲟⲥ ⲉⲧⲑⲁϩⲉⲙ ⲫⲏⲉⲧⲁⲩⲑⲁϣϥ ⳿ⲉⲡⲓϩⲓϣⲉⲛⲛⲟⲩϥⲓ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ.
2 (Pe care a promis-o dinainte prin profeții săi în sfintele scripturi),
ⲃ̅ⲫⲏⲉⲧⲁϥⲉⲣϣⲟⲣⲡ ⳿ⲛⲱϣ ⳿ⲙⲙⲟϥ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϩⲓⲧⲟⲧⲟⲩ ⳿ⲛⲛⲉϥⲡⲣⲟⲫⲏⲧⲏⲥ ϧⲉⲛ ⲛⲓⲅⲣⲁⲫⲏⲉⲑⲟⲩⲁⲃ.
3 Despre Fiul său Isus Cristos, Domnul nostru, care a fost născut conform cărnii din sămânța lui David;
ⲅ̅ⲉⲑⲃⲉ ⲡⲉϥϣⲏⲣⲓ ⲫⲏⲉⲧⲁϥϣⲱⲡⲓ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϧⲉⲛ ⳿ⲡ⳿ϫⲣⲟϫ ⳿ⲛⲇⲁⲩⲓⲇ ⲕⲁⲧⲁ ⲥⲁⲣⲝ.
4 Și făcut cunoscut [ca] Fiu al lui Dumnezeu cu putere, conform duhului sfințeniei, prin învierea dintre morți;
ⲇ̅⳿ⲡϣⲏⲣⲓ ⳿ⲙⲫϯ ⲉⲧⲑⲏϣ ϧⲉⲛ ⲟⲩϫⲟⲙ ⲕⲁⲧⲁ ⲟⲩⲡ͞ⲛⲁ̅ ⲉϥⲟⲩⲁⲃ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϧⲉⲛ ⳿ⲡⲧⲱⲛϥ ⳿ⲛⲛⲓⲣⲉϥⲙⲱⲟⲩⲧ Ⲓⲏ̅ⲥ̅ Ⲡⲭ̅ⲥ̅ ⲡⲉⲛ⳪.
5 Prin el noi am primit har și apostolie, pentru ascultare față de credință printre toate națiunile, pentru numele lui;
ⲉ̅ⲫⲏⲉⲧⲁⲛϭⲓ ⳿ⲛⲟⲩ⳿ϩⲙⲟⲧ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϩⲓⲧⲟⲧϥ ⲛⲉⲙ ⲟⲩⲙⲉⲧⲁⲡⲟⲥⲧⲟⲗⲟⲥ ⲉⲩⲥⲱⲧⲉⲙ ⳿ⲛⲧⲉ ⳿ⲫⲛⲁϩϯ ϧⲉⲛ ⲛⲓⲉⲑⲛⲟⲥ ⲧⲏⲣⲟⲩ ⳿ⲉ⳿ϩⲣⲏⲓ ⳿ⲉϫⲉⲛ ⲡⲉϥⲣⲁⲛ.
6 Printre care sunteți și voi cei chemați ai lui Isus Cristos;
ⲋ̅ⲛⲏⲉⲧⲉⲧⲉⲛ⳿ⲛ⳿ϧⲣⲏⲓ ⳿ⲛϧⲏⲧⲟⲩ ϩⲱⲧⲉⲛ ⲛⲏⲉⲧⲑⲁϩⲉⲙ ⳿ⲛⲧⲉ Ⲓⲏ̅ⲥ̅ Ⲡⲭ̅ⲥ̅.
7 Tuturor celor din Roma, preaiubiți ai lui Dumnezeu, chemați sfinți: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Cristos.
ⲍ̅⳿ⲛⲟⲩⲟⲛ ⲛⲓⲃⲉⲛ ⲉⲧϣⲟⲡ ϧⲉⲛ ⲣⲱⲙⲏ ⲛⲓⲙⲉⲛⲣⲁϯ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⲉⲧⲑⲁϩⲉⲙ ⲉⲑⲟⲩⲁⲃ ⳿ⲡ⳿ϩⲙⲟⲧ ⲛⲱⲧⲉⲛ ⲛⲉⲙ ⳿ⲧϩⲓⲣⲏⲛⲏ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϩⲓⲧⲉⲛ ⲫϯ ⲡⲉⲛⲓⲱⲧ ⲛⲉⲙ ⲡⲉⲛ⳪ Ⲓⲏ̅ⲥ̅ Ⲡⲭ̅ⲥ̅.
8 Întâi, mulțumesc Dumnezeului meu prin Isus Cristos pentru voi toți, deoarece credința voastră este vestită în toată lumea.
ⲏ̅⳿ⲛϣⲟⲣⲡ ⲙⲉⲛ ϯϣⲉⲡ⳿ϩⲙⲟⲧ ⳿ⲛⲧⲉ ⲡⲁⲛⲟⲩϯ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϩⲓⲧⲉⲛ Ⲓⲏ̅ⲥ̅ Ⲡⲭ̅ⲥ̅ ⳿ⲉ⳿ϩⲣⲏⲓ ⳿ⲉϫⲉⲛ ⲑⲏⲛⲟⲩ ⲧⲏⲣⲟⲩ ϫⲉ ⲡⲉⲧⲉⲛⲛⲁϩϯ ⲥⲉϩⲓⲱⲓϣ ⳿ⲙⲙⲟϥ ϧⲉⲛ ⲡⲓⲕⲟⲥⲙⲟⲥ ⲧⲏⲣϥ.
9 Fiindcă martor îmi este Dumnezeu, căruia îi servesc cu duhul meu în evanghelia Fiului său, cum neîncetat vă amintesc întotdeauna în rugăciunile mele,
ⲑ̅ⲡⲁⲙⲉⲑⲣⲉ ⲅⲁⲣ ⲡⲉ ⲫϯ ⲫⲏ ⳿ⲉϯϣⲉⲙϣⲓ ⳿ⲙⲙⲟϥ ϧⲉⲛ ⲡⲁⲡ͞ⲛⲁ̅ ϧⲉⲛ ⲡⲓⲉⲩⲁⲅⲅⲉⲗⲓⲟⲛ ⳿ⲛⲧⲉ ⲡⲉϥϣⲏⲣⲓ ϩⲱⲥ ⳿ⲛϯⲭⲱ ⳿ⲛⲧⲟⲧ ⲁⲛ ⲉⲓ⳿⳿ⲓⲣⲓ ⳿ⲙⲡⲉⲧⲉⲛⲙⲉⲩⲓ.
10 Cerând, dacă ar fi posibil acum în sfârșit să vin la voi, să am o călătorie bună prin voia lui Dumnezeu.
ⲓ̅⳿ⲛⲥⲏⲟⲩ ⲛⲓⲃⲉⲛ ϧⲉⲛ ⲛⲁⲡⲣⲟⲥⲉⲩⲭⲏ ⲉⲓⲧⲱⲃϩ ϫⲉ ⲁⲣⲏⲟⲩ ⳿ⲛⲧⲉ ⲡⲁⲙⲱⲓⲧ ⲥⲟⲃϯ ϧⲉⲛ ⲡⲓⲟⲩⲱϣ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⳿ⲉ⳿ⲓ ϩⲁⲣⲱⲧⲉⲛ.
11 Fiindcă tânjesc să vă văd, ca să vă împart vreun dar spiritual, ca voi să fiți întăriți;
ⲓ̅ⲁ̅ϯⲟⲩⲱϣ ⲅⲁⲣ ⳿ⲉⲛⲁⲩ ⳿ⲉⲣⲱⲧⲉⲛ ϩⲓⲛⲁ ⳿ⲛⲧⲁϯ ⲛⲱⲧⲉⲛ ⳿ⲛⲟⲩ⳿ϩⲙⲟⲧ ⳿ⲙⲡ͞ⲛⲁ̅ⲧⲓⲕⲟⲛ ⳿ⲉ⳿ⲡϫⲓⲛⲧⲁϫⲣⲉ ⲑⲏⲛⲟⲩ.
12 Și aceasta este ca să fiu mângâiat împreună cu voi prin credința împărtășită deopotrivă de voi și de mine.
ⲓ̅ⲃ̅ⲉⲧⲉ ⲫⲁⲓ ⲡⲉ ⳿ⲉⲉⲣ⳿ϣⲫⲏⲣ ⳿ⲛⲧⲁϫⲣⲟ ⳿ⲛϩⲏⲧ ϧⲉⲛ ⲑⲏⲛⲟⲩ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϩⲓⲧⲉⲛ ⲡⲓⲛⲁϩϯ ⲫⲏⲉⲧϣⲟⲡ ⳿ⲛϧⲏⲧⲉⲛ ⲛⲉⲙ ⲛⲉⲛⲉⲣⲏⲟⲩ ⲫⲱⲧⲉⲛ ⲛⲉⲙ ⲫⲱⲓ ϩⲱ.
13 Dar nu voiesc să nu știți, fraților, că deseori am plănuit să vin la voi, (dar am fost împiedicat până acum), ca să am vreun rod și printre voi, așa ca printre celelalte neamuri.
ⲓ̅ⲅ̅ϯⲟⲩⲉϣ ⲑⲏⲛⲟⲩ ⲇⲉ ⲁⲛ ⲉⲣⲉⲧⲉⲛⲟⲓ ⳿ⲛⲁⲧ⳿ⲉⲙⲓ ⲛⲁ⳿ⲥⲛⲏⲟⲩ ϫⲉ ⲓⲥ ⲟⲩⲙⲏϣ ⳿ⲛⲥⲟⲡ ϯ ⲥⲟⲃϯ ⳿ⲙⲙⲟⲓ ⳿ⲉ⳿ⲓ ϩⲁⲣⲱⲧⲉⲛ ⲟⲩⲟϩ ⲁⲩⲧⲁϩⲛⲟ ⳿ⲙⲙⲟⲓ ϣⲁ ⳿ⲉϧⲟⲩⲛ ⳿ⲉϯⲛⲟⲩ ϩⲓⲛⲁ ⳿ⲛⲧⲁϭⲓ ⳿ⲛⲟⲩⲟⲩⲧⲁϩ ϧⲉⲛ ⲑⲏⲛⲟⲩ ϩⲱⲧⲉⲛ ⲕⲁⲧⲁ⳿ⲫⲣⲏϯ ⳿ⲙ⳿ⲡⲥⲱϫⲡ ⳿ⲛⲛⲓⲕⲉⲉⲑⲛⲟⲥ.
14 Sunt dator deopotrivă grecilor și barbarilor; deopotrivă înțelepților și neînțelepților.
ⲓ̅ⲇ̅ⲛⲓⲟⲩⲉⲓⲛⲓⲛ ⲛⲉⲙ ⲛⲓⲃⲁⲣⲃⲁⲣⲟⲥ ⲛⲓⲥⲁⲃⲉⲩ ⲛⲉⲙ ⲛⲓⲁⲧϩⲏⲧ ⲟⲩⲟⲛ ⳿ⲉⲣⲟⲓ.
15 Astfel, atât cât depinde de mine, sunt gata să vă predic evanghelia și vouă, celor din Roma.
ⲓ̅ⲉ̅ⲡⲁⲓⲣⲏϯ ⲡⲉ ⲡⲁⲣⲱⲟⲩⲧϥ ⲉⲧϣⲟⲡ ⳿ⲙⲙⲟⲓ ⳿ⲉϩⲓϣⲉⲛⲛⲟⲩϥⲓ ⲛⲱⲧⲉⲛ ϩⲱⲧⲉⲛ ϧⲁ ⲛⲏⲉⲧϣⲟⲡ ϧⲉⲛ ⲣⲱⲙⲏ.
16 Fiindcă nu îmi este rușine de evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede; întâi a iudeului și de asemenea a grecului.
ⲓ̅ⲋ̅ϯϣⲓⲡⲓ ⲅⲁⲣ ⲁⲛ ϧⲉⲛ ⲡⲓⲉⲩⲁⲅⲅⲉⲗⲓⲟⲛ ⲟⲩϫⲟⲙ ⲅⲁⲣ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⲡⲉ ⲉⲩⲛⲟϩⲉⲙ ⳿ⲛⲟⲩⲟⲛ ⲛⲓⲃⲉⲛ ⲉⲑⲛⲁϩϯ ⲡⲓⲓⲟⲩⲇⲁⲓ ⳿ⲛϣⲟⲣⲡ ⲛⲉⲙ ⲡⲓⲟⲩⲉⲓⲛⲓⲛ.
17 Fiindcă în ea este revelată dreptatea lui Dumnezeu din credință spre credință; așa cum este scris: Cel drept va trăi prin credință.
ⲓ̅ⲍ̅ⲟⲩⲙⲉⲑⲙⲏⲓ ⲅⲁⲣ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⲡⲉⲑⲛⲁϭⲱⲣⲡ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ⳿ⲛϧⲏⲧϥ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϧⲉⲛ ⲟⲩⲛⲁϩϯ ⲉⲩⲛⲁϩϯ ⲕⲁⲧⲁ⳿ⲫⲣⲏϯ ⲉⲧ⳿ⲥϧⲏⲟⲩⲧ ϫⲉ ⲡⲓ⳿ⲑⲙⲏ ⲓ ⳿ϥⲛⲁⲱⲛϧ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϧⲉⲛ ⳿ⲫⲛⲁϩϯ.
18 Fiindcă furia lui Dumnezeu este revelată din cer împotriva a toată neevlavia și nedreptatea oamenilor care țin adevărul în nedreptate.
ⲓ̅ⲏ̅ⲡⲓϫⲱⲛⲧ ⲅⲁⲣ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⳿ϥⲛⲁϭⲱⲣⲡ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ϧⲉⲛ ⳿ⲧⲫⲉ ⳿ⲉ⳿ϩⲣⲏⲓ ⳿ⲉϫⲉⲛ ⲙⲉⲧⲁⲥⲉⲃⲏⲥ ⲛⲓⲃⲉⲛ ⲛⲉⲙ ⳿ⲑⲙⲉⲧϭⲓ⳿ⲛϫⲟⲛⲥ ⳿ⲛⲧⲉ ⲛⲓⲣⲱⲙⲓ ⲛⲏⲉⲧ⳿ⲁⲙⲟⲛⲓ ⳿ⲛϯⲙⲉⲑⲙⲏⲓ ϧⲉⲛ ϯⲙⲉⲧⲣⲉϥϭⲓ⳿ⲛϫⲟⲛⲥ.
19 Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat în ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat.
ⲓ̅ⲑ̅ϫⲉ ⲡⲓ⳿ⲉⲙⲓ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⳿ϥⲟⲩⲱⲛϩ ⳿ⲉⲃⲟⲗ ⳿ⲛ⳿ϧⲣⲏⲓ ⳿ⲛϧⲏⲧⲟⲩ ⲫϯ ⲅⲁⲣ ⲁϥⲟⲩⲟⲛϩϥ ⳿ⲉⲣⲱⲟⲩ.
20 Fiindcă lucrurile invizibile ale lui de la creația lumii sunt văzute clar, fiind înțelese prin lucrurile făcute, deopotrivă puterea lui eternă și Dumnezeirea; așa că ei sunt fără scuză; (aïdios g126)
ⲕ̅ⲛⲓⲁⲑⲛⲁⲩ ⳿ⲉⲣⲱⲟⲩ ⳿ⲛⲧⲁϥ ⲉⲃⲟⲗ ϧⲉⲛ ⳿ⲡⲥⲱⲛⲧ ⳿ⲙⲡⲓⲕⲟⲥⲙⲟⲥ ⳿ⲛ⳿ϧⲣⲏⲓ ϧⲉⲛ ⲛⲉϥⲑⲁⲙⲓⲟ ⲉⲩⲕⲁϯ ⳿ⲉⲣⲱⲟⲩ ⲥⲉⲛⲁⲩ ⳿ⲉⲣⲱⲟⲩ ⲉⲧⲉ ⲧⲉϥϫⲟⲙ ⳿ⲛ⳿ⲉⲛⲉϩ ⲧⲉ ⲛⲉⲙ ⲧⲉϥⲙⲉⲑⲛⲟⲩϯ ⳿ⲉ⳿ⲡϫⲓⲛⲧⲟⲩϣⲱⲡⲓ ⳿ⲛⲁⲧⲗⲱⲓϫⲓ ⳿ⲛⲁⲧⲉⲣⲟⲩⲱ. (aïdios g126)
21 Întrucât, cunoscându-l pe Dumnezeu, nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu au fost mulțumitori; ci au devenit deșerți în închipuirile lor și inima lor fără înțelegere a fost întunecată.
ⲕ̅ⲁ̅ϫⲉ ⲉⲧⲁⲩⲥⲟⲩⲉⲛ ⲫϯ ⳿ⲙⲡⲟⲩϯⲱⲟⲩ ⲛⲁϥ ϩⲱⲥ ⲛⲟⲩϯ ⲟⲩⲇⲉ ⳿ⲙⲡⲟⲩϣⲉⲡ⳿ϩⲙⲟⲧ ⳿ⲛⲧⲟⲧϥ ⲁⲗⲗⲁ ⲁⲩⲉⲣⲉⲫⲗⲏⲟⲩ ϧⲉⲛ ⲛⲟⲩⲙⲟⲕⲙⲉⲕ ⲟⲩⲟϩ ⲁϥⲉⲣⲭⲁⲕⲓ ⳿ⲛϫⲉ ⲡⲟⲩⲁⲧⲕⲁϯ ⳿ⲛϩⲏⲧ.
22 Susținând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni,
ⲕ̅ⲃ̅ⲉⲩϫⲱ ⳿ⲙⲙⲟⲥ ϫⲉ ϩⲁⲛⲥⲁⲃⲉⲩ ⲛⲉ ⲁⲩⲉⲣⲥⲟϫ.
23 Și au schimbat gloria Dumnezeului neputrezitor într-o icoană făcută asemenea omului putrezitor și a păsărilor și a fiarelor cu patru picioare și târâtoarelor.
ⲕ̅ⲅ̅ⲟⲩⲟϩ ⲁⲩϣⲉⲃⲓⲉ ⲡⲓⲱⲟⲩ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ⲉⲧⲉ ⳿ⲙⲡⲉϥⲧⲁⲕⲟ ϧⲉⲛ ⲟⲩ⳿ⲓⲛⲓ ⳿ⲛⲧⲉ ⲟⲩϩⲓⲕⲱⲛ ⳿ⲛⲣⲱⲙⲓ ⳿ⲉϣⲁϥⲧⲁⲕⲟ ⲛⲉⲙ ϩⲁⲛϩⲁⲗⲁϯ ⲛⲉⲙ ϩⲁⲛⲧⲉⲃⲛⲱⲟⲩⲓ ⲛⲉⲙ ϩⲁⲛϭⲁⲧϥⲓ.
24 De aceea Dumnezeu i-a și predat necurăției prin poftele inimilor lor, ca să își dezonoreze trupurile între ei înșiși;
ⲕ̅ⲇ̅ⲉⲑⲃⲉ ⲫⲁⲓ ⲁϥⲧⲏⲓⲧⲟⲩ ⳿ⲛϫⲉ ⲫϯ ⳿ⲉ⳿ϧⲣⲏⲓ ϧⲉⲛ ⲛⲓ⳿ⲉⲡⲓⲑⲩⲙⲓ⳿ⲁ ⳿ⲛⲧⲉ ⲡⲟⲩϩⲏⲧ ⳿ⲉ⳿ⲡϭⲱϧⲉⲙ ⳿ⲉ⳿ⲡϫⲓⲛ⳿ⲑⲣⲟⲩϣⲱϣ ⳿ⲛϫⲉ ⲛⲟⲩⲥⲱⲙⲁ ⳿ⲛ⳿ϧⲣⲏ ⲓ ⳿ⲛϧⲏⲧⲟⲩ.
25 Care au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au servit creaturii mai mult decât Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna. Amin. (aiōn g165)
ⲕ̅ⲉ̅ⲛⲏⲉⲧⲁⲩϣⲓⲃϯ ⳿ⲛϯⲙⲉⲑⲙⲏⲓ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ϧⲉⲛ ϯⲙⲉⲑⲛⲟⲩϫ ⲟⲩⲟϩ ⲁⲩⲟⲩⲱϣⲧ ⲟⲩⲟϩ ⲁⲩϣⲉⲙϣⲓ ⳿ⲙⲡⲓⲥⲱⲛⲧ ⲡⲁⲣⲁ ⲫⲏⲉⲧⲁϥⲥⲱⲛⲧ ⲉⲧⲉ ⲫⲁⲓ ⲡⲉ ⲫⲏⲉⲧ⳿ⲥⲙⲁⲣⲱⲟⲩⲧ ϣⲁ ⲛⲓⲉⲛⲉϩ ⲁⲙⲏⲛ. (aiōn g165)
26 Din această cauză Dumnezeu i-a predat poftelor dezonorante; fiindcă și femeile lor au schimbat folosirea firească într-aceea care este împotriva firii;
ⲕ̅ⲋ̅ⲉⲑⲃⲉ ⲫⲁⲓ ⲁϥⲧⲏⲓⲧⲟⲩ ⳿ⲛϫⲉ ⲫϯ ⳿ⲉ⳿ϧⲣⲏ ⲓ ⳿ⲉϩⲁⲛⲡⲁⲑⲟⲥ ⳿ⲛϣⲱϣ ⲛⲟⲩϩⲓⲟⲙⲓ ⲅⲁⲣ ⲁⲩϣⲉⲃⲓ⳿ⲉ ⲧⲟⲩⲫⲩⲥⲓⲕⲏ ⳿ⲛⲭⲣⲏⲥⲓⲥ ⳿ⲉ⳿ϧⲣⲏⲓ ⲉⲩⲡⲁⲣⲁ ⲫⲩⲥⲓⲥ.
27 Și tot astfel și bărbații, părăsind folosirea firească a femeii, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții; bărbați cu bărbați înfăptuind ce este necuviincios și primind în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor.
ⲕ̅ⲍ̅ⲡⲁⲓⲣⲏϯ ⲟⲛ ⲛⲓⲕⲉϩⲱⲟⲩⲧ ⲁⲩⲭⲱ ⳿ⲛⲥⲱⲟⲩ ⳿ⲛϯⲫⲩⲥⲓⲕⲏ ⳿ⲛⲭⲣⲏⲥⲓⲥ ⳿ⲛⲧⲉ ϯ⳿ⲥϩⲓⲙⲓ ⲁⲩⲣⲱⲕϩ ϧⲉⲛ ⲡⲟⲩⲟⲩⲱϣ ⳿ⲉⲛⲟⲩⲉⲣⲏⲟⲩ ϩⲁⲛϩⲱⲟⲩⲧ ϧⲉⲛ ϩⲁⲛϩⲱⲟⲩⲧ ⲉⲩⲉⲣϩⲱⲃ ⳿ⲉ⳿ⲡϣⲓⲡⲓ ⲉⲩ⳿ⲉϭⲓ ⳿ⲉ⳿ⲡϣⲉⲃⲓⲉ ⲃⲉⲭⲉ ⲉⲧ⳿ⲥϣⲉ ⳿ⲛⲧⲉ ⲧⲟⲩⲡⲗⲁⲛⲏ ⳿ⲛ⳿ϧⲣⲏⲓ ⳿ⲛϧⲏⲧⲟⲩ ⳿ⲙⲙⲓⲛ ⳿ⲙⲙⲱⲟⲩ.
28 Și tot așa cum nu au căutat să îl păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a predat unei minți desfrânate, să facă acele lucruri care nu sunt cuvenite;
ⲕ̅ⲏ̅ⲟⲩⲟϩ ⲕⲁⲧⲁ⳿ⲫⲣⲏϯ ⲉⲧⲉ ⳿ⲙⲡⲟⲩⲉⲣⲇⲟⲕⲓⲙⲁⲍⲓⲛ ⳿ⲉⲭⲁ ⲫϯ ⳿ⲛⲧⲟⲧⲟⲩ ϧⲉⲛ ⲟⲩ⳿ⲉⲙⲓ ⲁϥⲧⲏⲓⲧⲟⲩ ⳿ⲛϫⲉ ⲫϯ ⳿ⲉ⳿ϧⲣⲏⲓ ⳿ⲉⲟⲩϩⲏⲧ ⳿ⲛⲁⲇⲟⲕⲓⲙⲟⲥ ⲉⲑⲣⲟⲩ⳿ⲓⲣⲓ ⳿ⲛⲛⲏⲉⲧ⳿ⲥϣⲉ ⳿ⲛⲁⲓⲧⲟⲩ ⲁⲛ.
29 Fiind umpluți de toată nedreptatea, curvia, răutatea, lăcomia, răzbunarea; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, purtări rele, șoptitori,
ⲕ̅ⲑ̅ⲉⲩⲙⲉϩ ⳿ⲛ⳿ⲁⲇⲓⲕⲓⲁ ⲛⲓⲃⲉⲛ ⲛⲉⲙ ⲕⲁⲕⲓⲁ ⲛⲉⲙ ⲡⲟⲛⲏⲣⲓ⳿ⲁ ⲛⲉⲙ ⲙⲉⲧϭⲓ⳿ⲛϫⲟⲛⲥ ⲉⲩⲙⲉϩ ⳿ⲛⲫⲑⲟⲛⲟⲥ ϩⲓ ϧⲱⲧⲉⲃ ⲛⲉⲙ ⳿ϣϭⲛⲏⲛ ⲛⲉⲙ ⳿ⲭ ⲣⲟϥ ⲛⲉⲙ ⲙⲉⲩⲓ ⲉϥϩⲱⲟⲩ.
30 Defăimători, urâtori de Dumnezeu, insultători, mândri, lăudăroși, născocitori de lucruri rele, neascultători de părinți,
ⲗ̅ⲉⲩⲟⲓ ⳿ⲛⲣⲉϥⲭⲁⲥⲕⲉⲥ ⳿ⲛⲣⲉϥⲉⲣⲕⲁⲧⲁⲗⲁⲗⲓⲛ ⳿ⲙⲙⲁⲥⲧⲉ ⲛⲟⲩϯ ⳿ⲛⲣⲉϥϯϣⲱϣ ⳿ⲛϭⲁⲥⲓϩⲏⲧ ⳿ⲛⲣⲉϥϩⲓ⳿ⲡϩⲟ ⳿ⲛⲣⲉϥϫⲓⲙⲓ ⳿ⲛⲛⲓⲡⲉⲧϩⲱⲟⲩ ⳿ⲛⲁⲧⲥⲱⲧⲉⲙ ⳿ⲛⲥⲁ ⲛⲟⲩⲓⲟϯ.
31 Fără înțelegere, călcători de legământ, fără afectivitate naturală, neînduplecați, nemiloși;
ⲗ̅ⲁ̅⳿ⲛⲁⲧⲕⲁϯ ⳿ⲛⲁⲧϯⲙⲁϯ ⳿ⲛⲁⲧϣⲉⲛϩⲏⲧ ⳿ⲛⲁⲧⲛⲁⲓ.
32 Care, știind judecata lui Dumnezeu că toți cei ce fac astfel de lucruri sunt demni de moarte, nu numai că le fac dar și au plăcere în cei ce le practică.
ⲗ̅ⲃ̅ⲛⲏⲉⲧⲥⲱⲟⲩⲛ ⳿ⲛϯⲙⲉⲑⲙⲏⲓ ⳿ⲛⲧⲉ ⲫϯ ϫⲉ ⲛⲏⲉⲧ⳿⳿ⲓⲣⲓ ⳿ⲛⲛⲁⲓ ⳿ⲙⲡⲁⲓⲣⲏϯ ⲥⲉ⳿ⲙ⳿ⲡϣⲁ ⳿ⲙ⳿ⲫⲙⲟⲩ ⲟⲩ ⲙⲟⲛⲟⲛ ϫⲉ ⲥⲉ⳿⳿ⲓⲣⲓ ⳿ⲙⲙⲱⲟⲩ ⲁⲗⲗⲁ ⲥⲉϯⲙⲁϯ ⲟⲛ ⲛⲉⲙ ⲛⲏⲉⲧ⳿⳿ⲓⲣⲓ ⳿ⲙⲙⲱⲟⲩ

< Romani 1 >