< Romani 13 >

1 Fiecare suflet să se supună puterilor mai înalte. Fiindcă nu este putere decât de la Dumnezeu; și puterile care sunt, sunt rânduite de Dumnezeu.
ⲁ̅ⲮⲨⲬⲎ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲘⲀⲢⲞⲨϬⲚⲈϪⲰⲞⲨ ⲈⲚⲒⲈⲜⲞⲨⲤⲒⲀ ⲈⲦϬⲞⲤⲒ ⲘⲘⲞⲚ ⲈⲜⲞⲨⲤⲒⲀ ⲄⲀⲢ ϢⲞⲠ ⲈⲂⲎⲖ ⲈⲚⲎ ⲈⲦϢⲞⲠ ⲈⲂⲞⲖ ϨⲒⲦⲈⲚ ⲪⲚⲞⲨϮ ⲚⲎ ⲈⲦϢⲞⲠ ⲈⲂⲞⲖ ϨⲒⲦⲈⲚ ⲪⲚⲞⲨϮ ⲤⲈⲐⲎϢ.
2 De aceea oricine se împotrivește puterii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei ce se împotrivesc își vor primi damnarea.
ⲃ̅ϨⲰⲤⲦⲈ ⲪⲎ ⲈⲦϮ ⲈϦⲞⲨⲚ ⲈϨⲢⲈⲚ ϮⲈⲜⲞⲨⲤⲒⲀ ⲀϤϮ ⲈϦⲞⲨⲚ ⲈϨⲢⲈⲚ ⲠⲒⲐⲰϢ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ⲚⲎ ⲆⲈ ⲈⲦϮ ⲈϦⲞⲨⲚ ⲈϨⲢⲀⲨ ⲈⲨⲈϬⲒ ⲚⲞⲨϨⲀⲠ
3 Deoarece conducătorii nu sunt de temut pentru fapte bune, ci pentru cele rele. Dorești așadar să nu te temi de putere? Fă binele și vei avea laudă de la aceasta;
ⲅ̅ⲚⲒⲀⲢⲬⲎ ⲄⲀⲢ ⲚⲀⲨⲬⲎ ⲈⲨϨⲞϮ ⲀⲚ ⲘⲠⲒϨⲰⲂ ⲈⲐⲚⲀⲚⲈϤ ⲀⲖⲖⲀ ⲘⲠⲒⲠⲈⲦϨⲰⲞⲨ ⲬⲞⲨⲰϢ ⲆⲈ ⲈϢⲦⲈⲘⲈⲢϨⲞϮ ϦⲀⲦϨⲎ ⲚϮⲈⲜⲞⲨⲤⲒⲀ ⲀⲢⲒⲞⲨⲒ ⲘⲠⲒⲠⲈⲐⲚⲀⲚⲈϤ ⲞⲨⲞϨ ⲈⲢⲈ ⲞⲨⲦⲀⲒⲞ ϢⲰⲠⲒ ⲚⲀⲔ ⲈⲂⲞⲖ ⲘⲘⲞⲤ.
4 Fiindcă îți este servitorul lui Dumnezeu pentru bine. Dar dacă faci răul, teme-te; fiindcă nu poartă sabia în zadar; fiindcă este servitorul lui Dumnezeu, un răzbunător pentru furie asupra celui ce practică răul.
ⲇ̅ⲞⲨⲆⲒⲀⲔⲰⲚ ⲄⲀⲢ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ⲚⲀⲔ ⲦⲈ ⲈⲠⲒⲠⲈⲐⲚⲀⲚⲈϤ ⲈϢⲰⲠ ⲆⲈ ⲀⲔϢⲀⲚⲒⲢⲒ ⲘⲠⲒⲠⲈⲦϨⲰⲞⲨ ⲀⲢⲒϨⲞϮ ⲚⲀⲤⲈⲢⲪⲞⲢⲒⲚ ⲄⲀⲢ ⲀⲚ ⲚϮⲤⲎϤⲒ ϨⲒⲔⲎ ⲞⲨⲆⲒⲀⲔⲰⲚ ⲄⲀⲢ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ⲠⲈ ⲈⲤϬⲒⲘⲠϢⲒϢ ⲘⲠϪⲰⲚⲦ ⲘⲪⲎ ⲈⲦⲒⲢⲒ ⲘⲠⲒⲠⲈⲦϨⲰⲞⲨ.
5 De aceea trebuie să fiți supuși nu doar din cauza furiei, ci și din cauza conștiinței.
ⲉ̅ⲈⲐⲂⲈ ⲪⲀⲒ ⲀⲚⲀⲄⲔⲎ ⲈϬⲚⲈϪⲰⲦⲈⲚ ⲞⲨ ⲘⲞⲚⲞⲚ ⲈⲐⲂⲈ ⲠϪⲰⲚⲦ ⲀⲖⲖⲀ ⲚⲈⲘ ⲈⲐⲂⲈ ϮⲤⲨⲚⲎⲆⲈⲤⲒⲤ.
6 Fiindcă din această cauză și plătiți taxe; fiindcă ei sunt servitorii lui Dumnezeu, ocupându-se neîncetat tocmai cu acest lucru.
ⲋ̅ⲈⲐⲂⲈ ⲪⲀⲒ ⲄⲀⲢ ⲦⲈⲚϮϨⲰϮ ϨⲀⲚⲢⲈϤⲪⲰϢⲈⲚ ⲄⲀⲢ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ⲚⲈⲈⲨⲘⲎⲚ ⲈⲠⲀⲒϨⲰⲂ
7 De aceea dați tuturor cele datorate; cui taxă, taxă; cui vamă, vamă; cui frică, frică; cui onoare, onoare.
ⲍ̅ⲘⲀ ⲚⲈⲦⲈⲢⲰⲦⲈⲚ ⲚⲞⲨⲞⲚ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲘⲀ ⲠⲒϨⲰϮ ⲘⲪⲀ ⲠⲒϨⲰϮ ⲘⲀ ⲠⲒⲦⲈⲖⲞⲤ ⲘⲪⲀ ⲠⲒⲦⲈⲖⲞⲤ ⲘⲀϮϨⲞϮ ⲘⲪⲀ ϮϨⲞϮ ⲘⲀ ⲠⲒⲦⲀⲒⲞ ⲘⲪⲀ ⲠⲒⲦⲀⲒⲞ.
8 Să nu datorați nimănui nimic [altceva] decât să vă iubiți unii pe alții; fiindcă cel ce iubește pe altul a împlinit legea.
ⲏ̅ⲘⲠⲈⲢⲬⲀ ϨⲖⲒ ⲚⲦⲈϨⲖⲒ ⲈⲢⲰⲦⲈⲚ ⲈⲂⲎⲖ ⲈⲘⲈⲚⲢⲈ ⲚⲈⲦⲈⲚⲈⲢⲎⲞⲨ ⲪⲎ ⲄⲀⲢ ⲈⲐⲘⲈⲒ ⲘⲠⲈϤϢⲪⲎⲢ ⲀϤϪⲈⲔ ⲠⲒⲚⲞⲘⲞⲤ ⲈⲂⲞⲖ.
9 Fiindcă: Să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu aduci mărturie falsă, să nu poftești; și orice altă poruncă este cuprinsă pe scurt în acest cuvânt și anume: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
ⲑ̅ⲪⲀⲒ ⲄⲀⲢ ϪⲈ ⲚⲚⲈⲔⲈⲢⲚⲰⲒⲔ ⲚⲚⲈⲔϦⲰⲦⲈⲂ ⲚⲚⲈⲔϬⲒⲞⲨⲒ ⲚⲚⲈⲔⲈⲢⲘⲈⲐⲢⲈ ⲚⲚⲞⲨϪ ⲚⲚⲈⲔⲈⲢⲈⲠⲒⲐⲨⲘⲒⲚ ⲚⲈⲘ ⲔⲈⲞⲨⲒ ⲔⲈⲞⲨⲒ ⲚⲚⲒⲈⲚⲦⲞⲖⲎ ⲀⲨϪⲎⲔ ⲈⲂⲞⲖ ϦⲈⲚⲠⲀⲒⲤⲀϪⲒ ϦⲈⲚⲪⲘⲈⲚⲢⲈ ⲠⲈⲔϢⲪⲎⲢ ⲘⲠⲈⲔⲢⲎϮ.
10 Dragostea nu lucrează răul aproapelui; de aceea dragostea este împlinirea legii.
ⲓ̅ϮⲀⲄⲀⲠⲎ ⲘⲠⲈⲤⲈⲢⲠⲈⲦϨⲰⲞⲨ ⲘⲠⲈⲤϢⲪⲎ ⲢⲠϪⲰⲔ ⲞⲨⲚ ⲘⲠⲒⲚⲞⲘⲞⲤ ⲠⲈ ϮⲀⲄⲀⲠⲎ.
11 Și aceasta, știind timpul, că acum este ora să ne trezim din somn; căci acum salvarea noastră este mai aproape decât atunci când am crezut.
ⲓ̅ⲁ̅ⲞⲨⲞϨ ⲪⲀⲒ ⲈⲢⲈⲦⲈⲚⲈⲘⲒ ⲈⲠⲒⲤⲎⲞⲨ ϪⲈ ϮⲞⲨⲚⲞⲨ ⲦⲈ ϨⲎⲆⲎ ⲈⲐⲢⲈⲦⲈⲚⲦⲈⲚ ⲐⲎⲚⲞⲨ ⲈⲂⲞⲖ ϦⲈⲚⲠⲒⲈⲚⲔⲞⲦ ϮⲚⲞⲨ ⲆⲈ ⲀϤϦⲰⲚⲦ ⲈⲢⲞⲚ ⲚϪⲈⲠⲈⲚⲚⲞϨⲈⲘ ⲈϨⲞⲦⲈ ⲠⲒⲤⲎⲞⲨ ⲈⲦⲀⲚⲚⲀϨϮ ⲚϦⲎⲦϤ.
12 Noaptea este mult trecută, iar ziua este aproape; de aceea să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura luminii.
ⲓ̅ⲃ̅ⲀⲠⲒⲈϪⲰⲢϨ ⲈⲢⲠⲢⲞⲔⲞⲠⲦⲒⲚ ⲠⲒⲈϨⲞⲞⲨ ⲆⲈ ⲀϤϦⲰⲚⲦ ⲘⲀⲢⲈⲚⲬⲰ ⲞⲨⲚ ⲚϦⲢⲎⲒ ⲚⲚⲒϨⲂⲎ ⲞⲨⲒ ⲚⲦⲈⲠⲬⲀⲔⲒ ⲘⲀⲢⲈⲚϮ ⲆⲈ ϨⲒⲰⲦⲈⲚ ⲚⲚⲒϨⲞⲠⲖⲞⲚ ⲚⲦⲈⲠⲒⲞⲨⲰⲒⲚⲒ.
13 Să umblăm onest, ca în timpul zilei; nu în destrăbălare și beții, nu în curvie și desfrânare, nu în ceartă și invidie.
ⲓ̅ⲅ̅ϨⲰⲤ ⲈⲚϦⲈⲚ ⲠⲒⲈϨⲞⲞⲨ ⲘⲀⲢⲈⲚⲘⲞϢⲒ ⲈⲚⲤⲞⲨⲂⲎⲦ ϦⲈⲚϨⲀⲚϪⲈⲢϪⲈⲢ ⲀⲚ ⲚⲈⲘ ϨⲀⲚⲐⲒϦⲒ ϦⲈⲚϨⲀⲚϢⲀⲒⲢⲒ ⲀⲚ ⲚⲈⲘ ϨⲀⲚⲤⲰϤ ϦⲈⲚⲞⲨϢϬⲚⲎⲚ ⲀⲚ ⲚⲈⲘ ⲞⲨⲬⲞϨ.
14 Ci îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă lucrurilor cărnii, pentru a-i împlini poftele.
ⲓ̅ⲇ̅ⲀⲖⲖⲀ ⲘⲞⲒ ϨⲒ ⲐⲎⲚⲞⲨ ⲘⲠϬⲞⲒⲤ ⲒⲎⲤⲞⲨⲤ ⲠⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ⲞⲨⲞϨ ⲘⲠⲈⲢϤⲒⲢⲰⲞⲨϢ ϦⲀ ϮⲤⲀⲢⲜ ϦⲈⲚϨⲀⲚⲈⲠⲒⲐⲨⲘⲒⲀ.

< Romani 13 >