< Apocolipsa 7 >

1 Și după acestea am văzut patru îngeri stând în picioare pe cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, ca vântul să nu sufle peste pământ, nici peste mare, nici peste vreun copac.
이 일 후에 내가 네 천사가 땅 네 모퉁이에 선 것을 보니 땅의 사방의 바람을 붙잡아 바람으로 하여금 땅에나 바다에나 각종 나무에 불지 못하게 하더라
2 Și am văzut alt înger urcând de la răsăritul soarelui, având sigiliul Dumnezeului cel viu; și a strigat cu voce tare celor patru îngeri, cărora le-a fost dat să vatăme pământul și marea,
또 보매 다른 천사가 살아 계신 하나님의 인을 가지고 해 돋는 데로부터 올라와서 땅과 바다를 해롭게 할 권세를 얻은 네 천사를 향하여 큰 소리로 외쳐
3 Spunând: Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până când vom sigila pe robii Dumnezeului nostru pe frunțile lor.
가로되 `우리가 우리 하나님의 종들의 이마에 인치기까지 땅이나 바다나 나무나 해하지 말라' 하더라
4 Și am auzit numărul celor sigilați; și au fost sigilați o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile copiilor lui Israel.
내가 인 맞은 자의 수를 들으니 이스라엘 자손의 각 지파 중에서 인 맞은 자들이 십 사만 사천이니
5 Din tribul lui Iuda, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Ruben, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Gad, au fost sigilați douăsprezece mii.
유다 지파 중에 인 맞은 자가 일만 이천이요 르우벤 지파 중에 일만 이천이요 갓 지파 중에 일만 이천이요
6 Din tribul lui Așer, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Neftali, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Manase, au fost sigilați douăsprezece mii.
아셀 지파 중에 일만 이천이요 납달리 지파 중에 일만 이천이요 므낫세 지파 중에 일만 이천이요
7 Din tribul lui Simeon, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Levi, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Isahar, au fost sigilați douăsprezece mii.
시므온 지파 중에 일만 이천이요 레위 지파 중에 일만 이천이요 잇사갈 지파 중에 일만 이천이요
8 Din tribul lui Zabulon, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Iosif, au fost sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Beniamin, au fost sigilați douăsprezece mii.
스블론 지파 중에 일만 이천이요 요셉 지파 중에 일만 이천이요 베냐민 지파 중에 인 맞은 자가 일만 이천이라
9 După aceasta m-am uitat și iată, o mare mulțime, pe care nimeni nu o putea număra, din toate națiunile și din toate rasele și popoarele și limbile, a stat în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în robe albe și cu ramuri de palmieri în mâinile lor.
이 일 후에 내가 보니 각 나라와 족속과 백성과 방언에서 아무라도 능히 셀 수 없는 큰 무리가 흰 옷을 입고 손에 종려 가지를 들고 보좌 앞과 어린 양 앞에 서서
10 Și strigau cu voce tare, spunând: Salvarea Dumnezeului nostru care șade pe tron și Mielului.
큰 소리로 외쳐 가로되 `구원하심이 보좌에 앉으신 우리 하나님과 어린 양에게 있도다' 하니
11 Și toți îngerii stăteau în picioare de jur împrejurul tronului și al bătrânilor și a celor patru ființe vii și cădeau pe fețele lor înaintea tronului și i se închinau lui Dumnezeu,
모든 천사가 보좌와 장로들과 네 생물의 주위에 섰다가 보좌 앞에 엎드려 얼굴을 대고 하나님께 경배하여
12 Spunând: Amin. Binecuvântarea și gloria și înțelepciunea și mulțumirea și onoarea și puterea și tăria fie Dumnezeului nostru, pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
가로되 `아멘 찬송과 영광과 지혜와 감사와 존귀와 능력과 힘이 우리 하나님께 세세토록 있을지로다 아멘' 하더라 (aiōn g165)
13 Și unul dintre bătrâni a răspuns, spunându-mi: Cine sunt aceștia care sunt îmbrăcați în robe albe? Și de unde au venit?
장로 중에 하나가 응답하여 내게 이르되 `이 흰 옷 입은 자들이 누구며 또 어디서 왔느뇨'
14 Și i-am zis: Domnule, tu știi. Iar el mi-a spus: Aceștia sunt aceia care au ieșit din mare necaz și și-au spălat robele și le-au albit în sângele Mielului.
내가 가로되 `내 주여 당신이 알리이다' 하니 그가 나더러 이르되 `이는 큰 환난에서 나오는 자들인데 어린 양의 피에 그 옷을 씻어 희게 하였느니라
15 De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și îi servesc zi și noapte în templul său; și cel ce șade pe tron va locui printre ei.
그러므로 그들이 하나님의 보좌 앞에 있고 또 그의 성전에서 밤낮 하나님을 섬기매 보좌에 앉으신 이가 그들 위에 장막을 치시리니
16 Ei nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nici soarele nu va cădea peste ei, nici vreo arșiță.
저희가 다시 주리지도 아니하며 목마르지도 아니하고 해나 아무 뜨거운 기운에 상하지 아니할지니
17 Pentru că Mielul, care este în mijlocul tronului, îi va paște și îi va conduce la izvoarele vii ale apelor; și Dumnezeu va șterge toate lacrimile de la ochii lor.
이는 보좌 가운데 계신 어린 양이 저희의 목자가 되사 생명수 샘으로 인도하시고 하나님께서 저희 눈에서 모든 눈물을 씻어 주실 것임이러라'

< Apocolipsa 7 >