< Apocolipsa 2 >
1 Îngerului bisericii din Efes, scrie-i: Acestea le spune cel ce ține cele șapte stele în mâna sa dreaptă, cel ce umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur;
2 Știu faptele tale și munca ta și răbdarea ta și că nu poți suferi pe cei răi; și i-ai încercat pe cei care spun că sunt apostoli dar nu sunt, și i-ai găsit mincinoși;
3 Și ai suferit și ai răbdare și pentru numele meu ai muncit și nu ai căzut de oboseală.
4 Cu toate acestea am ceva împotriva ta, pentru că ți-ai părăsit dragostea dintâi.
5 De aceea amintește-ți de unde ai căzut și pocăiește-te și fă faptele dintâi; altfel, voi veni dintr-odată la tine și îți voi lua sfeșnicul din locul lui dacă nu te pocăiești.
6 Dar ai aceasta, că urăști faptele nicolaiților, pe care și eu le urăsc.
7 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor: Celui ce învinge îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.
8 Și îngerului bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea le spune cel dintâi și cel de pe urmă, care a fost mort dar este viu;
9 Știu faptele tale și necazul și sărăcia (dar ești bogat), și blasfemia acelora care spun că sunt iudei dar nu sunt, ci sunt sinagoga lui Satan.
10 Nu te teme de niciunul dintre acele lucruri pe care le vei suferi; iată, diavolul va arunca pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; și veți avea necaz zece zile; fii credincios până la moarte și îți voi da coroana vieții.
11 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor: Cel ce învinge nu va fi nicidecum vătămat de moartea a doua.
12 Și îngerului bisericii din Pergam, scrie-i: Acestea le spune cel ce are sabia ascuțită, cu două tăișuri;
13 Știu faptele tale și unde locuiești, unde este tronul lui Satan; și ții tare numele meu și nu ai negat credința mea, chiar în acele zile în care Antipa era martirul meu credincios, care a fost ucis printre voi, unde locuiește Satan.
14 Dar am câteva lucruri împotriva ta, pentru că ai acolo pe cei ce țin tare doctrina lui Balaam, care îl învăța pe Balac să arunce o poticnire înaintea copiilor lui Israel, pentru a mânca lucruri sacrificate idolilor și pentru a curvi.
15 Tot așa, tu ai și pe cei ce țin tare doctrina nicolaiților, pe care eu o urăsc.
16 Pocăiește-te; altfel, voi veni la tine dintr-odată și voi lupta împotriva lor cu sabia gurii mele.
17 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor: Celui ce învinge îi voi da să mănânce din mana ascunsă și îi voi da o piatră albă, și pe piatră este scris un nume nou, pe care nimeni nu îl știe, decât cel ce îl primește.
18 Și îngerului bisericii din Tiatira, scrie-i: Acestea le spune Fiul lui Dumnezeu, care are ochii săi ca flacăra focului și picioarele sale asemănătoare aramei fine;
19 Știu faptele tale și dragostea creștină și serviciul și credința și răbdarea ta și faptele tale, și cele de pe urmă sunt mai multe ca cele dintâi.
20 Cu toate acestea am câteva lucruri împotriva ta, pentru că rabzi pe acea femeie, Izabela, care se numește pe ea însăși profetesă, ca să învețe și să amăgească pe robii mei pentru a curvi și a mânca lucruri sacrificate idolilor.
21 Și i-am dat timp să se pocăiască de curvia ei și nu s-a pocăit.
22 Iată, o voi arunca în pat, și pe cei ce comit adulter cu ea îi voi arunca în mare necaz, dacă nu se pocăiesc de faptele lor.
23 Și îi voi ucide pe copiii ei cu moarte; și vor ști toate bisericile că eu sunt cel care cercetează rărunchii și inimile; și [vă] voi da fiecăruia dintre voi conform cu faptele voastre.
24 Dar vă spun vouă și celorlalți în Tiatira, atâția câți nu au această doctrină și care nu au cunoscut adâncimile lui Satan, precum spun ei, nu voi pune peste voi nicio altă povară.
25 Dar ceea ce aveți țineți cu tărie până voi veni.
26 Și celui ce învinge și ține faptele mele până la sfârșit, îi voi da putere peste națiuni;
27 Și le va conduce cu un toiag de fier; ca oalele unui olar vor fi sparte în bucăți; așa cum am primit eu de la Tatăl meu.
28 Și îi voi da steaua de dimineață.
29 Cine are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor.