< Apocolipsa 11 >
1 Și mi-a fost dată o trestie asemănătoare cu un toiag; și îngerul a stat în picioare, spunând: Ridică-te și măsoară templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei ce se închină în acesta.
2 Dar curtea care este în afara templului, las-o afară și nu o măsura; fiindcă a fost dată neamurilor; și vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci și două de luni.
3 Și voi da putere celor doi martori ai mei și vor profeți o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în pânză de sac.
4 Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau în picioare înaintea Dumnezeului pământului.
5 Și dacă cineva voiește să îi vatăme, din gura lor iese foc și îi mistuie pe dușmanii lor; și dacă cineva voiește să îi vatăme, în acest mod trebuie să fie ucis.
6 Aceștia au putere să închidă cerul, ca să nu plouă în zilele profeției lor; și au putere asupra apelor, să le schimbe în sânge și să lovească pământul cu toate plăgile, de câte ori voiesc.
7 Și când ei vor fi terminat mărturia lor, fiara care se ridică din groapa fără fund va face război împotriva lor și îi va învinge și îi va ucide. (Abyssos )
8 Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața marii cetăți, care în sens spiritual este numită Sodoma și Egipt, unde și Domnul nostru a fost crucificat.
9 Și cei din mai multe popoare și rase și limbi și națiuni vor privi trupurile lor moarte timp de trei zile și jumătate și nu vor permite ca trupurile lor moarte să fie puse în morminte.
10 Și cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura din cauza lor și se vor veseli și vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ.
11 Iar după trei zile și jumătate Duhul de viață din Dumnezeu a intrat în ei și ei au stat în picioarele lor; și mare frică a căzut peste cei ce i-au văzut.
12 Și au auzit o voce tare din cer, spunându-le: Urcați-vă aici. Și au urcat la cer într-un nor; și dușmanii lor i-au privit.
13 Și în aceeași oră a fost un mare cutremur de pământ și a zecea parte din cetate a căzut, și în cutremur au fost uciși dintre oameni șapte mii; iar rămășița a fost înfricoșată și a dat glorie Dumnezeului cerului.
14 Al doilea vai a trecut; și, iată, al treilea vai vine dintr-odată.
15 Și al șaptelea înger a trâmbițat; și au fost în cer voci tari, spunând: Împărățiile acestei lumi au devenit ale Domnului nostru și ale Cristosului său; și el va domni pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn )
16 Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care ședeau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor, au căzut pe fețele lor și s-au închinat lui Dumnezeu,
17 Spunând: Îți aducem mulțumiri, Doamne Dumnezeule Atotputernic, care ești, care erai și care vii, pentru că ai luat marea ta putere la tine și ai domnit.
18 Și națiunile s-au mâniat și a venit furia ta și timpul morților pentru a fi judecați și să dai răsplată robilor tăi, profeții, și sfinților și celor ce se tem de numele tău, mici și mari, și pentru a nimici pe cei ce distrug pământul.
19 Și a fost deschis templul lui Dumnezeu în cer și a fost văzut chivotul testamentului său în templul său; și au fost fulgere și voci și tunete și un cutremur de pământ și grindină mare.