< Psalmii 68 >

1 Mai marelui muzician, un psalm sau o cântare a lui David. Să se ridice Dumnezeu, să fie împrăștiați dușmanii lui, de asemenea să fugă dinaintea lui cei ce îl urăsc.
聖歌隊の指揮者によってうたわせたダビデの歌、さんび 神よ、立ちあがって、その敵を散らし、神を憎む者をみ前から逃げ去らせてください。
2 Alungă-i, precum este alungat fumul; precum se topește ceara înaintea focului, așa să piară cei stricați în prezența lui Dumnezeu.
煙の追いやられるように彼らを追いやり、ろうの火の前に溶けるように悪しき者を神の前に滅ぼしてください。
3 Dar cei drepți să se veselească; să se bucure înaintea lui Dumnezeu, da, să se bucure peste măsură.
しかし正しい者を喜ばせ、神の前に喜び踊らせ、喜び楽しませてください。
4 Cântați lui Dumnezeu, cântați laude numelui său, preaînălțați pe cel ce călărește peste ceruri prin numele său IAH și bucurați-vă înaintea lui.
神にむかって歌え、そのみ名をほめうたえ。雲に乗られる者にむかって歌声をあげよ。その名は主、そのみ前に喜び踊れ。
5 Dumnezeu, în locuința lui sfântă, este tată celor fără tată și judecător al văduvelor.
その聖なるすまいにおられる神はみなしごの父、やもめの保護者である。
6 Dumnezeu așază pe cei singuri în familii, el scoate afară pe cei legați cu lanțuri; dar cei răzvrătiți locuiesc într-un loc uscat.
神は寄るべなき者に住むべき家を与え、めしゅうどを解いて幸福に導かれる。しかしそむく者はかわいた地に住む。
7 Dumnezeule, când ai mers înaintea poporului tău, când ai mărșăluit prin pustie, (Selah)
神よ、あなたが民に先だち出て、荒野を進み行かれたとき、 (セラ)
8 Pământul s-a cutremurat și cerurile au picurat în prezența lui Dumnezeu, însuși Sinai s-a clătinat înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
シナイの主なる神の前に、イスラエルの神なる神の前に、地は震い、天は雨を降らせました。
9 Tu, Dumnezeule ai trimis o ploaie abundentă, prin care ți-ai întărit moștenirea, când a fost obosită.
神よ、あなたは豊かな雨を降らせて、疲れ衰えたあなたの嗣業の地を回復され、
10 Adunarea ta a locuit în ea; tu, Dumnezeule, ai pregătit din bunătatea ta pentru cei săraci.
あなたの群れは、そのうちにすまいを得ました。神よ、あなたは恵みをもって貧しい者のために備えられました。
11 Domnul a dat cuvântul, mare a fost oștirea celor ce l-au proclamat.
主は命令を下される。おとずれを携えた女たちの大いなる群れは言う、
12 Împărații armatelor au fugit iute și cea care a zăbovit acasă a împărțit prada.
「もろもろの軍勢の王たちは逃げ去り、逃げ去った」と。家にとどまる女たちは獲物を分ける、
13 Deși ați stat întinși printre oale, totuși veți fi ca aripile unui porumbel acoperite cu argint și penele lui cu aur galben.
たとい彼らは羊のおりの中にとどまるとも。はとの翼は、しろがねをもっておおわれ、その羽はきらめくこがねをもっておおわれる。
14 Când cel Atotputernic a împrăștiat împărați în ea, era alb ca zăpada în Țalmon.
全能者がかしこで王たちを散らされたとき、ザルモンに雪が降った。
15 Muntele lui Dumnezeu este ca muntele Basanului; un munte înalt ca muntele Basanului.
神の山、バシャンの山、峰かさなる山、バシャンの山よ。
16 De ce săriți, voi munți înalți? Acesta este muntele în care Dumnezeu dorește să locuiască; da, DOMNUL va locui în el pentru totdeauna.
峰かさなるもろもろの山よ、何ゆえ神がすまいにと望まれた山をねたみ見るのか。まことに主はとこしえにそこに住まわれる。
17 Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, chiar mii de îngeri, Domnul este printre ele, ca în Sinai, în locul sfânt.
主は神のいくさ車幾千万をもって、シナイから聖所に来られた。
18 Te-ai urcat în înălțime, ai dus în captivitate captivitatea, ai primit daruri pentru oameni; da, și pentru cei răzvrătiți, ca DOMNUL Dumnezeu să locuiască printre ei.
あなたはとりこを率い、人々のうちから、またそむく者のうちから贈り物をうけて、高い山に登られた。主なる神がそこに住まわれるためである。
19 Binecuvântat fie Domnul, care zilnic ne încarcă cu binecuvântări, Dumnezeul salvării noastre. (Selah)
日々にわれらの荷を負われる主はほむべきかな。神はわれらの救である。 (セラ)
20 Dumnezeul nostru este Dumnezeul salvării; și lui DUMNEZEU Domnul îi aparțin ieșirile din moarte.
われらの神は救の神である。死からのがれ得るのは主なる神による。
21 Dar Dumnezeu va răni capul dușmanilor săi și creștetul păros al unui astfel de om care merge continuu în fărădelegile lui.
神はその敵のこうべを打ち砕き、おのがとがの中に歩む者の毛深い頭のいただきを打ち砕かれる。
22 Domnul a spus: Voi aduce din nou din Basan, voi aduce poporul meu din nou din adâncurile mării,
主は言われた、「わたしはバシャンから彼らを携え帰り、海の深い所から彼らを携え帰る。
23 Ca piciorul tău să fie înmuiat în sângele dușmanilor tăi și limba câinilor tăi în același sânge.
あなたはその足を彼らの血に浸し、あなたの犬の舌はその分け前を敵から得るであろう」と。
24 Ei au văzut umblările tale, Dumnezeule; umblările Dumnezeului meu, Împăratul meu, în sanctuar.
神よ、人々はあなたのこうごうしい行列を見た。わが神、わが王の、聖所に進み行かれるのを見た。
25 Cântăreții au mers înainte, instrumentiștii după ei; printre ei, fecioarele cântând cu tamburine.
歌う者は前に行き、琴をひく者はあとになり、おとめらはその間にあって手鼓を打って言う、
26 Binecuvântați pe Dumnezeu în adunări, pe Domnul, din fântâna lui Israel.
「大いなる集会で神をほめよ。イスラエルの源から出た者よ、主をほめまつれ」と。
27 Acolo este micul Beniamin cu conducătorul lor, prinții lui Iuda și consiliul lor, prinții lui Zabulon și prinții lui Naftali.
そこに彼らを導く年若いベニヤミンがおり、その群れの中にユダの君たちがおり、ゼブルンの君たち、ナフタリの君たちがいる。
28 Dumnezeul tău a rânduit puterea ta; Întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi.
神よ、あなたの大能を奮い起してください。われらのために事をなされた神よ、あなたの力をお示しください。
29 Datorită templului tău la Ierusalim, împărați îți vor aduce daruri.
エルサレムにあるあなたの宮のために、王たちはあなたに贈り物をささげるでしょう。
30 Mustră ceata de lăncieri, mulțimea taurilor, cu vițeii poporului, până când fiecare se va supune cu bucăți de argint, împrăștie pe oamenii care își găsesc plăcerea în război.
葦の中に住む獣、もろもろの民の子牛を率いる雄牛の群れをいましめてください。みつぎ物をむさぼる者たちを足の下に踏みつけ、戦いを好むもろもろの民を散らしてください。
31 Prinți vor ieși din Egipt; în curând Etiopia își va întinde mâinile spre Dumnezeu.
青銅をエジプトから持ちきたらせ、エチオピヤには急いでその手を神に伸べさせてください。
32 Cântați lui Dumnezeu, voi împărății ale pământului; cântați laude Domnului, (Selah)
地のもろもろの国よ、神にむかって歌え、主をほめうたえ。 (セラ)
33 Celui ce călărește pe cerurile cerurilor, care au fost din vechime, iată, el își trimite vocea, o voce puternică.
いにしえからの天の天に乗られる主にむかってほめうたえ。見よ、主はみ声を出し、力あるみ声を出される。
34 Atribuiți lui Dumnezeu tărie, măreția lui este peste Israel și tăria lui în nori.
力を神に帰せよ。その威光はイスラエルの上にあり、その力は雲の中にある。
35 Dumnezeule, tu ești înfricoșător din locurile tale sfinte, Dumnezeul lui Israel este cel ce dă tărie și putere poporului său. Binecuvântat fie Dumnezeu.
神はその聖所で恐るべく、イスラエルの神はその民に力と勢いとを与えられる。神はほむべきかな。

< Psalmii 68 >