< Psalmii 43 >

1 Judecă-mă, Dumnezeule, și pledează în cauza mea împotriva unei națiuni neevlavioase; O, eliberează-mă de omul înșelător și nedrept. 2 Pentru că tu ești Dumnezeul puterii mele, de ce mă lepezi? De ce umblu jelind sub oprimarea dușmanului? 3 O, trimite lumina ta și adevărul tău să mă conducă; ele să mă ducă la muntele tău cel sfânt și la tabernacolele tale. 4 Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul meu cu multă veselie; da, cu harpă te voi lăuda, Dumnezeule, Dumnezeul meu. 5 De ce ești doborât, sufletul meu? Și de ce ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă eu îl voi lăuda, pe el, sănătatea înfățișării mele și Dumnezeul meu.

< Psalmii 43 >