< Psalmii 39 >

1 Mai marelui muzician, lui Iedutun, un psalm al lui David. Am spus: Voi lua seama la căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea, îmi voi ține gura cu un frâu, cât timp cel stricat este înaintea mea.
मैंने कहा “मैं अपनी राह की निगरानी करूँगा, ताकि मेरी ज़बान से ख़ता न हो; जब तक शरीर मेरे सामने है, मैं अपने मुँह को लगाम दिए रहूँगा।”
2 Am fost mut în tăcere, am tăcut referitor la bine; și durerea mea a fost stârnită.
मैं गूंगा बनकर ख़ामोश रहा, और नेकी की तरफ़ से भी ख़ामोशी इख़्तियार की; और मेरा ग़म बढ़ गया।
3 Îmi era inima fierbinte în mine; focul ardea în timp ce meditam, atunci am vorbit cu limba mea,
मेरा दिल अन्दर ही अन्दर जल रहा था। सोचते सोचते आग भड़क उठी, तब मैं अपनी ज़बान से कहने लगा,
4 DOAMNE, fă-mă să cunosc sfârșitul meu și măsura zilelor mele, care este aceasta; ca să știu cât de trecător sunt.
“ऐ ख़ुदावन्द! ऐसा कर कि मैं अपने अंजाम से वाकिफ़ हो जाऊँ, और इससे भी कि मेरी उम्र की मी'आद क्या है; मैं जान लूँ कि कैसा फ़ानी हूँ!
5 Iată, mi-ai făcut zilele cât un lat de palmă; și vârsta mea este ca nimic înaintea ta; cu adevărat fiecare om, în starea lui cea mai bună, este întru totul deșertăciune. (Selah)
देख, तूने मेरी उम्र बालिश्त भर की रख्खी है, और मेरी ज़िन्दगी तेरे सामने बे हक़ीक़त है। यक़ीनन हर इंसान बेहतरीन हालत में भी बिल्कुल बेसबात है (सिलाह)
6 Cu siguranță fiecare umblă într-un spectacol deșert, cu siguranță ei sunt neliniștiți în zadar; el îngrămădește bogății și nu știe cine le va strânge.
दर हक़ीकत इंसान साये की तरह चलता फिरता है; यक़ीनन वह फ़जूल घबराते हैं; वह ज़ख़ीरा करता है और यह नहीं जानता के उसे कौन लेगा!
7 Și acum, Doamne, ce să aștept? Speranța mea este în tine.
“ऐ ख़ुदावन्द! अब मैं किस बात के लिए ठहरा हूँ? मेरी उम्मीद तुझ ही से है।
8 Eliberează-mă de toate fărădelegile mele, nu mă face ocara prostului.
मुझ को मेरी सब ख़ताओं से रिहाई दे। बेवक़ूफ़ों को मुझ पर अंगुली न उठाने दे।
9 Am fost mut, nu mi-am deschis gura, deoarece tu ai făcut aceasta.
मैं गूंगा बना, मैंने मुँह न खोला क्यूँकि तू ही ने यह किया है।
10 Îndepărtează lovitura ta de mine, sunt mistuit de lovitura mâinii tale.
मुझ से अपनी बला दूर कर दे; मैं तो तेरे हाथ की मार से फ़ना हुआ जाता हूँ।
11 Când cu mustrări tu corectezi pe om pentru nelegiuire, faci ca frumusețea lui să se mistuie ca o molie; cu adevărat fiecare om este deșertăciune. (Selah)
जब तू इंसान को बदी पर मलामत करके तम्बीह करता है; तो उसके हुस्न को पतंगे की तरह फ़ना कर देता है; यक़ीनन हर इंसान बेसबात है। (सिलाह)
12 Ascultă rugăciunea mea, DOAMNE, și deschide urechea la strigătul meu; nu tăcea la lacrimile mele, pentru că eu sunt străin și un locuitor temporar înaintea ta, precum au fost toți părinții mei.
“ऐ ख़ुदावन्द! मेरी दुआ सुन और मेरी फ़रियाद पर कान लगा; मेरे आँसुओं को देखकर ख़ामोश न रह! क्यूँकि मैं तेरे सामने परदेसी और मुसाफ़िर हूँ, जैसे मेरे सब बाप — दादा थे।
13 Cruță-mă, ca să îmi regăsesc puterea, înainte de a mă duce de aici și a nu mai fi.
आह! मुझ से नज़र हटा ले ताकि ताज़ा दम हो जाऊँ, इससे पहले के मर जाऊँ और हलाक हो जाऊँ।”

< Psalmii 39 >