< Psalmii 32 >
1 Un psalm al lui David, „Maschil.” Binecuvântat este cel a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit.
2 Binecuvântat este omul căruia DOMNUL nu îi impută nelegiuirea și în al cărui duh nu este viclenie.
3 Când tăceam, oasele mele îmbătrâneau prin răcnetul meu cât era ziua de lungă.
4 Căci zi și noapte mâna ta era grea asupra mea, seva mi s-a schimbat în seceta verii. (Selah)
5 Atunci mi-am recunoscut păcatul în fața ta și nu mi-am ascuns nelegiuirea. Am spus: Voi mărturisi DOMNULUI fărădelegile mele; și tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu. (Selah)
6 De aceea fiecare om evlavios să se roage către tine când poți fi găsit; cu siguranță, în potopul marilor ape, acestea nu se vor apropia de el.
7 Tu ești ascunzișul meu; mă vei păzi de restriște; mă vei înconjura cu cântări de eliberare. (Selah)
8 Eu te voi instrui și te voi învăța în calea pe care trebuie să mergi, te voi călăuzi cu ochiul meu.
9 Nu fiți ca un cal sau un catâr, fără înțelegere; a căror gură trebuie ținută cu zăbală și frâu, ca să nu se apropie de tine.
10 Multe întristări vor fi pentru cel stricat, dar mila îl va înconjura pe cel ce se încrede în DOMNUL.
11 Veseliți-vă în DOMNUL și bucurați-vă, voi cei drepți; și strigați de bucurie, voi toți cei integri în inimă.