< Psalmii 145 >
1 Psalmul de laudă al lui David. Te voi preamări, Dumnezeul meu, împărate! Și voi binecuvânta numele tău pentru totdeauna și întotdeauna.
2 În fiecare zi te voi binecuvânta; și voi lăuda numele tău pentru totdeauna și întotdeauna.
3 Mare este DOMNUL și demn de a fi mult lăudat; și măreția sa este de nepătruns.
4 O generație va lăuda lucrările tale alteia și va vesti faptele tale puternice.
5 Voi vorbi despre glorioasa onoare a maiestății tale și despre lucrările tale minunate.
6 Și oamenii vor vorbi despre puterea înfricoșătoarelor tale fapte și eu voi vesti măreția ta.
7 Ei vor rosti mult amintirea marii tale bunătăți și vor cânta despre dreptatea ta.
8 DOMNUL este cu har și plin de compasiune, încet la mânie și mare în milă.
9 DOMNUL este bun cu toți și îndurările lui blânde sunt peste toate lucrările sale.
10 Toate lucrările tale te vor lăuda, DOAMNE; și sfinții tăi te vor binecuvânta.
11 Ei vor vorbi despre gloria împărăției tale și vor istorisi puterea ta,
12 Pentru a face cunoscute fiilor oamenilor faptele lui puternice și maiestatea glorioasă a împărăției sale.
13 Împărăția ta este o împărăție veșnică și stăpânirea ta dăinuiește din generație în generație.
14 DOMNUL susține pe toți cei ce cad și ridică pe toți cei ce sunt încovoiați.
15 Ochii tuturor te așteaptă; și tu le dai mâncarea la timpul cuvenit.
16 Tu îți deschizi mâna și saturi dorința fiecărui lucru viu.
17 DOMNUL este drept în toate căile sale și sfânt în toate lucrările sale.
18 DOMNUL este aproape de toți cei ce îl cheamă, de toți cei ce îl cheamă în adevăr.
19 El va împlini dorința celor ce se tem de el, el de asemenea va asculta strigătul lor și îi va salva.
20 DOMNUL păstrează pe toți cei ce îl iubesc, dar pe toți stricații îi va nimici.
21 Gura mea va vorbi lauda DOMNULUI; și să binecuvânteze toată făptura numele lui sfânt pentru totdeauna și întotdeauna.