< Psalmii 140 >
1 Mai marelui muzician, un psalm al lui David. Scapă-mă, DOAMNE, de omul rău; păzește-mă de omul violent,
2 Care își închipuie ticăloșii în inimă; continuu se adună pentru război.
3 Și-au ascuțit limbile ca un șarpe; veninul viperei este sub buzele lor. (Selah)
4 Păzește-mă, DOAMNE, de mâinile celui stricat; protejează-mă de omul violent, de cei care au plănuit să doboare umbletele mele.
5 Cei mândri mi-au ascuns o capcană și funii; au întins o plasă pe cale; mi-au pus curse. (Selah)
6 Eu i-am spus DOMNULUI: Tu ești Dumnezeul meu, ascultă vocea cererilor mele, DOAMNE.
7 DUMNEZEULE, Doamne, tăria salvării mele, mi-ai acoperit capul în ziua bătăliei.
8 Nu împlini, DOAMNE, dorințele celui stricat; nu duce mai departe planul lui stricat, pentru a nu se înălța. (Selah)
9 Cât despre capul celor ce mă înconjoară, să îi acopere ticăloșia propriilor lor buze.
10 Să cadă cărbuni aprinși peste ei; să fie aruncați în foc; în gropi adânci, ca să nu se ridice din nou.
11 Nu lăsa pe bărbatul vorbitor de rău să fie întemeiat pe pământ; răul va vâna pe omul violent pentru a-l doborî.
12 Știu că DOMNUL va susține cauza celui nenorocit și dreptul celor săraci.
13 Da, cei drepți vor aduce mulțumiri numelui tău; cei integri vor locui în prezența ta.