< Psalmii 139 >
1 Mai marelui muzician, un psalm al lui David. DOAMNE, tu m-ai cercetat și m-ai cunoscut.
Signore, tu mi scruti e mi conosci, Al maestro del coro. Di Davide. Salmo.
2 Tu știi când mă așez și când mă ridic, de departe îmi pricepi gândul.
tu sai quando seggo e quando mi alzo. Penetri da lontano i miei pensieri,
3 Îmi cercetezi cărarea și culcarea și cunoști toate căile mele.
mi scruti quando cammino e quando riposo. Ti sono note tutte le mie vie;
4 Căci încă nu este cuvânt pe limba mea, dar, iată, DOAMNE, tu îl cunoști în întregime.
la mia parola non è ancora sulla lingua e tu, Signore, gia la conosci tutta.
5 Tu m-ai înconjurat pe dinapoi și pe dinainte și ți-ai pus mâna peste mine.
Alle spalle e di fronte mi circondi e poni su di me la tua mano.
6 O astfel de cunoaștere este prea minunată pentru mine; este înaltă, nu pot ajunge până la ea.
Stupenda per me la tua saggezza, troppo alta, e io non la comprendo.
7 Unde să mă duc de la duhul tău? Sau unde să fug de la prezența ta?
Dove andare lontano dal tuo spirito, dove fuggire dalla tua presenza?
8 Dacă mă urc în cer, tu ești acolo; dacă îmi fac patul în iad, iată, tu ești acolo. (Sheol )
Se salgo in cielo, là tu sei, se scendo negli inferi, eccoti. (Sheol )
9 Dacă iau aripile zorilor să locuiesc la marginile cele mai îndepărtate ale mării,
Se prendo le ali dell'aurora per abitare all'estremità del mare,
10 Chiar și acolo mâna ta mă va conduce și dreapta ta mă va susține.
anche là mi guida la tua mano e mi afferra la tua destra.
11 Dacă spun: Negreșit întunericul mă va acoperi, atunci noaptea va fi lumină în jurul meu.
Se dico: «Almeno l'oscurità mi copra e intorno a me sia la notte»;
12 Da, întunericul nu se ascunde de tine; și noaptea strălucește ca ziua; întunericul și lumina sunt amândouă la fel pentru tine.
nemmeno le tenebre per te sono oscure, e la notte è chiara come il giorno; per te le tenebre sono come luce.
13 Fiindcă mi-ai întocmit rărunchii; tu m-ai acoperit în pântecele mamei mele.
Sei tu che hai creato le mie viscere e mi hai tessuto nel seno di mia madre.
14 Te voi lăuda, pentru că m-ai făcut în mod înfricoșător și admirabil; minunate sunt lucrările tale; și sufletul meu o știe foarte bine.
Ti lodo, perché mi hai fatto come un prodigio; sono stupende le tue opere, tu mi conosci fino in fondo.
15 Oasele mele nu au fost ascunse de tine, când am fost făcut în tăinicie și țesut ca o broderie în părțile cele mai de jos ale pământului.
Non ti erano nascoste le mie ossa quando venivo formato nel segreto, intessuto nelle profondità della terra.
16 Ochii tăi m-au văzut când nu eram decât un făt neformat; și în cartea ta au fost scrise toate membrele mele, care continuu au fost modelate, când încă niciunul dintre ele nu era.
Ancora informe mi hanno visto i tuoi occhi e tutto era scritto nel tuo libro; i miei giorni erano fissati, quando ancora non ne esisteva uno.
17 Cât de prețioase îmi sunt gândurile tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor!
Quanto profondi per me i tuoi pensieri, quanto grande il loro numero, o Dio;
18 Dacă le-aș număra, ele sunt mai multe la număr decât nisipul; când mă trezesc, sunt tot cu tine.
se li conto sono più della sabbia, se li credo finiti, con te sono ancora.
19 Da, vei ucide pe cel stricat, Dumnezeule; de aceea plecați de la mine, oamenilor sângeroși.
Se Dio sopprimesse i peccatori! Allontanatevi da me, uomini sanguinari.
20 Pentru că ei vorbesc stricat împotriva ta și dușmanii tăi iau numele tău în deșert.
Essi parlano contro di te con inganno: contro di te insorgono con frode.
21 Nu îi urăsc eu, DOAMNE, pe cei ce te urăsc? Și nu mă mâhnesc pe cei ce se ridică împotriva ta?
Non odio, forse, Signore, quelli che ti odiano e non detesto i tuoi nemici?
22 Îi urăsc cu o ură desăvârșită, îi socotesc dușmanii mei.
Li detesto con odio implacabile come se fossero miei nemici.
23 Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima; încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile;
Scrutami, Dio, e conosci il mio cuore, provami e conosci i miei pensieri:
24 Și vezi dacă este vreo cale stricată în mine și condu-mă pe calea veșnică.
vedi se percorro una via di menzogna e guidami sulla via della vita.