Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Vid Babels floder, där sutto vi och gräto, när vi tänkte på Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

I pilträden som där voro hängde vi upp våra harpor.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Ty de som höllo oss fångna bådo oss där att sjunga, och våra plågare bådo oss vara glada: »Sjungen för oss en av Sions sånger.»

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Huru skulle vi kunna sjunga HERRENS sång i främmande land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Nej, om jag förgäter dig, Jerusalem, så förgäte min högra hand sin tjänst.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Min tunga låde vid min gom, om jag upphör att tänka på dig, om jag icke låter Jerusalem vara min allra högsta glädje.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Tänk, HERRE, på Jerusalems dag, och straffa Edoms barn, dem som ropade: »Riven ned, riven ned det ända till grunden.»

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Dotter Babel, du ödeläggelsens stad, säll är den som får vedergälla dig allt vad du har gjort oss.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Säll är den som får gripa dina späda barn och krossa dem mot klippan.