Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Vid de älfver i Babel såte vi och grete, då vi på Zion tänkte.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Våra harpor hängde vi på pilträ, som der äro.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Ty der bådo de oss sjunga, som oss fångna höllo, och i vår gråt glade vara: Sjunger oss ena af Zions Visor.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Huru skulle vi sjunga Herrans viso i främmande land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Om jag förgäter dig, Jerusalem, så varde min högra hand förgäten.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Min tunga låde vid min gom, om jag icke tänker uppå dig; om jag icke låter Jerusalem min högsta glädje vara.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Herre, mins uppå Edoms barn, på Jerusalems dag; de der säga: Slår ned, slår ned i grund.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Du förstörda dotter Babel, säll är den dig vedergäller, såsom du oss gjort hafver.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Säll är den, som dina unga barn tager, och slår dem emot stenen.