Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Junto a los ríos de Babilonia, allí nos sentamos. Sí, lloramos cuando recordamos a Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

En los sauces de esa tierra, colgamos nuestras arpas.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Porque allí, los que nos llevaban cautivos nos pedían canciones. Los que nos atormentaban exigían canciones de alegría: “¡Cántanos una de las canciones de Sión!”

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

¿Cómo podemos cantar la canción de Yahvé en una tierra extranjera?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si me olvido de ti, Jerusalén, que mi mano derecha olvide su habilidad.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Que se me pegue la lengua al paladar si no me acuerdo de ti, si no prefiero a Jerusalén por encima de mi principal alegría.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Acuérdate, Yahvé, de los hijos de Edom en el día de Jerusalén, que dijo: “¡Arráncalo! ¡Arrasa hasta sus cimientos!”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Hija de Babilonia, condenada a la destrucción, se alegrará quien le pague, como tú lo has hecho con nosotros.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Feliz será, que toma y estrella a tus pequeños contra la roca.