Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Junto a los ríos de Babilonia, allí nos sentábamos y llorábamos, acordándonos de Sión.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

En los sauces de aquella tierra colgábamos nuestras cítaras;

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

porque allí nuestros raptores nos pedían cánticos, y nuestros atormentadores alegría: “Cantadnos de los cantares de Sión.”

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

¿Cómo cantar un cántico de Yahvé en tierra extraña?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si yo te olvido, oh Jerusalén, olvídese de sí mi diestra.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Péguese mi lengua a mi paladar, si no me acordare de ti; si no pusiese a Jerusalén por encima de toda alegría.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Acuérdate, Yahvé, contra los hijos de Edom, del día de Jerusalén. Ellos decían: “¡Arrasad, arrasadla hasta los cimientos!”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Hija de Babilonia, la devastada: dichoso aquel que ha de pagarte el precio de lo que nos hiciste.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

¡Dichoso el que tomará tus pequeñuelos y los estrellará contra la peña!