< Psalmii 137 >
1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.
Ob babilonskih rekah, tam smo se usedli; da, jokali smo, ko smo se spominjali Siona.
2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.
Svoje harfe smo obesili na vrbe v njegovi sredi.
3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.
Kajti tam so tisti, ki so nas odvedli proč ujete, od nas zahtevali pesem in tisti, ki so nas opustošili, so od nas zahtevali veselje, rekoč: »Zapojte nam eno izmed sionskih pesmi.«
4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?
Kako naj bi v tuji deželi peli Gospodovo pesem?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.
Če jaz pozabim tebe, oh Jeruzalem, naj moja desnica pozabi svojo spretnost.
6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.
Če se te jaz ne spomnim, naj se moj jezik prilepi k nebu mojih ust, če ne povišam Jeruzalema nad svojo glavno radost.
7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.
Spomni se, oh Gospod, na Jeruzalemov dan otrok Edóma, ki so rekli: »Izbrišite ga, izbrišite ga, celo do njegovih temeljev.«
8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.
Oh hči babilonska, ki boš uničena, srečen bo tisti, ki te poplača, kakor si nam ti služila.
9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.
Srečen bo tisti, ki zgrabi in trešči tvoje malčke ob kamne.