Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

На водама вавилонским сеђасмо и плакасмо опомињући се Сиона.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

О врбама сред њега вешасмо харфе своје.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Онде искаху који нас заробише да певамо, и који нас оборише да се веселимо: "Певајте нам песму сионску."

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Како ћемо певати песму Господњу у земљи туђој?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Ако заборавим тебе, Јерусалиме, нека ме заборави десница моја.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Нека прионе језик мој за уста моја, ако тебе не успамтим, ако не уздржим Јерусалима сврх весеља свог.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Напомени, Господе, синовима Едомовим дан јерусалимски, кад говорише: Раскопајте, раскопајте га до темеља.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Кћери вавилонска, крвницо, благо ономе ко ти плати за дело које си нама учинила!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Благо ономе који узме и разбије децу твоју о камен.