Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Junto aos rios da Babilônia nos sentamos e choramos, enquanto nos lembramos de Sião.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Sobre os salgueiros que há no meio dela penduramos nossas harpas.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Porque ali os que tinham nos capturado nos pediam letras de canções, e os que nos destruíram, que [os] alegrássemos, [dizendo]: Cantai para nós [algumas] das canções de Sião.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Como cantaríamos canções do SENHOR em terra estrangeira?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Se eu me esquecer de ti, ó Jerusalém, que minha mão direita se esqueça [de sua habilidade].

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Que minha língua grude no céu da boca se eu não me lembrar de ti, se eu não pôr Jerusalém acima de todas as minhas alegrias.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Lembra-te, SENHOR, dos filhos de Edom no dia de Jerusalém, que diziam: Arruinai [-a], arruinai [-a], até ao seus fundamentos!

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Ah filha de Babilônia, que serás destruída! Bem-aventurado a quem te retribuir o que fizeste conosco.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Bem-aventurado aquele que tomar dos teus filhos, e [lançá-los] contra as pedras.