Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Ved Babylons elver, der satt vi og gråt når vi kom Sion i hu.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

På vidjene der hengte vi våre harper;

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

for der krevde våre fangevoktere sanger av oss, våre plagere at vi skulde være glade: Syng for oss av Sions sanger!

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Hvorledes skulde vi synge Herrens sang på fremmed jord?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Glemmer jeg dig, Jerusalem, da glemme mig min høire hånd!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Min tunge henge fast ved min gane om jeg ikke kommer dig i hu, om jeg ikke setter Jerusalem over min høieste glede!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Kom Jerusalems dag i hu, Herre, så du straffer Edoms barn, dem som sa: Riv ned, riv ned, like til grunnen i den!

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Babels datter, du ødelagte! Lykksalig er den som gir dig gjengjeld for den gjerning du gjorde mot oss.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Lykksalig er den som griper og knuser dine spede barn imot klippen.