Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Psalmus David, Jeremiæ. [Super flumina Babylonis illic sedimus et flevimus, cum recordaremur Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

In salicibus in medio ejus suspendimus organa nostra:

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

quia illic interrogaverunt nos, qui captivos duxerunt nos, verba cantionum; et qui abduxerunt nos: Hymnum cantate nobis de canticis Sion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Quomodo cantabimus canticum Domini in terra aliena?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si oblitus fuero tui, Jerusalem, oblivioni detur dextera mea.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Adhæreat lingua mea faucibus meis, si non meminero tui; si non proposuero Jerusalem in principio lætitiæ meæ.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Memor esto, Domine, filiorum Edom, in die Jerusalem: qui dicunt: Exinanite, exinanite usque ad fundamentum in ea.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Filia Babylonis misera! beatus qui retribuet tibi retributionem tuam quam retribuisti nobis.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Beatus qui tenebit, et allidet parvulos tuos ad petram.]