Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

An den Flüssen Babels da saßen wir; wir weinten auch, wenn wir Zions gedachten.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

An die Weiden in seiner Mitte hingen wir unsere Harfen.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Da baten uns, die uns gefangen hielten, um die Worte eines Liedes, die so uns quälten, um Fröhlichkeit: Singt uns von dem Liede Zions.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Wie sollten wir das Lied Jehovahs singen auf dem Boden des Auslandes.

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

So ich deiner vergäße, Jerusalem, so soll vergessen meine Rechte.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

So soll kleben meine Zunge an meinem Gaumen, so ich dein nicht gedenke, so ich nicht erhebe Jerusalem über das Höchste meiner Fröhlichkeit.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Gedenke Du, Jehovah, der Söhne Edoms am Tag Jerusalems, da sie sprachen: Entblößt, entblößt sie bis auf die Gründe darin!

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Tochter Babels, der verheerten, selig der dir entrichtet nach der Erwiderung, die du uns erwidert hast.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Selig der, der deine Kindlein ergreift und sie zerschmettert an der Felsenklippe.