Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

An Babels Strömen, da saßen wir und weinten, wenn Zions wir gedachten;

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

an die Weiden, die dort stehen, hängten wir unsre Harfen;

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

denn Lieder verlangten von uns dort unsre Zwingherrn, und unsre Peiniger hießen uns fröhlich sein: »Singt uns eins von euren Zionsliedern!«

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Wie sollten wir singen die Lieder des HERRN auf fremdem Boden?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Vergesse ich dich, Jerusalem, so verdorre mir die rechte Hand!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Die Zunge bleibe mir am Gaumen kleben, wenn ich deiner nicht eingedenk bleibe, wenn ich Jerusalem nicht stelle über alles, was mir Freude macht!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Gedenke, HERR, den Söhnen Edoms den Unglückstag Jerusalems, wie sie riefen: »Reißt nieder, reißt nieder bis auf den Grund in ihm!«

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Bewohnerschaft Babels, Verwüsterin! Heil dem, der dir vergilt dasselbe, was du an uns verübt!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Heil dem, der deine Kindlein packt und am Felsen sie zerschmettert!