Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

An den Wassern zu Babel saßen wir und weinten, wenn wir an Zion gedachten.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Unsere Harfen hingen wir an die Weiden, die daselbst sind.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Denn dort hießen uns singen, die uns gefangen hielten, und in unserm Heulen fröhlich sein: “Singet uns ein Lied von Zion!”

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Wie sollten wir des HERRN Lied singen in fremden Landen?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Vergesse ich dein, Jerusalem, so werde ich meiner Rechten vergessen.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Meine Zunge soll an meinem Gaumen kleben, wo ich nicht dein gedenke, wo ich nicht lasse Jerusalem meine höchste Freude sein.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

HERR, gedenke der Kinder Edom den Tag Jerusalems, die da sagten: “Rein ab, rein ab bis auf ihren Boden!”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Du verstörte Tochter Babel, wohl dem, der dir vergilt, wie du uns getan hast!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Wohl dem, der deine jungen Kinder nimmt und zerschmettert sie an dem Stein!