Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Sur les bords des fleuves de Babylone Nous étions assis et nous pleurions, En nous souvenant de Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Nous avions suspendu nos harpes Aux saules du rivage.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Là, ceux qui nous avaient emmenés captifs Nous demandaient des cantiques, Et nos oppresseurs nous demandaient des chants joyeux: «Chantez-nous, disaient-ils, un cantique de Sion!»

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Comment chanterions-nous les cantiques de l'Éternel, Sur la terre étrangère?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si je t'oublie, Jérusalem, Que ma main droite soit frappée d'impuissance!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Que ma langue s'attache à mon palais, Si je ne me souviens de toi. Si je ne mets pas Jérusalem Au-dessus de toutes mes joies!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Souviens-toi, ô Éternel, des fils d'Édom, Qui, le jour de la prise de Jérusalem, S'écriaient: «Rasez, rasez Jusqu'à ses fondements!»

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Fille de Babylone, vouée à la destruction, Heureux celui qui te rendra Le mal que tu nous as fait!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Heureux celui qui saisira tes enfants. Et les écrasera contre le rocher!